luni, 14 decembrie 2009

Dementa Alzheimer


Dementa Alzheimer este o boala a sistemului nervos, caracterizata prin atrofiere cerebrala, diminuarea semnificativa a numerului de neuroni si prezenta placilor senile.

De asemenea, o caracteristica semnificativa este aceea ca persoana nu mai are capacitatea de a retine informatiile recente, nu mai are memoria de scurta durata ci doar cea de lunga durata. De aceea, persoanele cu boala Alzheimer isi amintesc mai degraba amintiri din copilarie, din adolescenta si tinerete decat ceea ce a mancat cu o ora inainte sau ceea ce a facut in acea dimineata.

Prevalenta bolii creste dupa varsta de 65 de ani, de obicei dupa pensionare. De obicei boala se instaleaza mai degraba la persoanele cu studii superioare si care pe perioada profesionala au avut o viata activa (aceste persoane au fost creative, au citit multe carti, etc.). Boala se instaleaza odata cu pensionarea la persoanele cu studii superioare, indata ce creierul nu mai primeste cantitatea de informatii cu care era obisnuit. Nemai fiind activ, regreseaza. Cum se manifesta la nivel comportamental? Prin amnezie, lipsa orietarii temporo-spatiale, afazie, agnozie, apraxie.
Disfunctiile cognitive care apar sunt: tulburari de limbaj, tulburari de memorie, tulburari de comportament, tulburari de recunostere a fetelor.

Evolutia bolii este lenta. In faza cea mai avansata a bolii pacientul isi pierde total autonomia, avand nevoie de asistenta permanenta. Pacientul cu boala Alzheimer se orienteaza mai usor intr-un spatiu delimitat de culori (puteti zugravi in culori diferite incaperile din casa, in asa fel incat sa ajutati bolnavul sa se orienteze).

Exista foarte multe teorii care doresc sa justifice cauzele aparitiei bolii Alzheimer. Deocamdata nu este una mai valida decat cealalta. Ipotezele apartitiei bolii se refera la indicatori neurochimici, genetici, chiar si virali, vasculari, metabolici, etc.

Utimele studii au ajuns la concluzia ca fumatul, depresia, diabetul favorizeaza instalarea bolii Alzheimer.

miercuri, 9 decembrie 2009

Criza economica si instabilitatea emotionala


"Cand bogatii plang si saracii tac..."

Bogat sau sarac, lovit in plin de criza economica, cu veniturile afectate si stabilitatea economica pierduta, ne indreptam spre nevroza. Situatiile anxiogene din ultima pirioada favorizeaza depresia, anxietatea, nivelul crescut de distres.

Criza economica este factor favorizant pentru instabilitatea emotionala.

Cea mai periculoasa forma de instabilitate o reprezinta depresia mascata. Aceasta poate conduce la idei suicidare fara ca familia sau cei apropiati sa sesizeze o schimbare in comportament.

Cele mai multe cazuri de suicid din ultima perioada au avut ca antecendent fie neimplinirea unei iubiri fie instabilitatea economica.

sâmbătă, 5 decembrie 2009

ADHD


ADHD este o tulburare de dezvoltare caracterizată prin disfuncţii la nivelul atenţiei, al inhibiţiei comportamentale şi al controlului activităţii (Barkley, 1991). Tulburarea comprimă trei simptome esenţiale: inatenţie, impulsivitate şi hiperactivitate, simptome ce apar relativ devreme în copilărie, înaintea vârstei de şapte ani şi persistă de-a lungul dezvoltării.
• Deficitul atenţional se referă la incapacitatea copilului de a-şi concentra atenţia pentru o perioadă mai lungă de timp. Acest deficit apare atât în sarcinile şcolare cât şi în timpul perioadei de joc.
• Hiperactivitatea se referă la tempoul crescut al activităţii fizice. Copilul este “neastâmpărat”, are dificultăţi în a sta liniştit, se mişcă prin sala de clasă sau îşi mişcă rapid membrele.
• Impulsivitatea se referă la rapiditatea de acţiune a acestor copii, fără a se gândi la consecinţe. În unele cazuri aceasta ia forma unor comportamente periculoase (ex. alergatul pe stradă).
În funcţie de principala disfuncţionalitate se descriu 3 subtipuri ale acestei tulburări
• tipul cu predominanţa neatenţiei
• tipul cu predominanţa hiperactivităţii/impulsivităţii
• tipul combinat, tulburarea se manifestă de regulă în mai multe situaţii ( acasă, la şcoală, în situaţii sociale), însă cu intensităţi diferite, iar la unii copii poate să apară predominant într-un anumit mediu. De aceea de exemplu, chiar dacă profesorul observă indici ai acestei tulburări în timpul orelor de clasa, părerea părinţilor poate fi diferită.
Multe din cazurile de copii cu ADHD sunt diagnosticate greşit, fiind incluse în categoria deficienţei mentale şi a tulburărilor de învăţare. Aceşti copii sunt apoi orientaţi spre şcoli ajutătoare, fapt care reduce semnificativ şansa lor de a se trata eficient şi de a se dezvolta normal. Este foarte important ca învăţătorul să depisteze corect posibilele cazuri de ADHD pentru ca apoi aceşti copii să beneficieze de cea mai bună modalitate de intervenţie.
Copilul cu deficit atenţional prezintă mai multe simptome, unele din acestea fiind mai uşor de observat chiar în activitatea din timpul orelor sau în pauze:
Simptome ale neatenţiei
1. nu acordă atenţie detaliilor şi face greşeli frecvente
2. are frecvent dificultăţi în a-şi menţine atenţie în timpul orelor sau la diferite sarcini
3. are frecvent dificultăţi în a-şi menţine atenţie în timpul orelor sau la diferite sarcini
4. îşi menţine greu atenţia în timpul jocurilor( le schimbă frecvent)
5. nu urmăreşte instrucţiunile şi nu reuşeşte să finalizeze activităţile
6. are frecvent greutăţi în a-şi organiza sarcinile
7. evită , îi displace şi are reţineri în a se angaja în activităţi care solicită efort mental susţinut
8. pierde frecvent lucruri care îi sunt necesare în diferite activităţi (jucării, caiete, creioane, liniar,etc.)
9. este foarte uşor distras de stimuli
10. este de multe ori uituc,dezordonat
Simptome ale hiperactivităţii
1. îşi mişca frecvent mâinile şi picioarele şi se foieşte pe scaun
2. îşi părăseşte locul din bancă în situaţii în care ar trebui să rămână aşezat
3. agitat excesiv în situaţii în care un astfel de comportament este necorespunzător
4. are dificultăţi în a se juca în linişte
5. vorbeşte deseori excesiv de mult
Simptome ale impulsivităţii
1. răspunde frecvent fără să aştepte ca învăţătorul să-şi termine întrebarea
2. are dificultăţi în a-şi aştepta rândul
3. întrerupe în mod frecvent conversaţiile sau activităţile altora
Este important de reţinut că aceste simptome indică prezenţa unei tulburări numai când frecvenţa lor este semnificativă în comportamentul copilului. De asemenea, comportamentele disfuncţionale trebuie să se manifeste în cel puţin 2 situaţii din următoarele: la şcoală/acasă/la locul de joacă şi să persiste de mai mult de 6 luni.

Interviu cu d-nul Prof. Nossrat Peseschkian


Prof. Dr. Nossrat Peseschkian, fondatorul psihoterapiei pozitive, aflat in studioul HotNews.ro, a explicat principiile de baza ale terapiei folosite de el, o terapie adaptata provocarilor globalizarii, adica urbanizarea, cresterea populatiei, schimburile transculturale si specializarea. "Cuvantul pozitiv vine din latinescul positum care se refera la a vedea toate aspectele, nu numai ce este in neregula, bolile, problemele legate de stres, conflictele, dar a vedea toate calitatile si oportunitatile fiecarei persoane", explica Peseschkian.

HotNews.ro: De ce va aflati in Romania?

Prof. Dr. Nossrat Peseschkian: Avem centre de psihoterapie pozitiva in Romania. Ma aflu aici pentru a oferi mai multe informatii despre cercetarea culturala, informatii pe care le-am obtinut in urma studiilor din 33 de tari si cum putem folosi aceste informatii in programele educationale, in auto-management, in terapie si pentru intelegere transculturala. Potrivit intelepciunii orientale, daca muncesti de unul singur poti doar sa adaugi, daca muncesti impreuna cu altii, poti sa multiplici.

HotNews.ro: Ce este psihoterapia pozitiva?

Prof. Dr. Nossrat Peseschkian: Cuvantul pozitiv nu inseamna doar a privi lumea din punctul de vedere al +. Cuvantul pozitiv vine din latinescul positum care se refera la a vedea toate aspectele, nu numai ce este in neregula, bolile, problemele legate de stres, conflictele, dar a vedea toate calitatile si oportunitatile fiecarei persoane. Toate acestea inseamna pozitiv. Punctul + inseamna progres, rezolvarea problemei inseamna regres. Scopul nostru este de a explica fiecarui doctor, fiecarui psiholog, ca nu trebuie sa vada doar ceea ce nu este in neregula cu pacientul lui, toate tulburarile, conflictele pacientului, ci sa-si faca pacientul sa inteleaga ca daca isi doreste ceva ce n-a avut niciodata, trebuie sa faca ceva ce n-a facut niciodata, potrivit intelepciunii orientale. Acest model contine 3 aspecte importante: momentul prezent, trecutul si viitorul.

Prezentul si trecutul ocupa fiecare 25% in acest model, viitorul ocupand 50%, mai ales in aceste timpuri ale globalizarii.

HotNews.ro: Cum poti sa faci posibil ceva ce n-ai avut niciodata facand ceva ce n-ai facut niciodata?

Prof. Dr. Nossrat Peseschkian: Sigmund Freud a scris extraordinar despre subconstient. A explicat ca subconstientul este locul agresiunii, oprimarii, anxietatii, identificarii, proiectiei si al conflictelor si problemelor. Astazi explicam ca subconstientul nu este doar locul acestor tulburari, poti sa gasesti extraordinare resurse, oportunitati, abilitati ale pacientului acolo. In urma studiilor pe care le-am efectuat in 33 de tari, explicam care sunt aceste resurse: abilitati de baza si abilitati efective pe care le detine fiecare individ in functie de cultura careia ii apartine, familie, educatie, care il fac diferit fata de celalalt. De exemplu: in Germania intrebi pe cineva "ce mai face?" Raspunsul este "multumesc bine, sunt foarte bine. Am fost in concediu si ma simt foarte bine". El gandeste ca daca el se simte bine, totul este in regula.

In tarile din Orient, cand intalnesti o persoana, o intrebi ce mai face, ce-i mai face familia, ce-i fac copiii, ce-i fac nepotii, este ca in Romania intr-un fel. Ceea ce inseamna ca daca familia mea este bine, eu ma simt bine.

In China, cand intalnesti o persoana, o intrebi ce a mancat astazi. Mancarea este foarte importanta acolo. In Rusia, intrebi "ce stiri ai citit astazi?" Aspectul politic este foarte important acolo. In Papua Noua Guinee, nu intrebi toate aceste lucruri, ci ii spui persoanei pe care o intalnesti: "Sper ca vitele tale sunt bine", deoarece vitele joaca un rol esential in viata locuitorilor de acolo. Incercam sa gasim in spatele acestor lucruri conceptele culturale, familiale, subculturale si sa lucram cu clientul pe baza acestor lucruri. Traim niste vremuri in care, pentru a intelege un invidid, trebuie sa intelegem problemele lui individuale si problemele transculturale. Ambele aspecte sunt foarte importante si constituie telul psihoterapiei pozitive. Cum putem folosi intelepciunea orientala in comunicarea de zi cu zi pentru dezvoltarea emisferei drepte a creierului.

HotNews.ro: Intr-una din cartile dumneavoastra, vorbiti despre faptul ca 80% din boli au cauze psihice, nu fizice. Cum explicati acest lucru?

Prof. Dr. Nossrat Peseschkian: In ultimii 90 de ani, 4 lucruri s-au schimbat in societatea noastra: problemele legate de numarul populatiei, urbanizarea (80% din populatia globului locuieste in asezari urbane), ultraspecializarea (numai persoanele cu specializari pot avea slujbe bune) si ultimul, schimbarile transculturale. Pentru prima data in istoria omenirii, vedem o societate globala interconectata care se dezvolta: oameni din tari diferite, cu teluri si obiceiuri diferite, traiesc impreuna si au o multime de probleme si de noi posibilitati. Trebuie sa ne intrebam oare ce au acesti oameni in comun si prin ce se deosebesc ei?

Trebuie sa vedem dincolo de individ, toti oamenii sunt importanti. Intrebarea urmatoare este ce au toate culturile in comun si prin ce se deosebesc, ce au religiile in comun si care este diferenta dintre ele? Ce au masurile terapeutice in comun in functie de persoane, si care sunt diferentele? Educatia este foarte importanta pentru mine. Am crescut intr-o familie baha'i, parintii intr-o astfel de familie dau informatii diferite despre religii diferite.

In copilaria mea, am avut informatii despre 9 religii si asta mi-a oferit o alta perspectiva asupra religiei si o alta intelegere. Aceasta m-a ajutat sa inteleg oamenii si sa-i tratez altfel prin prisma religiei lor si a perspectivei asupra vietii pe care fiecare o are. Astazi aceasta parte este neglijata, nu se vorbeste despre religie. In acest model, un rol important il joaca religia pe care o ai, daca esti ateu, daca esti comunist, evreu, catolic sau protestant. Sunt diferite concepte si este bine sa iei in calcul aceste concepte in terapia pacientului si pentru o intelegere culturala mai buna. Foarte multe probleme si puncte pozitive reies din felul in care privesti lumea: religia, viziunea asupra omului.

HotNews.ro: Din punct de vedere terapeutic, care ar fi sfaturile dumneavoastra pentru cineva care trece prin foarte multe schimbari, printr-o perioada prelungita a tranzitiei, prin schimbari dese de joburi, cum se intampla in cazul romanilor?

Prof. Dr. Nossrat Peseschkian: In primul rand, conteaza sa observi ceea ce pacientul iti comunica. In al doilea rand intrebam care sunt aspectele pozitive ale schimbarilor prin care trece. Trebuie sa le explici oamenilor care sunt aspectele pozitive ale globalizarii, ale perioadei pe care o traiesc. Deschidem usa catre fantezie, intuitie, partea dreapta a creierului si poate vedea problemele cu care se confrunta nu ca pe niste probleme, ci ca pe provocari, noi posibilitati. In primul rand discuti despre aceste aspecte pozitive care conteaza in dezvoltarea personalitatii si sunt importante in cultura individului.

REFERINŢE
Prof. Dr. Nossrat Peseschkian, fondatorul psihoterapiei pozitive: Exista patru probleme mari cu impact asupra psihicului - cresterea populatiei, urbanizarea, supra-specializarea si problemele transculturale

de Magda Barascu HotNews.ro
Joi, 22 octombrie 2009, 17:54 DoctorH - DoctorH Actualitate

vineri, 4 decembrie 2009

Tulburarea de personalitate Borderline



Cei care sufera de tulburare de personalitate borderline prezinta simptome de instabilitate emotionala, impulsivitate, imagine de sine clatinata, manie greu controlata, sentimente intense de respingere/abandonare, si foarte des de automutilare. Ei se mai lupta cu sentimente de depresie, tulburari de mancare si/sau substanta de abuz. Bolnavii cu TPB se taie sau se ard frecvent. Multi, in special in primii ani, au ganduri chiunuitoare de suicid sau incercari repetate de a se sinucide.

Comportamentul lor conduce la relatii instabile cu ceilalti. Aceasta instabilitate intensifica sentimentul de goliciune, manie, deznadejde si vinovatie. Un bolnav de Borderline poate avea temporar perioade de sentimente de suspiciune fata de altii fara motiv (paranoia). Alte trasaturi intalnite pot fi manifestari de acces de manie si batalii psihice.

Un bolnav de aceasta tulburare, spunea: “Fiind borderline te simti ca intr-un iad vesnic. Nimic mai putin. Chin, manie, confuzie, rana, niciodata nu stii cum te vei simti de la un minut la altul. Ranit, pentru ca ii ranesti pe cei pe care ii iubesti. Te simti inteles gresit. Analizezi orice. Nimic nu-ti aduce placere. Din cand in cand sunt “prea fericit” si atunci - ingrijorat de aceasta. Atunci ma tratez cu alcool, dar ma ranesc psihic. Apoi ma simt vinovat de ceea ce am facut. Mi-e rusine. Vreau sa mor, dar nu sunt in stare s-o fac fiindca ma simt prea vinovat fata de cei pe care i-am ranit; de aceea ma umplu de manie incat ma tai ca sa dispara toate sentimentele. Stres!”

Tratamentul consta in interventie psihiatrica si sedinte de psihoterapie pentru cresterea compliantei la tratament si pentru optimizare personala si ameliorare simptomatica.

Reactia la boala si reactia la doliu



Oamenii reactioneaza diferit la aflarea vestii unei boli terminale. In general aceste reactii sunt influentate de cum persoana face fata stresului aflarii vestii, este in concordanta cu varsta pacientului, cu resursele sale de a depasi socul aflarii vestii, de cat de mult este sustinut de familie, etc.
Reactiile cel mai des intalnite in urma aflarii diagnosticului de cancer, fie din partea bolnavului fie, din partea familiei sunt:
• Senzaţie de amorteala
• Blocaj emotional (nu pot sa-si exprime emotia)
• Furie
• Dorinta de a obtine mai multe informatii cu privire la diagnostic (de obicei se apeleaza si la alti medici, incercand sa afle mai multe pareri de specialitate)
• Neacceptarea informatiilor primite
• Soc
• Nevoia de a vorbi despre alte lucruri decat despre boala
• Negarea
• Mahnire, tristete
• Frica
• Depresie

Ca si in reactia la doliu, in reactia aflarii bolii exista 5 pasi, pe care toti bolnavii ii parcurg:
1. Negarea - "Nu se poate sa mor!"
2. Furia - " De ce eu? Cu ce am gresit sa am aceasta boala? Nu merit sa am aceasta boala!"
3. Disperarea - "Daca sunt mai bun, daca renunt la anumite lucruri sau obiceiuri, poate ca am sa traiesc!" - este faza in care majoritatea devin mai credinciosi in D-zeu, incearca sa fie mai buni, mai curati sufleteste...
4. Depresia - "Ce sens mai are sa continui tratamentul, sau sa lupt?"
5. Acceptarea - " Stiu ca mor si acum ma simt pregatit!..."

Complexul Oedip si complexul Electra


Complexul Oedip este un concept teoretic central în Psihanaliză. Sigmund Freud (1856-1939) a descris această noţiune referindu-se la o legendă a Greciei antice, în care Oedip, fiul regelui din Teba, fără să ştie, ucide pe propriul lui tată, Laios, şi se căsătoreşte cu mama lui, Iocasta. În psihanaliză, complexul Oedip simbolizează legătura erotică inconştientă cu părintele de sex opus şi rivalitatea faţă de părintele de acelaşi sex, care se dezvoltă încă din copilărie şi provoacă sentimente de vinovăţie şi teamă în cadrul unei stări nevrotice.

În primele sale lucrări, Freud foloseşte expresiile "complex nuclear" sau "complex matern", termenul de "complex Oedip" (Ödipuskomplex) apare pentru prima dată în lucrarea "Zur Psychologie des Sexuallebens" ("Psihologia vieţii sexuale", 1910). După Freud, elaborarea unui "complex Oedip" constituie o etapă normală în dezvoltarea copiilor de sex masculin, mama fiind percepută din primul stadiu de dezvoltare drept aceea care îi oferă sânul pentru a se nutri, fapt care declanşează o primă senzaţie elementară de plăcere ("faza orală" a vieţii sexuale). Acest impuls iniţial de tandreţe este la originea complexului Oedip, care apoi evoluează în trei faze:

* Faza falică. Copilul de sex masculin începe să aibă intuiţia compotamentului sexual al părinţilor, între care ar exista o complicitate din care el este exclus. Sentimentul de frustraţie îi provoacă reacţii tipice, încercând să se interpună între tată şi mamă (de ex. intră în camera părinţilor fără să bată la uşă). Dezvoltă o rivalitate faţă de tată şi îşi exhibează penisul în prezenţa mamei.

* Teama de castrare. Tatăl capătă în reprezentarea fiului statura unei figuri autoritare susceptibilă să-l pedepsească. Fiul îşi imaginează castrarea fie ca o sancţiune din partea tatălui, în situaţia de rivalitate (complex Oedip "pozitiv"), fie ca o identificare cu mama, în dorinţa inversă de a-şi seduce tatăl (complex Oedip "inversat", care demonstrează ambivalenţa şi bisexualitatea umană potenţială). Impulsurile sexuale sunt în această fază refulate şi pot genera traume psihice şi stări nevrotice.

* Faza rezolutivă sau de identificare. Refularea impulsurilor sexuale durează până la adolescenţă, vârstă la care fiul se eliberează treptat de complexul Oedip şi îşi caută parteneri sexuali în afara părinţilor, construindu-şi propria personalitate cu elemente ce provin atât de la mamă, cât şi de la tată.

Freud susţinea universalitatea complexului Oedip. El a încercat să demonstreze că cea mai mare parte a tulburărilor nevrotice ale bărbaţilor la vârstă adultă ar proveni dintr-un complex Oedip oprit în evoluţie, înainte de faza rezolutivă sau de identificare. Acest punct de vedere a fost amplu criticat.

Acest complex apare la copii în jurul vârstei de 3 ani şi se manifestă comportamental prin atracţia faţă de părintele de sex opus şi respingerea celui de acelasi sex, prin afirmatii de tipul “vreau să mă însor/mărit cu mama/tata”, dorinţa de contact sexual cu părintele de sex opus, fantezii în legătură cu moartea părintelui de acelaşi sex "dacă aş băga cuţitul în mama", "dacă tata ar băga cuţitul în mama, eu aş rămane cu tata şi aş avea relaţii sexuale cu el" etc…

Este foarte important să stabilim limita, graniţa între normal şi patologic.

Din punct de vedere psihologic, când există un abuz sexual care să determine tulburari de dinamică sexuală, problema este mai lesne de rezolvat. Dacă nu există un abuz sexual şi nu există elemente de care sa ne legam atunci când există o asemenea simptomatologie, este foarte importanta evaluarea psihiatrică a copilul.

sâmbătă, 21 noiembrie 2009

Rosul unghiilor la copii

Copilul tau isi roade unghiile si nu stii de ce?

Cauzele pentru care un copil isi roade unghiile pot fi multe, mai ales de origine psihologica. La inceput, motivul pentru care copilul isi roade unghiile este pentru ca ii vede pe ceilalti copii si preia acest model. Ulterior, copilul gaseste in rosul unghiilor un de confort psihologic si apeleaza la acest comportament atunci cand este anxios si stresat.

Este bine sa stiti ca in general copiii nu-si rod unghiile sub varsta de 3 ani.

Rosul unghiilor este un obicei relativ fecvent intalnit in randul copiilor, dar si al adolescentilor si adultilor. Numarul copiilor care au acest obicei creste proportional cu varsta, majoritatea fiind scolari.

Incercati sa identificati ce anume s-a intalmplat in ultima perioada in familia d-voastra, ce ar fi putut determina un dezechilibrul emotional la copilul d-voastra, soldat cu acest comportament.

Evitati bataia si mustrarea. Straduiti-va sa-i explicati copilului d-voastra care sunt consecintele rosului unghiilor, apelati la igiena si la aspect (vor creste urat si forma li se va schimba).

Pe de alta parte, nu uitati ca daca o trauma emotionala a determinat acest comportament, afectivitatea d-voastra si timpul pe care il acordati copilului d-voastra poate diminua sau chiar elimina acest comportament.

Copilul manifesta foarte mult non-verbal. El exprima prin mimica si gestica foarte mult ceea ce este sau nu in regula cu el. Este un semnal de alarma pentru voi parainti! De aceea puteti sa-i aratati si d-voastra mai mult nonverbal (de exemplu, pana sa-i spuneti copilului d-voastra cat de mult il iubiti, mai bine aratati-i).

Iubiti-va copilul! Sansele ca el sa dezvolte comportamente alarmante se diminueaza sau chiar nu apar!

Abuzul sexual la copil

Abuzul sexual este atragerea si implicarea unui copil de catre o alta persoana (adult sau minor de o varsta mai mare si care are discernamant) intr-o activitate sexuala impotriva vointei copilului.
Abuzul sexual reprezinta nu doar actul sexual propriu-zis ci si povestirea actelor pornografice, atingerile cu tenta sexuala, exhibitionismul precum si obligarea copilului la vizionarea de materiale cu caracter pornografic.

Actul sexual reprezinta un act de violenta, chiar daca uneori este doar de natura psihologica, adesea insa sunt implicate mai multe tipuri de abuz.

Abuzatorul sexual este cel mai adesea un personaj din apropierea copilului: ruda biologica sau vitrega (frate, sora, tata, unchi, matusa, etc.) sau o persoana in contact direct cu copilul (baby - sitter, educator, asistent social, profesor de sport, etc.).
Metodele folosite de abuzator nu fac parte intotdeauna din sfera violentei si a constrangerii fizice. La fel de bine poate fi utilizat capitalul de incredere deja format pana la acea data, seductia, santajul precum si promisiunea unor favoruri ulterioare.

Exista doua tipuri de consecinte a abuzului sexual:
1. Copilul abuzat sexual poate dezvolte comportament sexual, respectiv sa cocheteze cu ideea de sexualitate, sa inceapa relatii sexuale din proprie initiativa.
2. Copilul abuzat sexual poate dezvolta inhibare sexuala, aceasta manifestandu-se predominant la varsta adulta prin reactii de respingere a sexului opus si a actului sexual.

Atunci cand se intampla sa sesizati schimbari nejustificate in comportamentul sexual la copilul d-voastra, apelati la specialisti si nu amanati!

Despre encoprezis

Encoprezisul cu constipaţie funcţională este forma cea mai frecventă. Textul referitor la predispoziţiile fiziologice la constipaţie a fost actualizat si extins.
Tulburările de eliminare. Această grupare include encoprezisul, eliminarea de fecale in locuri inadecvate, si enurezisul, eliminarea repetată de urină in locuri inadecvate.

Tulburările de Eliminare
Encoprezisul
Elemente de diagnostic

Elementul esenţial al encoprezisului il constituie eliminarea repetată de fecale in locuri inadecvate (de ex, in pantaloni sau pe ps) (criteriul A) Cel mai adesea, aceasta este involuntară, dar, ocazional, poate fi si intenţionată. Evenimentul trebuie să survină cel puţin odată pe lună, timp de cel puţin 3 luni (criteriul B), iar etatea cronologică a copilului trebuie să fie de cel puţin 4 ani (sau pentru copiii cu intarzieri in dezvoltare, o etate mentală de cel puţin 4 ani) (criteriul C) Incontinenţa de fecale nu trebuie să se datoreze exclusiv defectelor fiziologice ale unei substanţe (de ex laxativelor) sau unei condiţii medicale generale, cu excepţia celei printr–un mecanism implicand constipatia (criteriul D)

Cand eliminarea de fecale este mai curand involuntară decat intenţională, ea este adesea in legătură cu constipatia, impactarea si retenţia cu preaplin consecutiv
Constipaţia poate apare din motive de ordin psihologic (de ex, anxietate in legătură cu faptul de a defeca intr-un anumit loc on un pattern mai general de comportament anxios sau opoziţionist) care duc la evitarea defecării


Predispoziţiile fiziologice la constipaţie includ scremutul ineficace sau mişcările de defecaţie paradoxale, cu contracţia mai curand decat cu relaxarea sfincterului extern sau a planşeului pelvin in cursul sforţării de a defeca. Deshidratarea asociată cu o maladie febrilă, hipotiroidismul sau efectele secundare ale unui medicament pot, de asemenea, induce constipaţia . Odată ce constipaţia a apărut, aceasta poate fi complicată de o fisură anală, de defecaţie dureroasă si retenţie de fecale consecutivă. Consistenţa scaunului poate varia. La unii indivizi, scaunul poate fi de consistenţă normală sau aproape normală. La alţi indivizi, care au incontinenţă prin preaplin, secundară retenţiei de fecale, scaunul poate fi lichid.

Subtipuri
Encoprezisul se codifică in conformitate cu subtipul care caracterizează tabloul clinic:

Cu constipatie si incontinenţă prin preaplin. Există semne de constipatie la examenul somatic (adică, prezenţa unei mari mase de fecale la examenul abdominal sau rectal) sau un istoric de frecvenţă a scaunelor de mai puţin de trei pe săptămană. Fecalele in incontinenta prin prea plin sunt de regulă (dar nu in mod constant) puţin formate, iar pierderea de fecale poate merge de la rară, la continuă, survenind cel mai adesea in cursul zilei si mai rar in somn. Numai o mică parte din fecale este eliminată prin mersul la toaletă, iar incontinenţa se rezolvă după tratarea constipaţiei.

Fără constipatie şi incontinenţă prin preaplin. Nu există probe de constipatie la examenul somatic sau din istoric. Fecalele sunt, după cat se pare, normale ca formă şi consistenţă, iar pierderea de fecale este intermitentă. Fecalele pot fi depozitate intr-un loc uşor de remarcat. Acest tip este asociat de regulă cu prezenţa tulburării opoziţionismul provocator sau a tulburării de conduită, sau poate fi consecinţa masturbării anale. Pierderea de fecale fără constipatie pare a fi mai puţin frecventă decat pierderea de fecale cu constipatie.

Elemente si tulburări asociate
Copilul cu encoprezis se simte adesea ruşinat şi poate dori să evite situaţiile care pot duce la punerea in dificultate (de ex., mersul in tabără ori la şcoală).
Severitatea deteriorării este in funcţie de efectul asupra stimei de sine a copilului, de gradul de ostracism social din partea egalilor, şi de indignarea, pedeapsa şi rejecţia din partea infirmierilor. Pătarea cu fecale poate fi deliberată sau accidentală, rezultand din incercarea copilului de a se curăţa de fecale sau de a ascunde fecalele eliminate involuntar. Cand incontinenţa este clar deliberată, pot fi, de asemenea, prezente elemente ale tulburării opoziţionismul provocator sau ale tulburării de conduită. Mulţi copii cu encoprezis si constipatie cronică sunt enuretici şi pot avea asociate refluxul vezico-ureteral şi infecţii cronice ale tractului urinar care se pot remite cu tratament.


Prevalentă
Se estimează că aproximativ l % dintre copiii in etate de 5 ani au encoprezis, iar tulburarea este mai frecventă la bărbaţi decat la femei.

Tulburările diagnosticate de regulă pentru prima dată in Perioada de Sugar, in Copilărie sau in Adolescenţă


Evoluţie
Encoprezisul nu se diagnostichează pană ce copilul nu a atins etatea cronologică de cel puţin 4 ani (pentru copiii cu intarzieri in dezvoltare, o etate mentală de cel puţin 4 ani). Antrenamentul inadecvat si inconsecvent al mersului la toaletă si stresul psihosocial (de ex., intrarea la scoală sau naşterea unui frate) pot fi factori predispozanţi. Au fost descrise două tipuri de evoluţie: un tip „primar", in care individul nu a stabilit niciodată continenţa de fecale, si un tip „secundar", in care perturbarea se dezvoltă după o perioadă de continenţa de fecale stabilită. Encoprezisul poate persista cu exacerbări intermitente timp de ani.

Diagnostic diferenţial
Un diagnostic de encoprezis, in prezenţa unei condiţii medicale generale, este justificat numai dacă mecanismul implică constipaţa. Incontinenţa de fecale in legătură cu alte condiţii medicale generale, (de ex., diareea cronică, spina bifida, stenoza anală) nu trebuie să justifice un diagnostic DSM-IV de encoprezis.

Criteriile de diagnostic pentru Encoprezis
A. Eliminarea repetată de fecale in locuri inadecvate (de ex., in pantaloni ori pe jos), fie că este involuntară sau intenţională.
B. Un astfel de eveniment cel puţin odată pe lună, timp de cel puţin 3 luni.
C. Etatea cronologică este de cel puţin 4 ani (sau nivelul de dezvoltare echivalent).
D. Comportamentul nu se datorează exclusiv efectelor fizilogice directe ale unei substanţe (de ex., laxativelor) ori unei condiţii medicale generale, exceptand cazul unui mecanism care implică constipaţia.

Conform DSM IV

vineri, 31 iulie 2009

Inscriere Seminar PPT Bucuresti

FORMULAR DE ÎNSCRIERE
Simpozionul de Psihoterapie Pozitivă
„Incursiune în Psihoterapia Pozitivă. O poveste pe drum”
Bucureşti, 23 octombrie 2009

Domnul □ Doamna □ Nume_¬¬¬¬¬¬¬¬¬¬_____________________ Prenume______________________
de profesie: Psiholog □ Medic □ Profesor □ Altă profesie_______________________________
Sunt student □ la Facultatea_________________ Universitatea_________________ Anul______
Sunt în formare în PPT □ Anul ________ Formator___________________________________
Adresa: _______________________________________________________________________
Tel:_____________________ Fax:_________________ Email:___________________________

Doresc să particip la Simpozionul de Psihoterapie Pozitivă organizat în data de 23 octombrie 2009 la Bucureşti şi mă angajez să plătesc taxa de participare în valoare de:


Taxa participare* Până în data de 01.09.2009 După data de 01.09.2009
Participare prezentări Workshop inclus Participare prezentări Workshop inclus
Studenţi şi Psihoterapeuţi în formare în PPT 100 Ron □ 140 Ron □ 120 Ron □ 160 Ron □
Psihologi, Psihoteraputi, Medici, Profesori, Alte categorii de participanţi 140 Ron □ 180 Ron □ 160 Ron □ 200 Ron □

□ Ataşez copie a dovezii de plată □ Prezint dovada de plată în ziua desfăşurării simpozionului

* Taxa de participare include: acces la prezentările simpozionului; mapa de prezentare a simpozionului; participare la unul dintre workshop-urile prezentate, la alegere, în limita locurilor disponibile; materiale de la workshop-uri; apă, cafea, sucuri şi gustări în pauză

Plata se face în contul Asociaţiei de Psihoterapie Pozitivă (CIF: 16762852):
IBAN: RO49 BTRL 0130 1205 9001 0601 deschis la Banca Transilvania Cluj

Semnătura Data






Optez pentru workshop-ul:

□ Utilizarea capacitatilor actuale in Psihoterapia Pozitiva
Formator Gabriela Hum

□ Drumul relatiei psihoterapeutice in Psihoterapia Pozitiva
Formator Antonella Matei

□ Tehnici integrative in Psihoterapia Pozitiva
Formator Liana Don

sâmbătă, 16 mai 2009

Scoala de Vara Psihoterapie Pozitiva, editia II, Sibiu, iunie 2009

FORMULAR DE INSCRIERE
Scoala de Vara de Psihoterapie Pozitiva – editia II
„The color of my life”
Sibiu, Han Vestem, 15 – 20 iunie 2009



Domnul □ Doamna □ Nume_______________________ Prenume___________________
de profesie: Psiholog □ Medic □ Profesor □ Alta profesie______________________
Sunt in formare in PPT □ Anul __3___ Formator________________________________
Adresa: _________________________________________________________________
Tel:_______________ Fax:_________________ Email______________________

Doresc sa particip la Scoala de Vara de Psihoterapie Pozitiva organizata in perioada 15 - 20 iunie 2009 la Hanul Vestem, Sibiu si ma angajez sa platesc taxa de participare in valoare de:


Taxa participare* Pana in 01.05.2009 Dupa 01.05.2009
Loc in camera tripla 1.250 Ron □ 1.450 Ron □
Loc in camera dubla 1.350 Ron □ 1.550 Ron □

Solicit meniu vegetarian □

* Taxa de participare include:
• cazarea pe parcursul Scolii de Vara
• masa pe parcursul Scolii de Vara (mic dejun, dejun si cina, 2 cine festive)
• materialele de la workshopuri


Plata se face in contul Asociatiei de Psihoterapie Pozitiva (CIF: 16762852):
IBAN: RO07 BTRL 0130 1205 9001 0600 deschis la Banca Transilvania Cluj



Data


Semnatura




Acest formular de inscriere va fi transmis la fax: 0264-43.88.19 sau e-mail: office@positum.ro pana la 01 Mai 2009
Persoana de contact: Gabriela HUM; tel: 0744-623.236; e-mail: gabriela.hum@positum.ro

sâmbătă, 21 martie 2009

Psihoterapia de cuplu




Ce spun studiile?
Studiile afirma faptul ca in 10% din cazuri, interventia este inutila unul dintre parteneri fie a luat deja hotararea de a iesi din relatia de cuplu prin divort, fie are deja o relatie extraconjugala pe care o declara si pe care o prioritizeaza in fata celeilalte relatii mai vechi.

Care dintre cei doi parteneri apeleaza la terapeut?
In general, cel care stabileste o intalnire in cabinetul psihoterapeutic este partenerul simte ca pierde relatia. Deseori, celalalt partener vine in terapie sub forma de compromis, pentru celalalt. Rolul psihoterapeutului in acest caz este sa lucreze cu persoana care suporta greu separarea cu scop suportivIn acest moment, terapia de cuplu devine terapie individuala. Se poate lucra si cu celalalt pertener care doreste sa paraseasca relatia de cuplu, cu conditia ca pe perioada terapiei sa intrerupa relatia extraconjugala in care este implicat (daca este cazul).

Ce este important de explorat in procesul terapeutic?
• Pattern-urile comportamentale in situatii de conflict
• Conflictul bazal
• Relatiile dintre parinti
• Exprimarea emotionala in familia de origine
• Compatibilitatea sau diferentele capacitatilor secundare, primare
• Sexualitatea
• Psihopatologia individuala
• Eventualele abuzuri din copilarie
• Background-ul relatiilor si particulatitatile acestora

Psihoterapia de cuplu nu este indicata cand:
- unul dintre parteneri este implicat intr-o relatie extraconjugala si nu doreste ca pe perioada terapiei sa intrerupa aceasta relatie;
- cand unul dintre parteneri sau chiar amandoi doresc divortul;
- cand unul dintre parteneri il abuzeaza fizic sau emotional pe celalalt datorita consumului de alcool, medicamente sau alte doroguri;
- cand exista o istorie legata de instabilitatea relatiilor datorate unei tulburari de personalitate ale unuia dintre pareneri sau ale amandurora.
In aceste cazuri este indicata psihoterapie individuala eventual asociata cu tratament medicamentos.

Psihoterapia este indicata cand:
- exista aceeasi motivatie din partea ambilor parteneri pentru a depasi situatia critica in care se afla

Cauze pentru care cuplurile solicita interventie psihoterapeutica:
- certuri frecvente care iau amploare;
- incompatibilitate sexuala;
- alte probleme pe care nu le pot rezolva;
- senzatia ca sunt prinsi intr-un cerc vicios din care nu mai pot iesi si care ii sufoca

psihoterapeut - Ruxandra Marcu

miercuri, 11 februarie 2009

Legea 213/2004

LEGEA nr. 213
publicata în MONITORUL OFICIAL nr. 492 din data 06/01/2004

L213/2004

Lege nr. 213 din 27 mai 2004 privind exercitarea profesiei de psiholog cu drept de libera practica, înfiintarea, organizarea si functionarea Colegiului Psihologilor din România

Parlamentul României
Lege nr. 213
din 27 mai 2004
privind exercitarea profesiei de psiholog cu drept de libera practica, înfiintarea, organizarea si functionarea Colegiului Psihologilor din România
Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 492 din 1 iunie 2004


Parlamentul României adopta prezenta lege.

CAPITOLUL I
Dispozitii generale

Art. 1. - Prezenta lege reglementeaza modul de exercitare a profesiei de psiholog cu drept de libera practica, precum si înfiintarea, organizarea si functionarea Colegiului Psihologilor din România.
Art. 2. - (1) Au dreptul sa exercite profesia de psiholog:
a) cetatenii români;
b) cetatenii statelor membre ale Uniunii Europene si ai celorlalte state din Spatiul Economic European, prin stabilire în România sau în regim de servicii temporare;
c) cetatenii din alte tari cu care România are conventii bilaterale în domeniu.
(2) Exercitarea profesiei de psiholog cu drept de libera practica se face de catre persoanele prevazute la alin. (1), care au absolvit o institutie de învatamânt superior de specialitate, cu diploma de licenta în psihologie sau asimilata, obtinuta într-o institutie de învatamânt superior acreditata, din România sau din strainatate, recunoscuta sau echivalata, dupa caz, potrivit legii.
Art. 3. - Psihologul cu drept de libera practica se supune, în exercitarea profesiei, prevederilor legislatiei nationale, europene si internationale, referitoare la drepturile fundamentale ale omului.
Art. 4. - (1) Psihologul cu drept de libera practica îsi desfasoara activitatea pe baza principiului independentei profesionale, care îi confera dreptul de initiativa si decizie în exercitarea actului profesional, cu asumarea deplina a raspunderii pentru calitatea acestuia.
(2) Confidentialitatea actului psihologic este protejata prin lege si este o obligatie a oricarui psiholog.
Art. 5. - Psihologul cu drept de libera practica desfasoara urmatoarele tipuri de activitati:
a) studiul comportamentului uman si al proceselor mentale;
b) investigarea si recomandarea cailor de solutionare a problemelor psihologice;
c) elaborarea si aplicarea de teste pentru masurarea inteligentei, abilitatilor, aptitudinilor si a altor caracteristici umane;
d) testarea psihologica, prevenirea si psihoterapia tulburarilor emotionale si de personalitate, precum si a fenomenelor de inadaptare la mediul social si profesional;
e) interpretarea datelor obtinute si elaborarea recomandarilor pe care le considera necesare.
Art. 6. - Exercitarea profesiei de psiholog se desfasoara:
a) în sectorul privat, în regim salarial, sau independent cu drept de libera practica, potrivit dispozitiilor prezentei legi si ale altor reglementari si acte normative în vigoare;
b) în sectorul public, în care psihologii au, dupa caz, statutul de functionar public, cadru didactic si alte functii, potrivit prevederilor legilor speciale si regulamentelor sau statutelor institutiei respective.

CAPITOLUL II
Exercitarea profesiei de psiholog cu drept de libera practica
SECTIUNEA 1
Dobândirea si exercitarea dreptului de libera practica

Art. 7. - (1) Dreptul de libera practica implica exercitarea activitatilor prevazute la art. 5 si asumarea deplina a raspunderii pentru calitatea actului profesional în raport cu beneficiarii serviciilor psihologice, cu respectarea reglementarilor specifice în domeniu.
(2) Dreptul de libera practica se exercita olograf, cu mentionarea în clar a numelui, prenumelui si a codului personal din Registrul unic al psihologilor cu drept de libera practica din România, concomitent cu aplicarea parafei proprii.
Art. 8. - (1) Persoanele prevazute la art. 2 alin. (1) dobândesc atestatul de libera practica în conditiile prezentei legi. Dobândirea atestatului atrage înscrierea în Registrul unic al psihologilor cu drept de libera practica din România.
(2) Persoanele prevazute la art. 2 alin. (1) lit. b), atestate ca psihologi de autoritatile competente din statele membre ale Uniunii Europene si ale celorlalte state din Spatiul Economic European, dobândesc dreptul de libera practica în urma recunoasterii profesionale, în conformitate cu dispozitiile legii speciale si ale normelor europene în domeniu.
(3) Persoanele prevazute la art. 2 alin. (1) lit. b), care presteaza servicii temporare, au obligatia de a face o declaratie referitoare la serviciile prestate, care se depune la Colegiul Psihologilor din România, acestea fiind exceptate de la procedura atestarii, precum si de la obligativitatea înscrierii în Registrul unic al psihologilor cu drept de libera practica din România sau de la plata unei taxe administrative. În acest caz se aplica o procedura simplificata, stabilita prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi.
Art. 9. - Atestatul de libera practica se elibereaza pe baza normelor metodologice de aplicare a prezentei legi si a starii de sanatate certificate.
Art. 10. - În functie de competenta si experienta profesionala ale solicitantului, se poate acorda una dintre urmatoarele forme de atestare:
a) atestatul de libera practica pentru activitate în conditii de supervizare, pentru psihologii fara experienta în domeniul respectiv;
b) atestatul de libera practica în regim de asociere, pentru psihologii care lucreaza în colective profesionale;
c) atestatul de libera practica autonoma, pentru psihologii care întrunesc criteriile de competenta si experienta profesionala stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi.
Art. 11. - Atestatele prevazute la art. 10 lit. a) si b) pot fi revizuite, la cerere, dupa minimum un an.
Art. 12. - Controlul si supravegherea modului de exercitare a profesiei de psiholog cu drept de libera practica se fac în conformitate cu prevederile prezentei legi.

SECTIUNEA a 2-a
Forme de exercitare a profesiei de psiholog cu drept de libera practica

Art. 13. - (1) Pentru exercitarea profesiei, psihologii cu drept de libera practica pot înfiinta, la alegere, potrivit legii, cabinete individuale, cabinete asociate, societati civile profesionale sau îsi pot desfasura activitatea în temeiul unor contracte de munca, potrivit legii.
(2) Indiferent de forma de exercitare a profesiei, psihologii cu drept de libera practica pot angaja salariati, în conditiile legii.
Art. 14. - (1) Cabinetele individuale de psihologie, constituite potrivit legii, se declara la Colegiul Psihologilor din România. Raporturile contractuale se stabilesc între psihologul cu drept de libera practica si beneficiarul serviciilor oferite de acesta.
(2) Cabinetele individuale se pot asocia prin contract si se declara la Colegiul Psihologilor din România.
(3) Formele si modalitatile de exercitare a profesiei, declarate la Colegiul Psihologilor din România, sunt înregistrate în mod obligatoriu în Registrul unic al psihologilor cu drept de libera practica din România.
Art. 15. - (1) Societatile civile profesionale se constituie, în conditiile legii, prin contract de societate civila încheiat între 2 sau mai multi psihologi cu drept de libera practica, si sunt declarate la Colegiul Psihologilor din România.
(2) Raporturile contractuale se nasc între beneficiar si societatea civila profesionala, indiferent care dintre psihologii cu drept de libera practica asociati îndeplineste serviciul profesional.
(3) În cadrul societatilor civile profesionale patrimoniul este comun si apartine asociatiilor în cotele-parti stabilite prin contractul de societate civila.

SECTIUNEA a 3-a
Drepturile si obligatiile psihologilor cu drept de libera practica

Art. 16. - Psihologul cu drept de libera practica are urmatoarele drepturi:
a) sa desfasoare activitatile prevazute la art. 5, în conformitate cu tipul de atestat detinut;
b) sa obtina pentru serviciile prestate un onorariu sau salariu negociat în mod liber cu beneficiarul.
Art. 17. - Psihologul cu drept de libera practica are urmatoarele obligatii:
a) sa cunoasca si sa respecte reglementarile legale în vigoare referitoare la exercitarea profesiei de psiholog cu drept de libera practica;
b) sa se conformeze si sa respecte Codul deontologic al profesiei de psiholog cu drept de libera practica;
c) sa exercite dreptul de libera practica în limitele stabilite prin tipul de atestat detinut;
d) sa se preocupe de perfectionarea calificarii profesionale;
e) sa îsi asume întreaga responsabilitate profesionala fata de beneficiar, manifestând constiinciozitate si probitate profesionala;
f) sa serveasca interesele beneficiarului în acord cu interesul public si cu exigentele profesionale.

SECTIUNEA a 4-a
Suspendarea si încetarea dreptului de libera practica.
Radierea din Registrul unic al psihologilor cu drept de libera
practica din România

Art. 18. - Dreptul de libera practica se suspenda:
a) temporar, la cererea persoanei înscrise;
b) dupa 6 luni de neplata, fara justificare, a cotizatiei anuale catre Colegiul Psihologilor din România, pâna la achitarea ei integrala;
c) cu titlu de sanctiune disciplinara, pe toata durata sanctiunii;
d) pe perioada suspendarii dreptului de a profesa, dispusa prin hotarâre judecatoreasca definitiva.
Art. 19. - (1) Dreptul de libera practica înceteaza:
a) prin renuntarea în scris la exercitiul dreptului de libera practica;
b) daca persoana înscrisa a fost condamnata pentru o fapta prevazuta de lege, în legatura cu exercitarea dreptului de libera practica, sau daca i s-a aplicat pedeapsa complementara a interzicerii dreptului de a exercita profesia printr-o hotarâre judecatoreasca definitiva.
(2) Încetarea dreptului de libera practica atrage radierea din Registrul unic al psihologilor cu drept de libera practica din România.

SECTIUNEA a 5-a
Interdictii si incompatibilitati în exercitarea profesiei
de psiholog cu drept de libera practica

Art. 20. - Nu poate exercita profesia de psiholog cu drept de libera practica:
a) psihologul care a fost condamnat definitiv pentru savârsirea cu intentie a unei infractiuni contra umanitatii sau vietii în împrejurari legate de exercitarea profesiei de psiholog si pentru care nu a intervenit reabilitarea;
b) psihologul caruia i s-a interzis dreptul de a exercita profesia, pe durata stabilita prin hotarâre judecatoreasca;
c) psihologul caruia i s-a suspendat temporar avizul de exercitare a profesiei, ca sanctiune disciplinara, pe durata suspendarii.
Art. 21. - Exercitarea profesiei de psiholog cu drept de libera practica este incompatibila cu:
a) desfasurarea oricarei activitati de natura a aduce atingere demnitatii profesionale sau bunelor moravuri;
b) starea de sanatate necorespunzatoare, certificata de Comisia de expertiza medicala si recuperare a capacitatii de munca, potrivit legii;
c) folosirea cu buna stiinta a cunostintelor sau metodelor profesionale în defavoarea persoanei sau în scop ilegal.
Art. 22. - Persoanele prevazute la art. 2 alin. (1) lit. b) si c) trebuie sa faca dovada ca nu se afla într-o situatie definita la art. 20 si 21, prin documente provenite de la autoritatile competente din tarile respective.

CAPITOLUL III
Colegiul Psihologilor din România
SECTIUNEA 1
Organizare si atributii

Art. 23. - (1) Colegiul Psihologilor din România, denumit în continuare Colegiu, este o organizatie profesionala, cu personalitate juridica, de drept privat, apolitica, autonoma si independenta, de interes public, cu patrimoniu si buget proprii. Colegiul are rolul de a reprezenta si de a ocroti la nivel national si international interesele profesiei de psiholog cu drept de libera practica.
(2) Colegiul are sediul central în municipiul Bucuresti.
(3) Colegiul se constituie din totalitatea psihologilor cu drept de libera practica din România.
(4) Psihologii cu drept de libera practica au dreptul, fara nici o îngradire, sa adere la alte forme de asociere profesionala.
(5) Colegiul are obligatia de a publica anual Registrul unic al psihologilor cu drept de libera practica din România.
Art. 24. - Atributiile Colegiului sunt urmatoarele:
a) asigura respectarea cadrului organizatoric pentru exercitarea profesiei de psiholog cu drept de libera practica în conditiile prezentei legi;
b) instituie standarde de calitate a serviciilor psihologice;
c) instituie un cadru de promovare si de dezvoltare a competentei profesionale;
d) instituie si promoveaza norme deontologice în exercitarea profesiei de psiholog cu drept de libera practica;
e) reprezinta interesele membrilor sai în fata autoritatilor publice si administrative, precum si în organismele profesionale internationale;
f) atesta dreptul de libera practica al psihologilor si gestioneaza Registrul unic al psihologilor cu drept de libera practica din România.

SECTIUNEA a 2-a
Forurile de conducere

Art. 25. - (1) Forurile de conducere ale Colegiului sunt:
a) Conventia nationala;
b) Consiliul Colegiului;
c) Comitetul director;
d) presedintele Colegiului.
(2) Alegerea forurilor de conducere ale Colegiului se face numai prin vot secret.
(3) Persoanele alese în forurile de conducere exercita un mandat de 4 ani si nu mai mult de doua ori consecutiv.
(4) Forurile de conducere colectiva iau hotarâri prin vot deschis, daca nu hotarasc altfel.
Art. 26. - (1) Conventia nationala este constituita din reprezentantii membrilor Consiliului, pe baza unei norme de reprezentare, proportional cu numarul membrilor din fiecare filiala.
(2) Conventia se întruneste, de regula, o data la 4 ani. Ea se poate întruni în sesiune extraordinara la solicitarea majoritatii simple a membrilor Consiliului Colegiului.
(3) Convocarea Conventiei nationale se face prin mass-media, cu cel putin 3 luni înainte de data fixata.
(4) Conventia nationala este precedata de conventii teritoriale, care aproba reprezentantii în conformitate cu norma de reprezentare.
(5) Conventia nationala este legal constituita în prezenta a doua treimi din numarul reprezentantilor delegati. Daca la prima convocare conditia de cvorum nu este îndeplinita, Comitetul director stabileste o noua data, nu mai devreme de 15 zile calendaristice. În aceasta situatie, Conventia nationala este legal constituita în prezenta majoritatii membrilor delegati si adopta hotarâri cu majoritatea membrilor prezenti.
Art. 27. - Conventia nationala are urmatoarele atributii:
a) aproba Regulamentul de organizare si functionare interna, Codul deontologic al profesiei de psiholog cu drept de libera practica, Codul de procedura disciplinara, Normele de avizare a metodelor si tehnicilor de evaluare si asistenta psihologica, precum si modificarile la acestea;
b) alege si revoca presedintele Colegiului si membrii Comitetului director;
c) aproba raportul de activitate al Consiliului Colegiului si alte documente.
Art. 28. - Consiliul Colegiului este constituit din presedintele Colegiului, care este si presedinte al Consiliului Colegiului, membrii Comitetului director si presedintii filialelor teritoriale.
Art. 29. - (1) Consiliul Colegiului se întruneste anual, la convocarea presedintelui Colegiului.
(2) Consiliul Colegiului se poate întruni si în mod exceptional, la solicitarea majoritatii simple a membrilor sai.
Art. 30. - Atributiile Consiliului Colegiului sunt urmatoarele:
a) stabileste liniile directoare în legatura cu problemele fundamentale ale profesiei de psiholog cu drept de libera practica si ale activitatii Colegiului;
b) analizeaza si aproba raportul de activitate al Comitetului director;
c) aproba cotizatia anuala si nivelul taxelor necesare acoperirii costurilor de atestare si a altor servicii prestate;
d) aproba structurile administrative ale Comitetului director, înfiintarea de noi comisii sau restructurarea celor existente;
e) aproba raportul de audit financiar, efectuat de o firma independenta;
f) aproba bugetul de venituri si cheltuieli al Colegiului, bilantul Colegiului si descarca Comitetul director de gestiunea fondurilor.
Art. 31. - Comitetul director este constituit din presedintele Colegiului, care detine si calitatea de presedinte al Comitetului director, presedintii comisiilor prevazute la art. 35 si membrii acestora.
Art. 32. - Înlocuitorul de drept al presedintelui Comitetului director, în caz de indisponibilitate, este presedintele Comisiei de deontologie si disciplina sau alt presedinte de comisie, desemnat de Comitetul director.
Art. 33. - Comitetul director are urmatoarele atributii:
a) elibereaza atestatul de psiholog cu drept de libera practica;
b) elibereaza avizul pentru metodele si tehnicile de evaluare si asistenta psihologica, precum si modul de utilizare a acestora;
c) propune institutiilor abilitate cursuri si alte forme de educatie permanenta în domeniul psihologiei, în conformitate cu prevederile legale;
d) elaboreaza Regulamentul de organizare si functionare interna;
e) elaboreaza Codul deontologic al profesiei de psiholog cu drept de libera practica;
f) elaboreaza, împreuna cu Ministerul Educatiei si Cercetarii, normele metodologice de aplicare a prezentei legi;
g) elaboreaza Codul de procedura disciplinara si urmareste aplicarea acestuia;
h) elaboreaza Normele de avizare a metodelor si tehnicilor de evaluare si asistenta psihologica;
i) întocmeste, reactualizeaza si face public Registrul unic al psihologilor cu drept de libera practica din România;
j) mediaza litigiile dintre psihologi cu drept de libera practica, dintre acestia si beneficiarii serviciilor psihologice, precum si dintre psihologi si angajatorii acestora, în probleme legate de exercitarea profesiei de psiholog cu drept de libera practica;
k) sesizeaza organele în drept în cazurile de exercitare ilicita a profesiei de psiholog cu drept de libera practica;
l) propune nivelul taxelor pentru serviciile prestate, precum si al cotizatiei anuale.
Art. 34. - Comitetul director functioneaza prin sedinte în plen si pe comisii, ale caror competente si periodicitate sunt stabilite prin Regulamentul de organizare si functionare interna.
Art. 35. - (1) În cadrul Comitetului director functioneaza urmatoarele comisii:
a) comisii aplicative: Comisia de psihologie clinica si psihoterapie; Comisia de psihologia muncii, transporturilor si serviciilor; Comisia de psihologie educationala, consiliere scolara si vocationala; Comisia de psihologie pentru aparare, ordine publica si siguranta nationala;
b) Comisia metodologica;
c) Comisia de deontologie si disciplina.
(2) Comisiile prevazute la alin. (1) sunt structuri organizatorice de specialitate ale caror atributii sunt stabilite prin Regulamentul de organizare si functionare interna.
(3) În functie de necesitati, se pot înfiinta, desfiinta sau restructura comisiile existente.
Art. 36. - Comisiile au urmatoarele atributii:
a) comisiile aplicative desfasoara procedurile prevazute în normele metodologice de aplicare a prezentei legi si propun Comitetului director eliberarea atestatului în domeniile de specializare corespunzatoare;
b) Comisia metodologica avizeaza metodele si tehnicile de asistenta psihologica în conformitate cu Normele de avizare a metodelor si tehnicilor de evaluare si asistenta psihologica;
c) Comisia de deontologie si disciplina urmareste respectarea Codului deontologic al profesiei de psiholog cu drept de libera practica, judeca abaterile de la prevederile acestuia si aplica sanctiuni, conform prezentei legi.
Art. 37. - Fiecare comisie este condusa de un birou constituit din presedinte, vicepresedinte, secretar si dispune de un secretariat tehnic.
Art. 38. - Comisiile elaboreaza norme si proceduri de control si supervizare profesionala în domeniile proprii, aprobate de catre Consiliul Colegiului, asigurând pregatirea persoanelor cu atributii de control.
Art. 39. - Membrii Comitetului director si ai conducerii filialelor teritoriale au dreptul la indemnizatii de sedinta stabilite prin Regulamentul de organizare si functionare interna si la decontarea cheltuielilor de deplasare legate de îndeplinirea atributiilor specifice.
Art. 40. - Presedintele Colegiului si presedintii comisiilor prevazute la art. 35 asigura conducerea operativa a Colegiului.
Art. 41. - Presedintele Colegiului are urmatoarele atributii:
a) reprezinta Colegiul în relatiile cu alte organizatii si institutii din tara si din strainatate;
b) încheie conventii si contracte în numele Colegiului, cu aprobarea Comitetului director;
c) convoaca si conduce sedintele Comitetului director, Consiliului Colegiului si Conventiei nationale;
d) ordonanteaza cheltuielile bugetare ale Comitetului director.

SECTIUNEA a 3-a
Filialele teritoriale ale Colegiului

Art. 42. - (1) Colegiul are filiale teritoriale, la nivel de judet si în municipiul Bucuresti.
(2) Daca într-un judet exista mai putin de 50 de psihologi cu drept de libera practica, se vor putea înfiinta filiale teritoriale prin asocierea psihologilor din judete limitrofe.
Art. 43. - Forurile de conducere ale filialelor teritoriale sunt:
a) conventia filialei;
b) comitetul filialei;
c) presedintele filialei.
Art. 44. - Conventia filialei reprezinta forul de dezbatere al membrilor Colegiului, cu domiciliul în zona respectiva, si are urmatoarele atributii:
a) dezbate problemele specifice ale practicii profesionale curente;
b) aproba raportul anual de activitate al comitetului filialei;
c) alege si revoca presedintele si membrii comitetului filialei;
d) alege reprezentantii pentru Conventia nationala;
e) propune candidati la functia de presedinte al Colegiului si de membru al Comitetului director.
Art. 45. - Conventia filialei se întruneste anual la convocarea presedintelui filialei sau la solicitarea majoritatii membrilor filialei.
Art. 46. - (1) Comitetul filialei este structura de coordonare la nivel teritorial si se afla sub autoritatea Comitetului director.
(2) Comitetul filialei este condus de un presedinte si este constituit dintr-un numar impar de membri.
(3) Atributiile comitetului filialei:
a) elaboreaza raportul anual de activitate si, dupa aprobarea acestuia de conventia filialei, îl înainteaza Comitetului director;
b) informeaza membrii cu privire la hotarârile Colegiului;
c) poate face propuneri de reprezentare la Conventia nationala;
d) poate face propuneri de candidaturi pentru presedinte si membrii Comitetului director;
e) controleaza activitatea profesionala a membrilor Colegiului din zona filialei respective, pe baza mandatului dat de Comitetul director, si avizeaza dosarele psihologilor cu drept de libera practica propusi pentru activitati de control;
f) primeste dosarele de atestare, verifica conformitatea lor si le transmite Comitetului director.
Art. 47. - Înlocuitorul de drept al presedintelui filialei este membrul din comitetul filialei cu vechimea profesionala cea mai mare.

SECTIUNEA a 4-a
Registrul unic al psihologilor cu drept de libera practica din România

Art. 48. - (1) Registrul unic al psihologilor cu drept de libera practica din România cuprinde lista psihologilor cu drept de libera practica, în conformitate cu prevederile prezentei legi.
(2) Registrul este un document public, fiind pus la dispozitia beneficiarilor serviciilor psihologice, cu scopul de a certifica dreptul de libera practica si domeniile de competenta ale membrilor Colegiului.
(3) Comitetul director are obligatia sa asigure publicitatea Registrului unic al psihologilor cu drept de libera practica din România, prin mijloace electronice si prin editarea anuala a acestuia.

CAPITOLUL IV
Finantarea activitatii Colegiului

Art. 49. - Sursele de finantare ale Colegiului sunt urmatoarele:
a) cotizatii;
b) taxe;
c) donatii si sponsorizari din partea unor persoane fizice si juridice;
d) alte surse, conform legilor în vigoare.
Art. 50. - Repartizarea bugetului pentru Comitetul director si comitetele filialelor se aproba de catre Consiliul Colegiului.
Art. 51. - Fondurile banesti se utilizeaza pentru cheltuieli de personal, cheltuieli materiale, investitii si dotari, precum si pentru alte scopuri apartinând domeniului specific de activitate.
Art. 52. - Activitatea financiara se supune controlului organelor în drept.

CAPITOLUL V
Raspunderea disciplinara

Art. 53. - Comitetul director al Colegiului judeca litigiile si abaterile deontologice, disciplinare si profesionale ale psihologilor, în conformitate cu Codul de procedura disciplinara.
Art. 54. - (1) Psihologii cu drept de libera practica care încalca prevederile prezentei legi si regulamentele specifice privind exercitarea profesiei de psiholog sau nu respecta Codul deontologic raspund disciplinar în functie de gravitatea abaterii, putând fi sanctionati cu:
a) mustrare;
b) avertisment;
c) suspendarea temporara, pe un interval de 6-12 luni, a avizului de exercitare a profesiei;
d) retragerea definitiva a atestatului.
(2) Sanctiunile prevazute la alin. (1) se comunica în termen de 10 zile inspectoratului teritorial de munca, precum si institutiei sau unitatii cu care psihologul sanctionat a încheiat contractul de munca.
Art. 55. - Sanctiunile prevazute la art. 54 alin. (1) lit. a) si b) se aplica de catre Comisia de deontologie si disciplina, la propunerea comisiilor de specialitate ale Comitetului director, iar cele mentionate la art. 54 alin. (1) lit. c) si d), de catre Comitetul director, la propunerea Comisiei de deontologie si disciplina.
Art. 56. - Sanctiunile prevazute la art. 54 alin. (1) lit. a) si b) pot fi contestate la Comitetul director, iar cele mentionate la art. 54 alin. (1) lit. c) si d), la Consiliul Colegiului.
Art. 57. - Raspunderea disciplinara a psihologilor cu drept de libera practica atestati potrivit prezentei legi nu exclude raspunderea penala, contraventionala, civila sau materiala, conform prevederilor legale.
Art. 58. - Practicarea profesiei de psiholog, în conditii de libera practica, de catre o persoana care nu are aceasta calitate constituie infractiune si se pedepseste conform Codului penal.

CAPITOLUL VI
Dispozitii tranzitorii si finale

Art. 59. - Asociatia Psihologilor din România desemneaza un comitet de initiativa care convoaca Adunarea de constituire a Colegiului, în termen de 3 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi.
Art. 60. - Adunarea de constituire a Colegiului alege Comitetul director provizoriu, presedintele interimar si desemneaza comitete de initiativa teritoriale.
Art. 61. - Comitetul director ales de Adunarea de constituire a Colegiului elaboreaza în termen de 6 luni documentele prevazute la art. 33 lit. d), e), g) si h) si, în acelasi termen, convoaca Conventia nationala a Colegiului.
Art. 62. - Cu 3 luni înaintea Conventiei nationale, comitetele filialelor teritoriale ale Colegiului organizeaza conventiile filialelor, care aleg membrii comitetelor, desemneaza reprezentantii la Conventia nationala si aproba propunerile pentru functiile la nivelul Colegiului.
Art. 63. - Conventia nationala aproba documentele de organizare si functionare prevazute de prezenta lege, alege presedintele si membrii Comitetului director, pentru un mandat de 4 ani.
Art. 64. - Impunerea de catre Colegiu a unor restrictii privind amplasarea si numarul cabinetelor psihologice de libera practica este strict interzisa.
Art. 65. - Normele metodologice de aplicare a prezentei legi se aproba prin hotarâre a Guvernului în termen de 60 de zile de la constituirea forurilor de conducere ale Colegiului.
Art. 66. - Prezenta lege intra în vigoare la 30 de zile de la publicarea ei în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Aceasta lege a fost adoptata de Senat în sedinta din 17 mai 2004, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (1) din Constitutia României, republicata.
p. PRESEDINTELE SENATULUI,
GHEORGHE BUZATU

Aceasta lege a fost adoptata de Camera Deputatilor în sedinta din 18 mai 2004, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (1) din Constitutia României, republicata.
p. PRESEDINTELE CAMEREI DEPUTATILOR,
CONSTANTIN NITA

Bucuresti, 27 mai 2004.
Nr. 213.

Codul Deontologic al Psihologului Clinician, Consilierului Psihologic si Psihoterapeutului din Romania

Principii Generale:
Persoana care doreşte să funcţioneze ca psiholog clinician, consilier psihologic şi psihoterapeut (în organizaţii publice ori particulare) este încurajată să deţină şi să îşi structureze un set cât mai larg de informaţii (cunoştinţe) de specialitate (în conformitate cu standardele A.P.A. - American Psychology Association, KSV - Knowledges-Skills-Values), abilităţi de interrelaţionare cu subiectul uman şi experienţă pe care să le folosească în beneficiul indivizilor din societate, ca şi în beneficiul comunităţii. De asemenea, profesionistii psihologi mai sus mentionati sunt încurajaţi sa respecte alaturi de normele deontologice mentionate in prezentul act, mai ales cand apar situatii care nu sunt în mod detaliat descrise in prezentul Cod Deontologic, principiile de deontologie profesionala internationale dupa cum urmeaza: psihologii clinicieni sa respecte generic principiile codului deontologic al American Psychology Association, consilierii psihologici sa respecte principiile codului deontologic al European Counselling Association, iar psihoterapeutii sa respecte generic principiile codului deontologic al European Association for Psychotherapy.
Psihologul clinician, consilierul psihologic şi psihoterapeutul (indiferent de zona strict delimitată în care lucrează) trebuie să facă dovada efectivă a respectului faţă de terţi şi să facă tot ce poate pentru cunoaşterea şi apărarea de către beneficiarii lor drepturilor şi demnităţii umane.
Psihologul clinician, consilierul psihologic si psihoterapeutul trebuie să vegheze ca orice subiect (persoană aflată în intercomunicare în plan profesional) să fie apt (să devină împuternicit) să contribuie efectiv la luarea propriilor decizii, să înveţe pentru a şti ce să pretindă (solicite) serviciilor de asistenţă psihologică.
Psihologul clinician, consilierul psihologic si psihoterapeutul are îndatorirea de a susţine cauza subiecţilor lui mai ales când aceştia nu sunt capabili să o facă singuri şi când autoprotecţia este necesară şi aceasta nu se obiectivează în practică.
Psihologul clinician, consilierul psihologic si psihoterapeutul sunt specialiştii care dispun de capacităţi (abilităţi), cunoştinţe şi valori (morale) pentru a aşeza responsabilitatea profesională mai presus de interesele personale.
Psihologul clinician, consilierul psihologic si psihoterapeutul trebuie să dovedească responsabilitate profesională şi morală pentru solicitările (standardele impuse de profesie – ocupaţie) şi să continue instruirea şi formarea lui profesională de tip „educaţie continuă”.

Psihologul clinician, consilierul psihologic si psihoterapeutul – ca profesionişti vor depune eforturi pentru a colabora, a se interrelaţiona flexibil cu alţii în interesul pacientului său.
Psihologul clinician, consilierul psihologic si psihoterapeutul trebuie să respecte şi să promoveze cu deschidere diversitatea etnică şi culturală în exercitarea efectivă a meseriei: să nu judece greşit o anumită etnie, persoane cu anumite credinţe religioase, respectiv să nu discrimineze, să nu marginalizeze în nici un fel!
Psihologul clinician, consilierul psihologic si psihoterapeutul vor trebui să fie conştienţi de importanţa respectării confidenţialităţii informaţiilor şi să nu divulge secretele profesionale. Poate face excepţii în cazuri limită ori de mare pericol pentru familie şi colectivitate.
Psihologul clinician, consilierul psihologic si psihoterapeutul trebuie să fie apţi (fizic şi psihomoral) pentru ca în profesia lor să respecte toate aceste condiţii obligatorii pentru ca serviciile oferite să fie viabile şi responsabile.

Norme Specifice:
Art. 1. Cerinţe legate de relaţionare
Psihologii clinicieni, consilieri psihologici şi psihoterapeuţii discută cu pacienţii lor – în măsura în care acest lucru este fezabil, probleme legate de relaţia terapeutică precum: natura şi cursul anticipat al terapiei, onorariul şi confidenţialitatea (aspecte care se regăsesc în detaliu în capitolele privind onorariile şi aranjamentele financiare şi limitele de confidenţialitate)
Când munca cu pacientul va fi supervizată, aceştia sunt anunţaţi de această activitate cât şi numele supervizorului când acesta împarte responsabilitatea legală pentru caz.
Când viitorul profesionist este în formare (student în programul de master, etc.) de asemenea pacientul este informat despre aceasta.
Psihologii clinicieni, consilierii psihologici şi psihoterapeuţii vor face eforturi raţionale să poată răspunde la întrebările pacienţilor şi să evite posibilele neînţelegeri sau înţelegerea eronată privind terapia. De câte ori este posibil, psihologii vor furniza informaţii verbale, utilizând un limbaj accesibil pacientilor.

Art. 2. Consimţământul informat privind terapia / Informare despre consimţământul de efectuare a terapiei
Psihologii clinicieni, consilieri psihologici şi psihoterapeuţii obţin consimţământul bazat pe informare adecvată, utilizând un limbaj accesibil participanţilor. Conţinutul informării despre consimţământ poate varia în funcţie de circumstanţe deşi, de obicei, este necesar ca persoana: să aibă capacitatea de a consimţi, să primească informaţie semnificativă despre procedura respectivă, să-şi fi exprimat consimţământul liber, neinfluenţat şi ca acest consimţământ să poată fi bine documentat.
Când persoanele nu sunt în mod legal capabile să dea consimţământul, profesionistul psiholog va obţine informarea despre accept (permis) de la o persoană autorizată, dacă această substituire este legală.
În plus, psihologii clinicieni, consilierii psihologici şi psihoterapeuţii: a) se vor informa de o asemenea manieră încât să le permită acestora să înţeleagă conform capacităţii lor, persoanele care sunt în mod legal incapabile să dea consimţământul legat de intervenţiile propuse; b) le vor cere aprobarea pentru intervenţiile respective şi c) vor lua în consideraţie preferinţele şi interesul optim al persoanelor respective.

Art. 3. Relaţii de familie şi cuplu
Când profesionistul psiholog este de acord să ofere servicii mai multor persoane care sunt între ele în relaţie (de exemplu soţ–soţie, părinte–copil etc.) va încerca să clarifice de la început: a) care dintre persoane sunt pacienţii sau clienţii săi şi b) relaţia pe care o va avea cu fiecare dintre aceste persoane. Această clarificare va include rolul psihologului şi utilizările probabile ale serviciilor furnizate sau informaţiilor obţinute (v. şi regulile privind confidenţialitatea).
Când devine evident că profesionistul psiholog va avea un rol de mediator de conflict (consilier marital pentru soţ-soţie), sau când este martor al uneia dintre părţi într-un proces de divorţ, psihologul va proceda la clarificări şi adaptări, sau se va retrage, în funcţie de situaţia respectivă (se adaugă şi regulile privind clarificarea acestui rol, sau cele implicate în activităţi juridice)

Art. 4. Furnizarea unor servicii de sănătate mentală unor persoane care sunt în evidenţă în alte servicii la alţi specialişti
Când vor decide dacă să se angajeze în astfel de servicii, profesionistii psihologi vor lua în consideraţie cu atenţie problemele care ţin de tratament şi condiţia de bunăstare a potenţialului client sau pacient. Vor discuta aceste probe cu persoanele respective, sau cu o altă persoană autorizată în numele pacientului, pentru a minimiza riscul de confuzie şi conflict, se va consulta cu celălalt furnizor de servicii când acest lucru este adecvat şi va proceda cu precauţie şi deschidere faţă de problemele terapeutice.

Art. 5. Intimitate sexuală cu pacienţi sau clienţi curenţi
Psihologilor clinicieni, consilierilor psihologici şi psihoterapeuţilor nu li se permite să se angajează în intimităţi sexuale sau relatii exagerate de socializare cu pacienţi sau clienţii aflaţi în tratament (curent).

Art. 6. Terapia cu parteneri sexuali anteriori
Se recomandă ca psihologii clinicieni, consilierii psihologici şi psihoterapeuţii să nu accepte ca pacienţi în terapie sau clienţi persoane cu care au avut relaţii de intimitate sexuală.

Art. 7. Intimitate sexuală cu foştii pacienţi în terapie
Psihologii clinicieni, consilieri psihologici şi psihoterapeuţii nu se vor angaja în intimităţi sexuale cu foşti pacienţi în terapie dacă nu au trecut cel puţin 2 ani de la încheierea serviciilor profesionale.
Datorită faptului că intimităţile sexuale cu un fost client sau pacient de terapie sunt de regulă şi în mod frecvent dăunătoare clientului sau pacientului şi pentru că astfel de intimităţi subminează încrederea publicului în profesia de psiholog descurajând astfel utilizarea de către public a serviciilor de care are nevoie, psihologii nu se vor angaja în intimităţi sexuale cu un fost client şi pacient în terapie chiar după ce au trecut 2 ani. Profesionistul psiholog care se angajează în astfel de relaţii după 2 ani de la încheierea terapiei poartă povara de a demonstra, în lumina unor factori şi situaţii relevante, că nu este vorba de o exploatare. Astfel de factori relevanţi includ: a) timpul scurs de la terminarea terapiei; b) natura şi durata terapiei; c) circumstanţele în care s-a încheiat; d) istoria personală a clientului sau pacientului; e) statutul mental curent al clientului sau pacientului; f) probabilitatea unui impact adversiv asupra clientului sau altora; g) orice afirmaţii sau acţiuni făcute de terapeut în cursul terapiei sugerând sau invocând posibilitatea unei relaţii sexuale cu pacientul după încheierea terapiei (v. şi standardele generale şi regulile incluse în relaţionarea multiplă).

Art. 8. Întreruperea serviciilor
Psihologii clinicieni, consilieri psihologici şi psihoterapeuţii vor întreprinde eforturi rezonabile pentru a facilita îngrijirea în eventualitatea că serviciile psihologice sunt întrerupte de factori precum boala psihologului, incompatibilitate ca urmare a unor aspecte relationale rezultante ale activităţii profesionale (ex. contra-transfer sau transfer care interferează cu procesul psihoterapeutic), relocalizarea sau incapacitatea sa, sau datorate relocalizării clientului sau limitărilor financiare ale acestuia (v. şi capitolul „Păstrarea înregistrărilor şi datelor”).
Când se intră în relaţia contractuală, psihologii clinicieni, consilierii psihologici şi psihoterapeuţii vor asigura o soluţionare adecvată alocării responsabilităţii pentru îngrijirea clientului sau pacientului în eventualitatea în care relaţia contractuală se încheie, cu luarea în consideraţie în cel mai înalt grad a binelui clientului sau pacientului.

Art. 9. Încheierea relaţiei profesionale
Psihologii clinicieni, consilieri psihologici şi psihoterapeuţii nu-şi vor abandona clienţii sau pacienţii (v. şi regulile de la paragraful Onorariu şi aranjamente financiare).

Psihologii clinicieni, consilierii psihologici şi psihoterapeuţii vor încheia relaţia profesională în momentul când devine clar şi rezonabil că pacientul sau clientul nu mai are nevoie de aceste servicii, nu mai beneficiază de aceasta sau continuarea serviciului îi poate face rău.
Indiferent de motiv, înainte de încheierea serviciilor, cu excepţia situaţiei în care aceasta depinde de conduita clientului sau pacientului, profesionistul psiholog discută cu clientul sau pacientul opiniile şi nevoile sale, furnizează consilierea anterioară terminării adecvată şi întreprinde orice acţiune rezonabilă pentru a facilita transferul de responsabilitate altui coleg dacă pacientul sau clientul are nevoie de un asemenea sprijin imediat.

Art. 10. Norme de metodologia cercetarii clinice (vezi Anexa)
1. Diagnostic si evaluare clinica
a. Testele si probele psihologice utilizate trebuie sa corespunda criteriilor psihometrice asa cum sunt ele stabilite de catre Comisia de Metodologie.
b. Se pot face exceptii de la etalonarea nationala in cazul unor scale clinice, cand sunt promovate etaloane locale, riguros construite.
2. Tehnici de interventie psihologica
a. Eficienta tehnicilor trebuie sa fie documentata prin studii clinice. Trebuie sa existe protocoale de interventie la un nivel de detaliere care sa permita replicarea procedurilor de interventie
3. Cercetare
a. Vor fi asimilate normele generale de cercetare asa cum sunt ele stabilite de catre Comisia de Metodologie.
b. Utilizarea procedurii placebo se face respectand dreptul la informare al pacientului. Acestuia i se spune ca exista 50% sansa sa fie inclus in grupul placebo si 50% sansa sa fie inclus in grupul terapeutic.
c. Pacientii inclusi in studiu – pe baza consimtamantului liber exprimat – trebuie sa fie corect informatii cu privire la natura studiului si la riscurile acestuia. Siguranta pacientilor inclusi in studiu este mai importanta decat derularea cercetarii.
d. Toate datele brute de cercetare trebuie pastrate cca. 2 ani de zile. Baza de date electronica se pastreaza trei ani de zile si poate fi accesibila la cererea partii interesate.
e. Sponsorii si partile interesate in cercetare trebuie facute publice odata cu proiectul de cercetare sau cu publicarea rezultatelor.
f. Distorsionarea sau ascunderea datelor care nu confirma ipotezele avansate se considera frauda.

III. Răspunderea Disciplinară:
Art. 1. Psihologii clinicieni, consilieri psihologici şi psihoterapeuţii care încalcă prevederile Legii 213 şi ale prezentului Cod Deontologic răspund disciplinar în funcţie de gravitatea abaterii (Anexa 2 prezinta un model de rezolvare a plangerilor conform European Association for Gestalt Therapy; EAGT) putând fi sancţionaţi cu:
a) mustrare;
b) avertisment;
c) suspendarea temporară pe un interval de 6-12 luni a atestatului (acreditarii) de liberă practică;
d) retragerea definitivă a atestatului.
Art. 2. Aceste sanctiuni se aplică de către Comisia de deontologie şi disciplină la propunerea Comisiei de Psihologie Clinica si Psihoterapie
Art. 3. Practicarea profesiei de psiholog clinician, consilier psihologic sau psihoterapeut (psiholog sau asimilat acestuia) de către o persoană care nu are atestat de liberă practică acordat de Colegiul Psihologilor din Romania la propunerea Comisiei de Psihologie Clinica si Psihoterapie se pedepseşte conform Codului Penal.


IV. Anexa:

Anexa 1.
DETALIERI PRIVIND METODOLOGIA CERCETĂRII ÎN DOMENIUL PRACTICII PSIHOLOGIEI CLINICE, PSIHOTERAPIEI ŞI CONSILIERII ÎN CONTEXTE CLINICE ŞI NONCLINICE

Conform declaraţiei de la Strasbourg asupra psihoterapiei - 1990:
1. Psihoterapia este o disciplină ştiinţifică independentă, a cărei practică reprezintă o profesie independentă şi liberă.
2. Trainingul în psihoterapie se desfăşoară la un înalt nivel ştiinţific şi de calificare.
3. Multiplicitatea metodelor psihoterapeutice este asigurată şi garantată.
4. Un training psihoterapeutic complet acoperă teorie, experienţă personală şi practică sub supervizare. Se obţine astfel cunoaşterea adecvată a variatelor procese psihoterapeutice.
5. Accesul la training este asigurat/se face prin variate calificări preliminare, în mod particular în ştiinţe umane şi sociale.
Pentru ca metodologia cercetării este familiară specialiştilor implicaţi în mod curent sau angajaţi prin natura postului de muncă în activităţi de cercetare, vom face o referire specială la practicienii specialişti sau cei în curs de formare, în psihologia clinica, consiliere şi psihoterapie.
Dovada dobândirii de către practician a cunoştinţelor de bază în domeniul metodologiei cercetării este absolut necesară, pentru că acestea îi oferă accesul la înţelegerea datelor de cercetare, facilitând implementarea acestora în practică şi confirmând psihoterapiei, consilierii şi practicii psihologiei clinice calitatea de discipline ştiinţifice.
Principii si sugestii:
Cercetarea este făcută în primul rând ca să susţină şi să îmbunătăţească practica în varietatea şi infinitatea ei.
Maniera defectuoasă în care multe design-uri de cercetare simplifică nepermis complexitatea interacţiunii terapeutice i-a îndepărtat pe mulţi practicieni de cercetare.
Implicarea în activităţi de cercetare nu poate fi impusă practicienilor.
Participarea la cercetare a practicienilor:
- poate fi încurajată şi stimulată;
- s-a dovedit şi se poate dovedi utilă în multiple moduri, care trebuie cunoscute;
- a ajuns şi va deveni tot mai necesară şi cerută.
Implicarea practicienilor în cercetare poate fi şi trebuie încurajată de asociaţiile profesionale într-o varietate de moduri, de exemplu prin:
- oferire de consultanţă în domeniu;
- informarea cu privire la utilitatea şi avantajele realizării de cercetări, ca şi a utilizării datelor de cercetare în practică;
- invitarea participării în proiecte de cercetare exterioare cadrului de muncă al practicianului;
- promovarea recunoaşterii profesionale a specialiştilor care contribuie la cercetare etc.
Participarea la cercetare şi utilizarea în practică a datelor de cercetare s-a dovedit utilă în diverse moduri, din care vom preciza doar câteva:
- creşterea caracterului de tip documentare, demonstrabil (respectiv ştiinţific) al eficacităţii (sau ineficacităţii) intervenţiilor utilizate şi a serviciilor oferite;
- posibilitatea de a primi feedback concret şi constant care în timp creşte expertiza şi de a realiza decizii informate în elaborarea sau modificarea planului terapeutic;
- posibilitatea de a solicita şi primi supervizare într-o manieră individualizată, specifică şi corect orientată de evoluţia unui caz anume sau de datele obţinute de la mai mulţi clienţi aflaţi în terapie (consiliere);
- poate proteja specialistul sau instituţia de reacţiile de ostilitate ale clientului concretizate sau nu în acţiuni juridice.
Implicarea în cercetare a practicienilor a ajuns deja cunoscută în anumite contexte din Europa şi America şi va deveni tot mai necesară şi cerută:
- de clienţi, care sunt tot mai informaţi referitor la ce expectaţii să aibă faţă de serviciile psihologice şi medicale, şi care solicită mai des utilizarea de proceduri cu rezultate şi efecte demonstrabile şi evidente;
- de finanţatori, fie ei Case de Asigurări, aparţinători legali, asociaţii nonprofit şi instituţii finanţatoare internaţionale etc., care solicită tot mai mult documentarea adecvată şi cu informaţii relevante şi obiectivabile, a rezultatelor serviciilor plătite.
Pentru a realiza acest important obiectiv, implicarea practicienilor în cercetare, este necesară şi cunoaşterea şi promovarea aspectelor particulare ale cercetării din domeniul practicii clinice şi non-clinice a psihoterapiei şi consilierii, pe lângă asimilarea normelor generale de cercetare aşa cum sunt ele stabilite de către Comisia de Metodologie.
Câteva din principalele tipurile de cercetări cantitative la care sunt invitaţi practicienii să participe sunt:
- cercetările orientate pe rezultat (schimbări observabile dorite);
- cercetările de eficacitate, în contexte riguros controlate (simple - comparaţia cu placebo sau non-tratament, diferenţiale - comparaţia între mai multe tipuri de intervenţie);
- cercetările de eficienţă, surprinderea semnificaţiei clinice a rezultatelor intervenţiilor desfăşurate în contexte obişnuite de activitate profesională;
- cercetările orientate pe proces, care încearcă să surprindă participarea anumitor factori din contextul intervenţiei la rezultatul final şi modul în care interacţionează între ei;
- cercetări cost-beneficiu.
Efectul optim al intervenţiei este cuantificat şi măsurat în termeni de:
- proces - variabile descriind factori care intervin asupra rezultatelor pozitive
- rezultat - variabile descriind schimbarea dorită.
Aspectele critice ale efectului optim al intervenţiei:
a) schimbarea relevantă din punct de vedere clinic;
b) satisfacţia faţă de serviciul oferit şi de rezultatul obţinut;
c) costurile (cercetări cost-beneficiu).
Probleme etice în evaluarea rezultatelor:
Consimţământul informat
Pacienţii incluşi în studiu –pe bază de consimţământ liber exprimat - trebuie sa fie corect informaţi cu privire la natura studiului şi la riscurile acestuia.
Practicile deceptive
Utilizarea procedurii placebo se face respectând dreptul la informare al pacientului. Acestuia i se poate spune ca exista 50% şanse sa fie inclus în grupul placebo şi 50% şansă să fie inclus în grupul terapeutic.
Intimitate, caracter anonim, confidenţialitate
Minimalizarea efectelor negative şi protecţia participanţilor
Siguranţa pacienţilor incluşi în studiu este mai importantă decât derularea cercetării.
Caracterul etic al activităţilor cu datele şi rezultatele cercetării
Toate datele brute de cercetare trebuie păstrate 2 ani de zile. Baza de date electronică se păstrează trei ani de zile şi poate fi accesibilă la cererea părţii interesate.
Sponsorii şi părţile interesate în cercetare trebuie făcute publice odată cu proiectul de cercetare sau cu publicarea rezultatelor.
Distorsionarea sau ascunderea datelor care nu confirmă ipotezele avansate sunt considerate fraudă.
Manualizarea. Trebuie să existe protocoale de intervenţie la un nivel de detaliere care să permită replicarea procedurilor de intervenţie.
Documentarea. Tehnicile de intervenţie psihologică trebuie sa aibă eficacitatea şi eficienţa documentată prin studii clinice controlate.

Anexa 2: Procedurile de depunere a plangerilor si de apel

Comitetul de solutionare a plangerilor. Acest comitet administreaza procedura de solutionare a plangerilor. Se face un raport annual care pastreaza anonimitatea Comitetului de Etica si a Comitetului Executiv. Raportul include natura, numarul, rezultatele si orice procese generate de procedura de solutionare a plangerilor. Comitatul cuprinde cel putin trei membri.

Grupul de solutionare a plangerilor. Pentru a rezolva fiecare plangere in parte, presedintele Comitetului de solutionare a plangerilor va numi un grup de trei persoane. Acest grup va cuprinde cel putin un membru al comitetului de solutionare a plangerilor si pana la doi membri numiti adhoc, dupa cum este cazul. Grupul va emite un raport scris catre presedintele comitetului de solutionare a plangerilor.

In cazul unui apel, vor fi implicate urmatoarele organisme:

Coordonatorul de apeluri. Coordonatorul de apeluri este membru plin al EAGT. Acesta/aceasta va stabili daca exista un motiv intemeiat de apel si apoi va numi un grup de solutionare a apelurilor din care va face parte.

Grupul de solutionare a apelurilor. Grupul va include trei persoane, coordonatorul de apeluri, un membru al Comitetului de etica si o persoana independenta. Grupul va organiza si va aplica procedura de solutionare a apelurilor si va emite un raport privind constatarile lor.

Comitetul de etica. Comitetul de etica este disponibil pentru a sprijini procesul de rezolvare a apelurilor. Membri comitetului pot fi de asemenea consultati cu privire la echivalenta sanctiunilor propuse de grupul de solutionare a apelurilor. Acest comitet intocmeste un raport annual catre Membri.

Comitetul executiv. Acest organism ratifica orice sanctiune severa si este informat in legatura cu orice proceduri de solutionare a plangerilor sau apelurilor intr-un raport annual care pastreaza anonimitatea.

Nota: Clientii Membrilor au dreptul sa fie information in legatura cu procedura de solutionare a plangerilor si a apelurilor si Codul de Etica relevant.

C.1. Procedura de solutionare a plangerilor
C.1.1. Urmatoarele proceduri au scopul de a forma un forum de comunicatii, pentru prezentarea punctelor de vedere, inevstigarea, solutionarea, reconcilierea si redresarea, prin care partile implicate intr-o plangere pot fi sprijiniti si se pot face auziti. In mod potential, sunt trei stadii:
O intalnire informala intre cel care face plangerea si Membrul impotriva caruia este formulate plangerea, cu o persoana independenta/persoane independente care sa faciliteze procesul;
Un grup official de solutionare a plangerilor format din trei membri;
Un apel official.
C.1.2. Plangerile trebuie facute cat mai repede fata de momentul de origine. Plangerile privind evenimente care s-au petrecut cu mai mult de sapte ani inainte de prima abordare a conducerii Comitetului de etica nu mai sunt supuse comisiei in mod normal. Relatiile confuze de interdependenta, cum ar fi de pilda abuzul sexual, vor fi audiate intr-o perioada de pana la zece ani de la producere.
C.1.3. Partea impotriva careia se formuleaza plangerea trebuie sa fi fost un Membru al EAGT la momentul producerii presupusei incalcari a Codului de etica si/sau a Practicii profesionale. Nici un membru nu poate demisiona din EAGT in timpul unei proceduri de solutionare a unei plangeri sau a unui apel.
C.1.4. Plangerile privind probleme juridice sau contractuale nu sunt de competenta Comitetului de etica.
C.1.5. In cazul in care cel care formuleaza plangerea nu stie sigur daca plangerea este indreptatita, atunci acesta se poate adresa secretarului EAGT, care va aranja o intalnire cu unul dintre membrii Comitetului de solutionare a plangerilor pentru a discuta problema.
C.1.6. Cand, la prima vedere, este vorba de (presupusa) abatere disciplinara grava si/sau infractiune grava care se reclama sau este reclamata din alta sursa, atunci Procedura de solutionare a plangerii va incepe in mod normal de la procesul formal al plangerii.
C.1.7. In cazul in care exista o plangere impotriva unui membru al EAGT, autorul va depune plangerea catre secretarul Comitetului Executiv. Secretarul va inregistra plangerea si va confirma primirea plangerii atat reclamantului cat si membrului impotriva caruia se face reclamatia in termen de sapte zile lucratoare. Secretarul va inainta dupa acees plangerea catre presedintele Comitetului de solutionare a plangerii.
C.1.8 Comitetul de solutionare a plangerii il va contact ape reclamant in termen de 14 zile lucrartoare pentru a discuta optiunile si procedurile pe care le are la dispozitie reclamantul. Acest membru al Comitetului va incerca, ca prim pas, sa incurajeze un dialog informal Membrul respectiv, pentru a ajunge la un accord satisfacator privind o solutie.
C.1.9. In cazul in care acest dialog informal nu se poate aranja sau in cazul in care nu are ca rezultat ajungerea la un accord, atunci acelasi membru al comitetului va recomanda ca doi mediatori, care nu sunt in mod necesar membri EAGT si care sunt acceptabili pentru ambele parti, sa fie desemnati pentru a media dialogul dintre cei doi.
C.1.10. In cazul in care medierea este respinsa sau nu reuseste sa ajunga la un accord, reclamantul poate face o plangere oficiala in scris catre presedintele Comitetului de solutionare a plangerii al EAGT. Membrul Comitetului de solutionare a plangerii care a fost implicat in incercarea de rezolvare se va retrage din procesul urmator. Comitetul de solutionare a plangerii poate returna plangerea catre reclamant pentru clarificari privind formatul si/sau continutul plangerii. In acest moment, membrul impotriva caruia s-a formulat plangerea va primi o notificare scrisa privind existenta plangerii.
C.1.11. Comitetul de solutionare a plangerilor va stabili cat mai repede cu putinta daca exista suficiente elemente pentru o plangere formala. In cazul in care exista, presedintele va inregistra cererea si va trimite o confirmare de primire reclamantului. In cazul in care Comitetul de solutionare a plangerilor nu contine suficiente elemente care sa justifice o plangere formala, presedintele Comitetului ii va notifica reclamantului consideratiile sale.
C.1.12. Daca plangerea este acceptata, o copie a plangerii scrise va fi trimisa Membrului impotriva caruia a fost formulata in acelasi timp cu notificarea celui care a facut plangerea. Membrul reclamat trebuie sa trimita un raspuns in scris in termen de 21 de zile lucratoare de la primirea plangerii catre presedintele Comitetului de solutionare a plangerii, care ii va trimite o copie reclamantului.
C.1.13. Presedintele desemneaza un grup de trei Membri pentru a solutiona plangerea respective. Grupul va include cel putin un membru al Comitetului de solutionare a plangerii si doi membri desemnati ad hoc. Cel putin o persoana trebuie sa fie din afara EAGT. Presedintele va face eforturile necesare pentru a desemna un Grup cat mai impartial cu putinta. Termenul de desemnare a Grupului este de 21 de zile lucratoare. Daca unii membri nu sunt disponibili sau daca exista alte motive intemeiate care intarzie desemnarea Grupului, intarzierea trebuie comunicata, iar Comitetul va lua decizia de a prelungi acest termen.
C.1.14. Grupul de solutionare notifica ambelor parti detaliile intalnirii de arbitraj. Acest lucru presupune in mod normal o intalnire fata in fata a Grupului cu amandoua partile. In cazul in care acest lucru nu este posibil, Grupul de solutionare a plangerii va incerca gaseasca o alta forma alternativa de cominicare intr-o limita de timp rezonabila.
C.1.15. Atat reclamantul cat si Membrul impotriva caruia a fost facuta plangerea au dreptul de a fi asistati de un consilier/supporter care trebuie sa fie disponibil pentru a lua parte la arbitraj. Consilierul/suporterul nu se poate adresa in mod direct Grupului.
C.1.16. Grupul de solutionare a plangrii isi va asuma responsabilitatea pentru inregistrarea audio a procesului de arbitrare. Inregistrarea, impreuna cu toate materialele scrise vor fi transmise catre Comitetul de Etica unde vor fi pastrate pana la solutionarea cauzei, dupa care vor fi sterse si distruse.
C.1.17. Grupul va solicita toata documentatia relevanta nu mai tarziu de 20 de zile inainte de sedinta de arbitarj, in asa fel incat aceasta sa poata fi transmisa atat celeilalte partic cat si Grupului.
C.1.18. Grupul de solutionare a plangerilor va trimite un raport scris, precum si recomandarile sale catre presedintele Comitetului de solutionare a plangerilor in termen de zece zile lucratoare. Copii ale acestui raport vor fi trimise de catre presedintele Comitetului de solutionare a plangerilor catre presedintele Comitetului de Etica, reclamantului si membrului impotriva caruia s-a formulat plangerea, in termen de o saptamana de la primirea acestuia. Comitetul de Etica poate fi consultat cu privire la echivalenta sanctiunilor propuse de catre Grupul de solutionare a plangerilor.
C.1.19. Raportul va clarifica natura plangerii, procedurile ce trebuie urmate si rezultatul procesului pentru ambele parti. Optiunile finale ale Grupului sunt: problema a fost rezolvata in mod satisfactory pentru toate partile; nu s-a luat nici o masura; plangerea nu este retinuta in nici un mod; plangerea a fost retinuta din toate punctele de vedere sau numai din anumite pancte de vedere. In cazul in care plangerea a fost retinuta, atunci raportul va contine declaratii specifice cu privire la faptul daca fiecare dintre presupusele incalcari ale clauzelor Codului de etica si practica sunt retinute. Numai in cazul in care plangerea este retiunuta din orice motiv, grupul de solutionare a plangerilor poate propune oricare dintre urmatoarele sanctiuni: interirea supevizarii; revizuirea practicii Membrului; instruire suplimentara; un avertisment formal care sa contina cerinta ca Membrul sa se angajeze ca va inceta sa lucreze intr-un anumit mod. Suspensia sau retragerea calitatii de membru poate fi recomandata in cazurile de abatere disciplinara grava, cum ar fi relatiile sexuale cu un client. Grupul de solutionare a plangerilor trebuie sa mentioneze si o limita de timp in care sanctiunile sunt valabile. Comitetul de Etica raspunde de monitorizarea acestui process se de raportarea catre Comitetul Director al EAGP dup ace santiunile au fost aplicate.
C.1.20. Rezultatele plangerilor care sunt retinute trebuie notificate catre Comitetul Director. Recomandarile privind suspendarea sau retragerea calitatii de membru vor fi raportate Comitetului Director pentru a fi ratificate de acesta din urma. Reclamantul si membrul impotriva caruia s-a formulta cererea vor fi notificati cu privire la faptul daca plangerea a fost sau nu retinuta, in termen de 21 de zile lucratoare de la sedinta Grupului. Membrul impotriva caruia s-a formulat plangerea va fi notificat in legatura cu orice sanctiune la care trebuie sa se supuna, precum si limita de timp in care sanctiunea trebuie aplicata. Cand este necesara ratificarea de catre Comitetul Executiv, partile vor fi notificate in termen de zece zile de la urmatoare sedinta a Comitetului Director.
C.1.21. Procedura de plangere are un onorariu. Acest onorariu impreuna cu cheluielile aferente vor fi suportate de catre reclamant sau, daca plangerea se dovedeste indreptatita, de catre Membrul impotriva caruia s-a formulat plangerea. Negocierea nivelului acestui onorariu ramane la discretia Grupului de solutionare a plangerilor.

C.2. Procedura de apel
C.2.1. Membrul impotriva caruia s-a formulat plangerea si reclamantul pot face apel impotriva deciziei Grupului de solutionare a plangerilor. Decizia de a face apel trebuie trimisa catre presedintele Comitetului de Etica in termen de 15 zile lucratoare de la primirea raportului Grupului de solutionare a plangerilor.
C.2.2. Apelantul trebuie sa vina cu argumente clare si convingatoare in sprijinul opiniei sale, in asa fel incat una sau amandoua din urmatoarele conditii sa fie indeplinite:
• Rezultatul plangerii nu este conform cu situatia.
• Procedurile de solutionare a plangerilor nu au fost respectate, intr-o asemenea masura incat a fost prejudiciat rezultatul plangerii intr-un anumit fel.
C.2.3. Apelurile sunt analizate de catre Coordonatorul de apeluri, a carui sarcina este de a stabili daca exista o cauza legitima pentru un apel. Coordonatorul de apel este un membru independent al EAGT care a candidat pentru aceasta pozitie si a fost ales prin vot de catre Adunarea Membrilor.
C.2.4. Procedura de apel are aceeasi structura a onorariului ca si procedura plangerilor. Negocierea nivelului acestor onorarii ramane la discretia Grupului de Apel.
C.2.5. Daca apelul este acceptat de catre Coordonatorul de Apel, acesta va informa ambele parti despre apel. Prezenta ambelor parti la apel este la discretia Grupului de apel.
C.2.6. Grupul de Apel este convocat de catre Coordonatorul de Apel. Grupul va contine trei membri care vor fi Coordonatorul de Apel, un membru al Comitetului de Etica si un presedinte, care va fi o persoana independenta – de preferat cu experienta juridical. Trebuie acordata mare atentie pentru a preveni orice fel de conflicte de interese.
C.2.7. Toate documentele si inregistrarea audio care au fost disponibile in timpul procedurii de plangere vor fi disponibile si Grupului de Apel. (nici un material additional – fie verbal sau scris - nu poate fi remis de nici una dintre partile plangerii).
C.2.8. In timpul organizari si desfasurarii apelului. Membrii Grupului pot decide sa tina sedinta prin teleconferinta, pentru a evita contrangerile deplasarilor. Se intentioneaza ca procesul de apel, odata ce a fost acceptat, sa fie finalizat in termen de 30 de zile lucratoare.
C.2.9. decizia Grupului de Apel va fi comunicata in scris catre presedintele Comitetului de Etica, al Comitetului Executiv si catre Coordonatorul de Apel. Coordonatorul de Apel il/ii va informa pe appellant/i despre rezultatul apelului in termen de sapte zile lucratoare. Aceasta decizie va fi finala si obligatory pentru toate partile implicate.
C.2.10. Toate probele si alte documente scrise, precum si marturiile apelului vor fi pastrate in conformitate cu prevederile legale.

Pentru orice problema exista solutie!

Pentru orice problema exista solutie!