Exercitiu de relaxare

sursa imagine: http://www.fungift.ro/magazin-online-cadouri/Set-relaxare-yoga-p-17962-c-0-p.html

“Găsiţi o poziţie confortabilă. Închideţi ochii; relaxaţi-vă musculatura, începând cu faţa şi progresând spre picioare; acum concentraţi-vă asupra propriei respiraţii; respiraţi natural pe nas; spuneţi în minte “calm” la fiecare expiraţie; continuaţi exerciţiu 10-15 minute. Dacă vă vin în minte gânduri negative sau care vă distrag, lăsaţi-le să treacă. Ele sunt ca norii de vară: vin şi pleacă fără a lăsa ceva în urma lor. Apoi reveniţi la a spune “calm” la fiecare expiraţie. Nu încercaţi să forţaţi relaxarea. Lăsaţi-o să vină singură”

In ziua in care m-am iubit cu adevarat

sursa imagine: http://www.acecabana.com/the-magic-of-charlie-chaplins-movies/

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am înțeles că în toate împrejurările, mă aflam la locul potrivit, în momentul potrivit.
Și atunci, am putut să mă liniștesc.

Astăzi, știu că aceasta se numește … Stimă de sine.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am realizat că neliniștea și suferința mea emoțională, nu erau nimic altceva decât semnalul că merg împotriva convingerilor mele.
Astăzi, știu că aceasta se numește … Autenticitate.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să doresc o viață diferită și am început să înțeleg că tot ceea ce mi se întâmplă, contribuie la dezvoltarea mea personală.
Astăzi, știu că aceasta se numeste … Maturitate.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am început să realizez că este o greșeală să forțez o situație sau o persoană, cu singurul scop de a obține ceea ce doresc, știind foarte bine că nici acea persoană, nici eu însumi nu suntem pregătiți și că nu este momentul …

Astăzi, știu că aceasta se numește … Respect.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am început să mă eliberez de tot ceea ce nu era benefic … Persoane, situații, tot ceea ce îmi consumă energia. La început, rațiunea mea numea asta egoism.

Astăzi, știu că aceasta se numește … Amor propriu.
În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să-mi mai fie teamă de timpul liber și am renunțat să mai fac planuri mari, am abandonat Mega-proiectele de viitor. Astăzi fac ceea ce este corect, ceea ce îmi place, când îmi place și în ritmul meu.

Astăzi, știu că aceasta se numește … Simplitate.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să mai caut să am întotdeauna dreptate şi mi-am dat seama de cât de multe ori m-am înșelat.

Astăzi, am descoperit … Modestia.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să retrăiesc trecutul şi să mă preocup de viitor. Astăzi, trăiesc prezentul, acolo unde se petrece întreaga viață. Astăzi trăiesc clipa fiecărei zile.

Și aceasta se numeste … Plenitudine.
În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am înteles că rațiunea mă poate înşela şi dezamăgi. Dar dacă o pun în slujba inimii mele, ea devine un aliat foarte prețios.

şi toate acestea înseamnă … Să ştii să trăiești cu adevărat.

Poemul lui Charlie Chaplin

Ce este Psihoterapia?

Psihoterapia este intervenţia psihologică realizată ştiinţific şi în spirit umanist (a) în scopul promovării sănătăţii, optimizării, autocunoaşterii şi dezvoltării personale, (b) în scopul modificării factorilor psihologici implicaţi în tulburările psihice, psihosomatice şi în tulburările somatice şi (c) în situaţii de risc.

Art. 19. Psihoterapia se poate realiza în regim:
- individual;
- în grup;
- de grup (ex. cuplu, familie).

Art. 20. Componentele unui proces de psihoterapie sunt:
- psihodiagnostic şi evaluare clinică;
- conceptualizarea clinică;
- relaţia psihoterapeutică;
- intervenţii psihologice individuale, de grup şi în grup;
- evaluarea procesului de psihoterapie şi a rezultatelor acestuia.

Competenţele generale (cifre) şi specifice (litere) ale psihoterapeutului derivă din componentele procesului de psihoterapie şi acestea sunt:

(1) Evaluarea psihologică (circumscrisă de forma specifică de psihoterapie);

(2) Intervenţie psihologică (circumscrisă de forma specifică de psihoterapie):
(b)de optimizare, dezvoltare şi autocunoaştere (ex. coaching);
(c)în probleme psihologice, psihopatologice şi în situaţii de risc;
(d)în menţinerea sănătăţii (ex. educaţia pentru sănătate, prevenţia primară etc.) şi confruntarea cu condiţia de boală şi impas existenţial (ex. tratament, prevenţie secundară, terţiară, recuperare etc.);
(e)de optimizare a proceselor de cuplu, familie, grup, organizaţii şi colectivităţi.

(3) Cercetare:
(a) în cadrul limitelor competenţelor sale.

(4) Educaţie şi training (formare profesională):
(a) poate organiza cursuri şi workshop-uri în limitele competenţelor date de nivelele de specializare.

Profesionistul atestat în specialitatea psihoterapie poate să îşi desfăşoare activitatea profesională la parametrii performanţi în cabinete individuale, cabinete asociate şi societăţi civile profesionale de psihologie, precum şi în structurile de psihologie înfiinţate în clinici, spitale, instituţii şi organizaţii publice şi/sau private, guvernamentale şi/sau non-guvernamentale, structuri care necesită, pentru buna lor funcţionare intervenţia specialitului în psihoterapie.

Modalităţile/şcolile de psihoterapie (incluzând consilierea psihologică) recunoscute sunt cele stabilite de normele internaţionale în domeniu. Aceste modalităţi/şcoli de psihoterapie pot fi grupate în următoarele categorii, fiecare categorie incluzând mai multe şcoli (care sunt acreditate de Comisia Clinică a CPR):
- Psihoterapii cognitiv-comportamentale (ex. psihoterapie raţional-emotivă şi comportamentală, psihoterapie cognitivă, psihoterapie comportamentală, psihoterapie prin acceptare şi angajament, terapia bazată pe realitate, terapia multimodală etc.);
- Psihoterapii dinamice (ex. psihoterapia psihanalitică, psihoterapia analitică, terapii dinamice de scurtă durată etc.);
- Psihoterapii ericksoniene (ex. psihoterapie ericksoniana, hipnoza ericksoniana etc.);
- Psihoterapii scurte (ex. terapia scurtă focalizată pe soluţie, orientarea pe competenţe şi resurse, abordările constructivist-colaborative şi narative, etc);
- Psihoterapii umanist-existenţiale-experienţiale, sistemice şi transpersonale (ex. gestalterapie, logoterapie, psihodrama, psihoterapie experienţială, analiza tranzacţională, etc.).

Comisia Clinică a CPR poate propune şi recunoaşterea altor modalităţi/şcoli psihoterapeutice (prin vot majoritar simplu), pe baza reprezentării lor în literatura şi practica psihologică de specialitate.
Hipnoza şi sugestia, asemeni altor tehnici de intervenţie (ex. tehnici de relaxare) care se regăsesc în mai multe domenii de specializare şi/sau şcoli de psihoterapie, nu sunt asimilabile ca modalităţi/şcoli de psihoterapie. Aceste competenţe se dobândesc prin asociaţi profesionale acreditate de Comisia Clinică a CPR.

Procedura de atestare în psihoterapie se realizează în spiritul normelor internaţionale în domeniu, într-o modalitate/şcoală specifică de psihoterapie (care apare înscrisă pe atestatul eliberat de CPR):

(1) Nivelul de psiholog practicant în psihoterapie (numit şi psihoterapeut practicant; sintagmă obligatorie pentru cei atestaţi la acest nivel fără a fi licenţiaţi în psihologie).
Psihoterapeutul practicant poate să fie sub supervizare sau autonom.

I. Psiholog practicant sub supervizare în psihoterapie (numit psihoterapeut practicant sub supervizare; sintagmă obligatorie pentru cei atestaţi la acest nivel fără a fi licenţiaţi în psihologie)
Atestarea la nivel de psihoterapeut practicant sub supervizare presupune ca prerechizite:
(1) 1800 de ore (cursuri, seminarii, practică, plus studiul asociat acestora) care să includă în mod obligatoriu cunoştinţe din domeniile:
- Psihologie generală şi Psihodiagnostic;
- Psihodiagnostic şi evaluare clinică;
- Psihologie clinică şi/sau medicală;
- Consiliere şi psihoterapie;
- Psihiatrie şi/sau Psihopatologie;
- Psihologia sănătăţii şi/sau Psihosomatică;
Psihologia dezvoltării şi/sau Psihologia clinică a dezvoltării.
Aceste 1800 de ore sunt acoperite de orele cuprinse în baza licenţei în psihologie, sau, în condiţiile Art. 1 litera c, prin completarea studiilor cu un pachet de cursuri universitare de specialitate din domeniile mai sus menţionate;
(2) 500-800 de ore de formare continuă complementară, teoretică şi aplicativă, într-o formă specifică de psihoterapie, realizate la nivel de master prin colaborare cu asociaţii profesionale acreditate în acest sens de Comisia Clinică a CPR sau direct prin asociaţii profesionale, acreditate de Comisia Clinică a CPR;
(3) Un minim de 150 de ore de autocunoaştere şi dezvoltare personală, individuală sau degrup (care se vor continua până la încheierea analizei personale conform şcolii în care se formează) organizate în cadrul unor asociaţii profesionale acreditate de Comisia Clinică a CPR. În perioada cât lucrează în supervizare îşi va continua şi autocunoaşterea/dezvoltarea/analiza personală.
Comisa Clinică a CPR va elibera atestatul de psiholog practicant sub supervizare în psihoterapie (se adaugă şcoala specifică) în cadrul unui interviu, pe baza certificatului/diplomei eliberate de asociaţia formatoare acreditată de CPR, pe care este trecut nivelul de competenţă – psihoterapeut sub supervizare -

Atestare, acreditatare si certificare in domeniul Clinic
www.copsi.ro
Colegiul Psihologilor din Romania

Psihologul practicant autonom în psihologie clinică

Psihologul practicant autonom în psihologia clinică este prima treapta de specializare profesională în psihologia clinică, în care activităţile pot fi desfăşurate fără supervizare.
Competenţe. Psihologul practicant autonom în psihologia clinică are toate competenţele psihologului practicant sub supervizare în psihologia clinică, la care se mai adaugă:
1. (Psiho)Diagnostic şi evaluare clinică:
(a) investigarea şi psihodiagnosticul tulburărilor psihice şi al altor condiţii de patologie care implică în etiopatogeneză mecanisme psihologice;
(b) evaluare neuropsihologică;
(c) evaluarea complexă a personalităţii (ex. trăsături caracteriale, de temperament, aptitudinale etc.) şi a mecanismelor de coping/adaptare/defensive;
(d) evaluarea stării de sănătate mentală, în limita competenţei psihologului, ca precondiţie pentru angajare şi/sau desfăşurarea unor activităţi care impun prin lege examinare psihologică asociată stării de sănătate (ex. testarea profesorilor, a funcţionarilor publici etc.).
2. Intervenţie/asistenţă/consultanţă psihologică:
(a) terapii standard de relaxare şi sugestive;
(b) consiliere (ex. prin tehnici comportamentale) specifica obiectivelor medicale (ex. creşterea aderentei la tratament, modificarea stilului de viaţă, pregătire preoperatorie, prevenţie terţiară în cadrul bolilor cronice etc.);
(c) asistenţa bolnavilor terminali;
(d) terapii de scurtă durată focalizate pe problemă, prevenţie terţiară, recuperare şi reeducare (individuale, de grup, cuplu şi familie).
3. Cercetare:
(a) poate participa la sau iniţia activităţi de cercetare în cadrul definit de competenţele sale.
4. Educaţie şi training (formare profesională):
(a) poate organiza workshop-uri în cadrul definit de competenţele sale.

www.copsi.ro
Colegiul Psihologilor din Romania

EU SUNT EU! Declaratia mea de autoapreciere.

Nu mai exista nimeni pe lumea asta exact ca mine. Mai sunt persoane care imi seamana in anumite aspecte, dar nimeni nu imi seamana in totalitate. Prin urmare, tot ceea ce emana din mine, este suta la suta al meu, pentru ca eu sunt cel care face alegerile.

Posed ceea ce tine de mine: corpul meu, inclusiv tot ceea ce face acesta; mintea mea, inclusiv toate gandurile si ideile; ochii mei, inclusiv imaginile a tot ceea ce vad ei; sentimentele mele, oricare ar fi ele: manie, bucurie, frustrare, iubire, dezamagire, emotie; gura mea si toate cuvintele care ies din ea: politicoase, dulci sau aspre, corecte sau incorecte; vocea mea, sonora sau linistitoare; si toate actiunile mele, atat cele indreptate catre ceilalti, cat si cele directionate catre mine insumi.

Posed fanteziile, visele, sperantele si temerile mele. Posed toate triumfurile si succesele mele, toate esecurile si toate greselile.

Pentru ca posed tot ceea ce tine de mine ma pot cunoaste foarte bine. Daca fac asta ma pot iubi si pot avea o atitudine binevoitoare fata de intreaga mea fiinta. Apoi, pot face in asa fel incat sa actionez in totalitate pentru binele meu.

Stiu ca exista anumite aspecte in mine care ma nedumeresc si altele pe care nu le cunosc. Dar atata vreme cat ma port cu blandete si iubire cu mine, pot cauta, cu speranta si curaj, solutii pentru puzzle si modalitati pentru a afla mai multe despre mine.

Felul in care arat si vorbesc, tot ceea ce spun si fac, tot ceea ce gandesc si simt la un moment dat, toate acestea sunt eu. Totul este autentic si ma reprezinta pe mine, asa cum sunt in acel moment precis.

Cand, mai tarziu, ma uit in urma la cum am aratat si cum am vorbit, la ce am spus si am facut, la cum am gandit si am simtit, pot gasi elemente care sa mi se para nepotrivite. Pot da deoparte elementele nepotrivite, pot pastra cea ce s-a dovedit adecvat si pot inventa ceva nou pentru ceea ce am indepartat.

Pot sa vad, sa aud, sa simt, sa gandesc, sa vorbesc si sa fac. Am instrumente pentru a supravietui, pentru a fi apropiat de ceilalti, pentru a fi productiv, pentru a intelege si a patrunde marea de oameni Si lucruri din exteriorul meu.

MA POSED PE MINE SI PRIN URMARE MA POT CONSTRUI

EU sunt EU

Si Sunt OK.

Virginia Satir

Dificultatea de a face lucrurile bine pentru toata lumea

In caldura zilei, un tata mergea prin praful strazilor Keshan-ului cu fiul sau si un magar. Tatal calarea magarul, iar fiul il conducea. "Bietul copil", a spus un trecator." Micutele sale picioare incearca sa tina pasul cu magarul. Cum poate omul sa lenveasca pe magar, când vede ca baiatul isi scoate sufletul alergând."
Tatal a pus aceste cuvinte la inima, a coborat de pe magar la urmatorul colt, si l-a lasat pe baiat sa urce pe magar.

Dar nu dupa mult timp, un trecator a ridicat vocea si a spus, "Ce rusine! Micutul sta acolo ca un sultan, in timp ce batranul sau tata merge pe langa magar." Aceasta remarca l-a ranit foarte tare pe baiat si l-a rugat pe tatal sau sa se aseze in spatele sau pe magar.

"Ai vazut vreodata asa ceva", a spus o femeie cu fata acoperita, "o asemenea cruzime pentru animale! Spatele bietului animal s-a indoit de greutate, iar acest batran bun de nimic si trândavul sau fiu stau ca si cum ar fi un divan - biata creatura!" Tintele acestei critici au fost amândoi si, fara sa spuna un cuvant au coborat de pe magar.

Dar au facut numai cativa pasi când un strain a inceput sa faca haz de ei spunând: "Slava cerului ca nu sunt atat de prost. De ce plimbati magarul, cand el nu este de nici un folos, daca nu cara pe unul dintre voi?

Tatal a impins o mana de paie in gura magarului si l-a luat pe dupa umeri pe fiul sau."Indiferent de ce facem", a spus el, "exista cineva care nu este de acord cu asta. Cred ca stim ceea ce este bine pentru noi."

Stii cat valorezi?

- Înţeleptule, am venit la tine pentru că mă simt atât de mic, de neînsemnat, nimeni nu dă doi bani pe mine şi simt că nu mai am forţa să fac ceva bun… Ajută-mă, învaţă-mă cum să fac să fiu mai bun? Cum să le schimb oamenilor părerea despre mine?
Fără ca măcar să se uite la el, bătrânul îi spuse:
- Îmi pare rău, băiete, nu te pot ajuta acum, am de rezolvat o chestiune personală. Poate după aceea… Apoi, după o mică pauză adaugă: Dacă însă m-ai putea ajuta tu pe mine, atunci poate că aş rezolva problema mea mai repede şi aş putea să mă ocup şi de tine.
- Aaa…încântat să vă ajut, bâigui tânărul cam cu jumătate de gură, simţind că iarăşi e neluat în seamă şi amânat.
- Bine, încuviinţă bătrânul învăţat, şi îşi scoase de pe degetul mic un inel şi-l întinse tânărului adăugând: ia calul pe care-l găseşti afară şi du-te degrabă la târg. Trebuie să vând inelul acesta pentru că am de plătit o datorie. E nevoie însă ca tu să iei pe el cât se va putea de mulţi bani, dar ai grijă, nici în ruptul capului să nu-l dai pe mai puţin de un bănuţ de aur. Pleacă şi vino cu banii cât mai repede!
Tânărul luă inelul, încălecă şi plecă. Odată ajuns în târg începu să arate inelul în stânga şi-n dreapta, doar-doar va găsi cumpărătorul potrivit. Cu toţii manifestau interes pentru mica bijuterie, până când le spunea cât cere pe ea. Doar ce apuca să le zică de bănuţul de aur că unii râdeau, alţii se încruntau sau îi întorceau imediat spatele. Un moşneag i-a explicat cât de scump este un ban de aur şi că nu poate să obţină un asemenea preţ pe inel. Altcineva s-a oferit să-i dea doi bani, unul de argint şi unul de cupru, dar tânărul ştia că nu poate vinde inelul pe mai puţin de un bănuţ de aur, aşa că refuză oferta. După ce bătu târgul în lung şi-n lat, răpus nu atât de oboseală, cât mai ales de nereuşită, luă calul şi se întoarse la bătrânul înţelept. Tânărul şi-ar fi dorit să aibă el o monedă de aur pe care s-o poată da în schimbul inelului, ca să-l poată scăpa pe învăţat de griji şi, astfel, acesta să se poată ocupa şi de el. Intră cu capul plecat.
- Îmi pare rău, dar n-am reuşit să fac ceea ce mi-aţi cerut. De-abia dacă aş fi putut lua doi sau trei bănuţi de argint pe inel, dar nu cred să pot păcăli pe cineva cu privire la adevarata valoare a inelului.
- Nici nu-ţi imaginezi cât adevăr au vorbele tale, tinere prieten!, spuse zâmbitor înţeleptul. Ar fi trebuit ca mai întâi să cunoaştem adevarata valoare a inelului. Încalecă şi aleargă la bijutier. Nimeni altul n-ar putea spune mai bine decât el cât face. Spune-i că aş vrea să vând inelul şi întreabă-l cât ţi-ar da pentru el. Dar, oricât ţi-ar oferi, nu-l vinde. Întoarce-te cu inelul!
Flăcăul încălecă şi plecă în goană…Bijutierul examină micul inel, îl privi atent cu o lentilă, îl răsuci şi apoi zise:
- Spune-i învăţătorului că dacă ar vrea să-l vândă acum, nu-i pot oferi decât 58 de bani de aur pentru acest inel.
- Cuuum, 58 de bani de aur?!? – exclamă năucit tânărul.
- Da, răspunse bijutierul. Ştiu că-n alte vremuri ar merita şi 70, dar dacă vrea să-l vândă degrabă, nu-i pot oferi decât 58.
Tânărul mulţumi şi se întoarse degrabă la învăţat povestindu-i pe nerăsuflate cele întâmplate.
- Ia loc, te rog, îi spuse acesta după ce-l ascultă. Tu eşti asemenea acestui inel, o bijuterie valoroasă şi unică. Şi, ca şi în cazul lui, doar un expert poate spune cât de mare este valoarea ta. Spunând acestea, luă inelul şi şi-l puse din nou pe degetul mic. Cu toţii suntem asemenea lui, valoroşi şi unici, perindându-ne prin târgurile vieţii şi aşteptând ca mulţi oameni care nu se pricep să ne evalueze…

Povestea celor trei copaci

sursa foto: planse-de-colorat-copii.blogspot.com

A fost odata ca niciodata un deal, si pe dealul acesta cresteau trei copaci inalti. Cum e vorba de o poveste, copacii aveau si ei visurile lor, pe care si le povesteau unul altuia. Primul a spus:
-Eu vreau sa fiu transformat in corabie, sa duc pe mare printii si printesele lumii.
-Eu, a zis al doilea copac, as vrea sa fiu transformat intr-un sipet care sa tina comorile cele mai mari ale lumii.
-Eu, zise ultimul copac, vreau sa ajung cel mai mare si mai falnic copac de pe dealul asta si sa se uite cu respect spre mine toti oamenii.
Intr-o zi au venit acolo taietorii de lemne. Primul copac jubila cand a fost taiat, caci se vedea cea mai mare corabie construita vreodata. Al doilea la fel, caci se vedea o lada plina de aur curat. Al treilea era ingrozit, dar a fost si el taiat.
Primul copac a fost dus intr-un sat de pescari si transformat in cateva barci de pescuit. Al doilea, in loc de lada cu comori, a fost facut iesle pentru animale. Al treilea a fost taiat in doua bucati si lasat intr-un grajd, vreme de multi ani.
Visurile copacilor pareau sa fi fost sfaramate. Corabiile, comorile si semetia pareau acum atat de departe. Dar… Peste ani, o femeie insarcinata nu a avut unde sa nasca si a nascut in ieslea facuta din trunchiul celui de-al doilea copac. Mai tarziu, fiul ei a iesit pe mare intr-o zi cu barcile facute din primul copac si s-a
facut furtuna mare. El a spus furtunii sa stea si furtuna L-a ascultat. Dupa o vreme, omul acela a carat in spate lemnele facute din cel de-al treilea copac si a fost rastignit pe o cruce facuta din lemnul acestuia. O iesle poate sa tina cea mai mare comoara, o barca de pescuit poate sa il transporte pe cel mai mare rege, iar doua lemne pot fi copacul cel mai inalt vazut vreodata.

Hakimul stie tot! Poveste terapeutica

Un bărbat a fost lovit de o boală serioasă şi se pare că moartea sa era aproape. Din teamă, soţia sa a chemat un hakim, doctorul de la oraş. Hakimul l-a consultat mai mult de patru ore, i-a verificat pulsul, şi-a pus capul pe pieptul bărbatului, l-a întors pe burtă şi apoi pe partea cealaltă, l-a ridicat în picioare şi apoi l-a aşezat în şezut, i-a deschis ochii, s-a uitat în gura sa şi apoi a spus cu convingere:
― Dragă femeie, din păcate am veşti triste pentru tine; soţul tău este mort de două zile.
În acest moment, bărbatul bolnav s-a ridicat în capul oaselor şi a scâncit speriat:
― Nu, draga mea, sunt încă viu.
Soţia l-a plesnit peste cap şi a replicat furioasă:
― Linişte! Hakimul este un expert. El trebuie să ştie.
(Poveste persană)
javascript:void(0)

sursa: http://www.pasi.ro/revista/numarul18/adevarata-intelepciune.html

Povestea potcovarului

sursa: http://www.bretea-romana.ro/galerie_foto_cultura/images/35%20potcoava.jpg

Trăia odată un potcovar. Şi el îşi făcea meseria ca nimeni altul. Deşi caii încălţaţi de el alergau mai uşor ca niciodata, potcovarul nostru nu era fericit. Potcoavele sale purtau un însemn tainic şi, deşi drumurile erau pline de acest mic semn, omul nu era mulţumit de viaţa sa. Astfel că, într-o zi, încuie potcovăria sa vestită, de la marginea pădurii, şi plecă în lume.
Şi începu să-i plictisească şi să-i mire pe oameni cu întrebări despre fericire. Dar răspunsuri limpezi nu află. Oameni pe care îi întâlnea nu se prea gândeau la fericire, îşi duceau viaţa care cum putea şi cu asta basta. Şi omul nostru continuă să colinde pribeag, ani şi ani de-a rândul, până ajunse într-un ţinut despre care începu să-l bântuie o amintire … I se păreau cunoscute ba un cot de apă, ba un stejar, ba o turlă aurie.
Întrebă şi aici: ştiţi ce este fericirea? Şi fu răsplătit cu aceleaşi răspunsuri evazive, nătânge, până ce, într-o zi, unul îi spuse limpede:
- Păi, nu. Eu nu sunt fericit.
- De ce, omule?
- Nu vezi? Îmi lipseşte un picior!
- E important?
- Taie-ţi un picior şi ai să vezi. Dacă te interesează însă, află că am cunoscut cândva un om fericit!
- Chiar?
- Chiar, chiar! Vezi linia pădurii? Acolo a existat cândva o potcovărie. Un potcovar straşnic o stăpânea. Pe toate potcoavele el cioplea o inimă mică, dar îndeajuns de mare să poată fi observată pe orice drum. Şi toate drumurile erau pline de însemnul lui …Dar a plecat în lume. Nu se ştie unde. Probabil nu stia că e fericit.
- De ce nu i-a spus-o careva? întrebă omul nostru.
- Dar cum să spui asemenea lucruri, cumetre, cu ce fel de cuvinte? (fragment din cartea “Deodată, inevitabilul … “, de Leonida Neamţu

Grup de formare in Training Autogen - metoda Schultz

S-a deschis listă de asteptare pentru un nou grup de formare în Training Autogen metoda
Schultz. Formarea incepe în cursul anului 2011.

Trainingul Autogen este o tehnică de relaxare psihoterapeutică, stiintifică, elaborată în Germania anilor 1920 de către psihiatrul Johannes Heinrich Schultz.

Efectele învătării trainingului autogen:
•odihnă si recuperare după efort
•autorelaxare
•reducerea durerii
•reducerea anxietătii
•îmbunătătirea tulburărilor de somn
•întărirea sistemului imunitar
•întărirea eului prin formele sugestive speciale
•schimbarea perceperii problemelor
•cresterea autocontrolului voluntar

Te afli în grupul tintă, dacă:
• te simti stresat si obosit
• ai examene în viitorul apropiat
• pentru autocunoastere
• ai probleme de sănătate cărora medicii nu le-au găsit o cauză fiziologică
• doresti ca relaxarea sa dureze in timp
• doresti sa ai o nastere mai usoara
• suferi de enurezis/encoprezis
• daca ai migrene
• daca suferi de anxietate generalizata sau liber flotanta, fobii, depresii, tulburari ale somnului, adictii, probleme comportamentale, atacuri de panica, stres, PTSD, depresie de doliu, tulburari alimentare, distres asociat bolilor cronice, oboseala cronica, anxietate de separare, ticuri, nevroza obsesionala, etc.
• daca doresti sa iti imbunatatesti performante personale: a proceselor psihice (memorie, atentie, gandire, etc.), cresterea rezistentei la frustrare, intarirea eului, cresterea autocontrolului voluntar, etc
Antrenamentul Autogen Schultz este indicat si demonstrat stiintific ca eficient in boli care fac parte din: sistemul cardio vascular, respirator, genito-urinar, sistemul gastro-intestinal, endocrin si metaboloc, musculo-scheletar, neurologic si psihologic.
Durata formării: 5 luni
Programul întâlnirilor: 1 întâlnire/săptămână
Locatia: Sibiu, str. G-ral Magheru, nr.17
Investitie: 50 ron/întâlnire.

•Înscrierile se pot face până în momentul în care se formează grupul. Locurile sunt limitate.
REDUCERI:
•Pentru studenti, se acordă reducere de 20% din pret.
•Orice participant care aduce un prieten, beneficiază de 10% reducere!

Pasii înscrierii:
•ne contactati pe mail
•primiti un formular de înscriere
•trimiteti formularul completat
•când lista va fi completă, primiti invitatia la curs

Nu exista nici un risc daca va faceti o programare. SUNA ACUM la tel. 0744397886 sau scrie-mi un email: cabinet_psihoterapie@yahoo.com si spune “exista timp pentru toate” si beneficiati de prima sedinta GRATUIT!
Sedintele sunt total CONFIDENTIALE si nu implica niciun risc din partea dv.!
Trainer: psiholog/psihoterapeut Ruxandra MARCU
Se acordă DIPLOMĂ eliberată de către Asociatia de Psihoterapie Pozitivă.

Grup de suport pentru persoane care sunt in doliu

Cabinet Individual de psihologie Ruxandra Marcu organizeaza grup de suport care recent au suferit o pierdere si care au nevoie de suport psihologic. Grupul va fi deschis, adica pot intra oricand persoane noi in grup.

Obiectivul acestui grup:
- Sa ofere suport psihologic
- Sa ofere cadrul pentru a impartasi sentimentele pe care le incearca cu alte persoane aflate in aceeasi situatie
- Sa traverseze toate etapele perioadei de doliu cu suportul grupului si al terapeutului
- Sa fie suport pentru emotional

Daca te afli in aceasta situatie, posibil sa treci printr-o perioada de DEPRESIE. DEPRESIA in perioada de doliu este cea mai frecventa. Exista tratament, exista timp, exista grup de suport pentru TINE! “Exista timp pentru toate: un timp pentru ras si un timp pentru plans….” Nu te descuraja! Vino alaturi de noi si garantam ca iti va fi mai bine! Este important sa iti doresti asta!

Oricine trece prin perioada de doliu, trece si prin aceste etape.

1. Negarea - "Nu se poate sa fie adevarat!" – este faza in care nu constientizam ca pierderea s-a produs
2. Furia - "De ce mi se intampla asta mie? Cu ce am gresit? Nu merit sa mi se intample asta!" – este faza in care cautam sa dam vina pe noi sau pe altii, pe D-zeu, pe soarta, etc.
3. Disperarea - "Daca sunt mai bun, daca renunt la anumite lucruri sau obiceiuri, poate ca sufletul lui va fi intr-un loc bun!" - este faza in care majoritatea devin mai credinciosi in D-zeu, incearca sa fie mai buni, mai curati sufleteste...
4. Depresia - "Ce sens mai are sa mai traiesc, sau sa lupt? Pentru ce?" – este faza in care cautam resursele si motivatia fiecaruia
5. Acceptarea - " Stiu ca nu sunt vinovat!... Stiu ca nu aveam cum sa evit asta…" – este faza in care acceptati ca viata poate continua si ca merita traita!

Nu exista nici un risc daca va faceti o programare. SUNA ACUM la tel. 0744397886 sau scrie-mi un email: cabinet_psihoterapie@yahoo.com si spune “exista timp pentru toate” si beneficiati de prima sedinta GRATUIT!
Sedintele sunt total CONFIDENTIALE si nu implica niciun risc din partea dv.!

Programul: 1intalnire/saptamana
Investitie: 20 lei/persoana
Locatia: Sibiu, str. G-ral Magheru, nr.17

Povestea omuletului de lemn - Max Lucado

sursa foto: http://peisagista.wordpress.com/2010/01/18/micul-univers-al-omului-din-lemn/

Locuitorii din Wemmik, eroii povestirii noastre, erau niste omuleti mici, din lemn, ciopliti toti de un tamplar pe nume Eli. Acesta isi avea atelierul pe un deal, de la a carui inaltime se vedea intreg satul.
Fiecare omulet era altfel. Unii aveau nasul mare, altii aveau ochii mari. Unii erau inalti, altii erau scunzi. Unii purtau palarie, altii purtau costum. Insa doua lucruri le erau comune: toti erau facuti de acelasi tamplar si traiau in acelasi sat.
De dimineata pana seara, zi de zi, omuletii faceau un singur lucru: lipeau etichete unul pe celalalt. Fiecare omulet avea o cutie plina cu stelute aurii si o cutie plina cu bulinute negre. Cat era ziua de lunga ii vedeai pe strazile satului lipind stelute sau buline unul pe celalalt.
Omuletii draguti, din lemn lustruit si frumos vopsiti intotdeauna primeau stelute, dar aceia din lemn necizelat, cu vopseaua sarita, nu primeau decat buline.
Tot stelute primeau si cei talentati; unii puteau ridica greutati deasupra capului, altii puteau sari peste cutii inalte. Mai erau unii care stiau cuvinte dificile, iar altii care cantau cantece frumoase. Acestora toata lumea le dadea stelute aurii. Asa se face ca unii omuleti aveau trupul plin de stelute… Ori de cate ori primeau cate o steluta se simteau atat de bine incat isi doreau sa mai faca ceva ca sa poata primi inca una.
Altii insa nu stiau sa faca prea multe lucruri si aveau parte doar de buline. Pancinello era unul dintre acestia din urma.
Tot timpul incerca sa sara cat mai sus, ca altii dar intotdeauna cadea la pamant. Iar cand ceilalti il vedeau jos se adunau buluc in jurul lui si lipeau buline pe el. De multe ori se mai si zgaria in cadere, lucru pentru care mai primea buline negre. Iar dupa aceea cand incerca sa le explice omuletilor de ce cazuse mereu spunea cate o neghiobie si toti se ingramadeau sa lipeasca si mai multe buline pe el.
Dupa un timp avea atat de multe incat nu mai vroia sa iasa pe strada, se temea ca va face iar ceva anapoda: cine stie, o sa-si uite palaria sau o sa calce intr-o balta… si imediat o sa primeasca bulinute!!!
Adevarul este ca avea atat de multe buline incat ceilalti omuleti veneau si ii lipeau altele fara nici un motiv.
„Merita multimea asta de buline negre”, isi spuneau omuletii unii altora.
„Este clar ca nu e bun de nimic!”
Dupa un timp Pancinello a ajuns sa creada ce se spunea despre el:
„Asa este, nu sunt bun de nimic!”, isi spunea el. In rarele dati cand iesea din casa statea cu cei care erau ca el, cu multe buline. Cu ei se simtea mai in largul lui.
Intr-o zi, se intalni cu un omulet total diferit de ceilalti: nu avea nici stelute, nici buline. Era din lemn si atat. Era o fata pe nume Lucia.
Sa nu credeti ca oamenii nu incercau sa lipeasca etichete si pe ea! Incercau numai ca nu ramaneau lipite ci cadeau. Fiindca nu avea nici o bulina, unii o admirau atat de mult incat se grabeau sa-i lipeasca o steluta. Dar nici una nu statea lipita. Altii insa o priveau cu dispret fiindca nu avea nici o stea si atunci vroiau sa ii lipeasca o bulina dar si aceasta cadea imediat.
„Ca ea vreau sa fiu”, ii trecu prim minte lui Pancinello.
„Nu mai vreau sa primesc etichete de la ceilalti!” Asa ca o intreba pe Lucia cum se face ca ea nu are nici o eticheta.
„Nu este mare lucru”, ii raspunse ea. „In fiecare zi ma duc sa il vad pe Eli.”
„Pe Eli?”
„Da, pe Eli, tamplarul, imi place sa stau cu el in atelier.”
„Dar de ce?”
„Ce ar fi sa descoperi singur? Du-te la el sus pe deal!” Si cu aceste cuvinte, Lucia se intoarse si pleca.
„Dar crezi ca-i va face placere sa ma vada?!?”, striga el dupa ea. Insa Lucia nu-l mai auzi. Asa ca Pancinello se intoarse acasa, se aseza la fereastra si incepu sa se uite cum alergau omuletii de colo-colo, lipindu-si etichetele unul pe celalalt.
„Dar nu este drept!”, isi spuse el suparat. Si pe loc se hotari sa mearga le Eli.
Se indrepta spre deal si urca pe cararea stramta pana ce ajunse in varf. Cand intra in atelier, facu ochii mari de uimire. Toate obiectele erau URIASE. Scaunul era cat el de inalt. Ca sa vada ce se afla pe banca de lucru trebui sa se ridice pe varfuri. Ciocanul era lung cat bratul lui! Inghiti in sec si isi zise:
„Eu aici nu raman!”, si se indrepta spre iesire. Dar chiar atunci isi auzi numele:
„Pancinello, tu esti?”, se auzi un glas patrunzator. Pancinello se opri.
„Cat ma bucur sa te vad, Pancinello! Vino mai aproape, vreau sa te vad mai bine!” Pancinello se intoarse incet si il privi pe mesterul tamplar, un barbat inalt, cu o barba stufoasa.
„Stii cum ma cheama?”, il intreba Pancinello.
„Bineinteles ca stiu, doar eu te-am creat!”
Eli se pleca, il ridica de jos si il aseza langa el pe banca.
„Hmm…”, murmura mesterul ingandurat, in timp ce se uita la bulinele negre ale lui Pancinello.
„Se pare ca ai adunat ceva etichete…”
„Nu am vrut, Eli! Am incercat din rasputeri sa fiu bun!”
„Pancinello, copilul meu, in fata mea nu este nevoie sa te aperi! Mie nu-mi pasa ce spun ceilalti despre tine!”
„Chiar nu-ti pasa?”
„Nu, si nici tie nu ar trebui sa-ti pese! Cine sunt ei – sa imparta etichete bune sau rele? Si ei sunt tot omuleti de lemn ca tine. Nu conteaza ce gandesc ei, Pancinello. Conteaza doar ceea ce gandesc eu, iar eu cred ca esti o persoana tare deosebita!”
Pancinello incepu sa rada:
„Eu, deosebit? De ce as fi deosebit? Nu pot sa merg repede, nu pot sa sar, vopseaua mi se duce. De ce as insemna ceva pentru tine?”
Eli se uita la Pancinello, isi puse mana pe umarul lui micut si spuse incet:
„Fiindca esti al meu, de aceea insemni foarte mult pentru mine!”
Nimeni…, niciodata… nu-l mai privise astfel pe Pancinello.. . si in plus, cel care-l privea astfel era chiar creatorul lui! Nici nu mai avea cuvinte…
„In fiecare zi am sperat ca vei veni la mine”, continua apoi Eli.
„Am venit fiindca m-am intalnit cu cineva care nu avea nici un fel de etichete”, raspunse Pancinello.
„Stiu, mi-a povestit despre tine.”
„De ea de ce nu se prind etichetele?”
„Fiindca a hotarat ca este mai important ce gandesc eu despre ea, decat ce gandesc altii. Etichetele se lipesc de tine doar daca le lasi!”
„Cum adica?”
„Etichetele se lipesc doar daca le consideri importante. Dar cu cat te increzi mai mult in dragostea mea, cu atat mai putin iti pasa de etichetele pe care ti le pun ceilalti oameni. Intelegi?”
„Pai, nu prea…” Eli zambi.
„Vei intelege cu timpul. Acum esti inca plin de buline negre. Deocamdata iti va fi de ajuns sa vii la mine in fiecare zi, iar eu iti voi aduce aminte cat de important esti pentru mine.”
Eli il puse jos pe Pancinello. In timp ce acesta se indrepta spre usa, Eli ii spuse:
„Nu uita, esti o persoana deosebita fiindca eu te-am creat! Iar eu nu gresesc niciodata!” Pancinello nu se opri din mers, dar gandi:
„Cred ca Eli chiar vorbeste serios. Poate are dreptate!” Si chiar in clipa aceea cazu de pe el o bulina …

Despre cartea "Psihovampirii" de Hamid Peseschkian si Connie Voigt - in curs de aparitie

Cine sau ce este un psihovampir? De unde provine această denumire ? Ce face un psihovampir cu alţi oameni ? De ce este atât de important să-i recunoaştem pe aceşti hoţi de energie?
Termenul “psihovampir” este unul metaforic, menit să simplifice înţelegerea faţă de acei oameni care ne fură energie. Trebuie tratat cu ceva lejeritate, dar totodată cu seriozitate.
(....)
Această carte pleacă de la premiza, că noi toţi putem fi înconjuraţi de hoţi de energie sau psihovampiri, care ne pun în situaţii de stres emoţional. Paleta tipurilor de vampiri este deosebit de variată, aceştia apărând în “costume”complet diferite. Cele 12 tipuri de psihovampiri identificate de autori vor fi descrise/caracterizate şi prezentate cu ajutorul unor întâmplări adevărate în prima parte a cărţii. În situaţiile cu oameni vampirici, domina în principiu un dezechilibru între energia pe care o investim şi cea pe care o primim înapoi. Dacă în cazul unora, psihovampirul este şeful, şeful de proiect, fostul partener, colegul de echipă, în cazul altora sunt părinţii, partenerul de viaţă sau prietena. În toate cazurile prezentate este descris mecanismul întâlnirii cu tipul de vampir respectiv.
A doua parte a cărţii este dedicată reflectării practice asupra propriei persoane. (...) Autorii ne auta sa depistăm un psihovampir în mediul apropiat. Diferite metode ne vor ajuta să recunoaştem posibili psihovampiri sau situaţii vampirice.
(....) De ce trăim experienţe altfel decât psihovampirii? Din ce cauze suntem expuşi atacurilor? Psihovampirii reacționează de obicei rănile vechi ale "victimelor" şi au astfel un efect de catalizare. “Autorul faptei” din psihovampir are nevoie la rândul său de energia altor oameni pentru a compensa propriile deficite. Aprecierea propriei valori, joacă aici un rol central, deoarece, atât autorul faptei cât şi victima îşi considera stima de sine ca fiind deficitară.
Capitolul 6 pune la dispoziţie o abordare terapeutică. În acest sens, este folosită metoda psihoterapiei pozitive că bază pentru un posibil autosprijin (self-help). Verificări preventive ajută în acest caz autosprijinul pentru acei care vor să meargă în profunzime. Sunt descrise in carte si măsuri preventive şi tehnici de imunizare în cazul când ne ocupăm cu hoţi de energie. Şi aici sunt puse la dispoziţie liste practice de verificare pentru a putea reflecta. Acestea cercetează fenomenul influenţei/determinării de către ceilalţi. Scopul fiecărui om este de a duce o viaţă în care să fie în general propiul stăpân.
Momentul neaşteptat al atacului este în cele din urmă o tehnică specifică psihovampirului. (.....)sunt date exemple şi recomandări pentru dezarmarea ad-hoc a psihovampirului. În continuare, în capitolul 9 se poate depista cu ajutorul testelor psihovampirice în mod individual, dacă sunt trimise semnale care pot fi identificate de către psihovampiri drept invitaţii la “atac”. În mod invers, fiecare poate afla pentru el însuşi, dacă este la rândul său un psihovampir pentru alţii - în cazul în care propriul vampirism nu a ieşit la iveală în prima fază a suspiciunii. Fiecare dintre noi poate deveni în mediul său un psihovampir – deseori fără a şti sau a voi.
Scopul major al acestei cărţi este să deschidă, în prima fază, ochii victimelor psihovampirilor, ca apoi să arate metode prin care acestea să se poată apăra, pentru că a-i schimba pe ceilalţi oameni este (aproape) imposibil. A-i face însă pe psihovampiri nedăunători nouă înșine nu este uşor, dar este posibil şi stă în puterea noastră.
Așadar, în primul rând, această carte nu se ocupă cu ce trebuie să schimbăm la ceilalţi, lucru care oricum nu promite succes. Mai degrabă, schimbarea începe la acel om, pe care fiecare dintre noi are cele mai multe şanse să-l schimbe: pe sine însuși. Pentru că în cele din urmă trebuie să recunoaştem că noi înşine îi cedăm psihovampirului putere asupra noastră. Este decizia noastră (inconştientă), ca o anumită persoană să aibă atâta putere asupra noastră. Trebuie așadar să învăţăm cum să trăim puternici în relaţiile profesionale şi personale, fiind proprii noştri stăpâni şi cum să creăm lucruri pozitive din asta.

Traducere: Ruxandra Marcu

Legendele creierului nostru

Ca neuronii nu se pot regenera, ca o frunte lata denota inteligenta, ca doar geniile folosesc mai mult de 15% din creier sint doar citeva dintre cele mai celebre neuromituri ale vremurilor noastre. ELLE demoleaza legenda si restabileste adevarul...

Dupa varsta de 2 ani, nu se mai nasc noi neuroni

Aceasta credinta e expirata din octombrie 1999, cind doi neurocercetatori de la Universitatea Princeton, Elizabeth Gould si Charles Gross, au publicat un studiu revolutionar: descoperisera innoirea celulei neuronale in creierul unei maimute adulte. Multi ani pina atunci, unul dintre principiile de capatii ale neurostiintelor era ca omul se naste cu toate cele 100 de bilioane de neuroni si ca un creier adult nu e capabil de neurogeneza. E adevarat ca in primii doi ani de viata se formeaza cei mai multi neuroni. Dar procesul continua si dupa aceasta virsta, doar ca incetineste cu trecerea timpului. Insa nu dispare, cum se credea. Practic, in prima copilarie se concentreaza majoritatea informatiei in capul nostru, de care se leaga ulterior tot ceea ce urmeaza a fi invatat. Descoperirea celor de la Princeton a fost confirmata mai tirziu, in martie 2000, cind un grup de cercetatori de la Universitatea Cornwell a demonstrat in laborator cum anumiti neuroni din zone-cheie pentru invatare si memorie se pot regenera. Dragos Cirneci, doctor in psihologie, spune ca nastem permanent noi neuroni. „Aceasta este, poate, cea mai mare descoperire din ultima vreme din domeniul neurostiintelor.” Asadar, tocmai s-au risipit regretele dupa neuronii irositi in noptile pierdute din studentie (prin biblioteci, evident, la ce credeai ca ma refer?). Iar vestile bune nu se opresc aici, caci neurogeneza poate fi stimulata si in mod controlat. Cum? Prin ceea ce se numeste „expunere la un mediu imbogatit”. Tehnicile sint mai aproape decit ti-ai fi imaginat, asa ca poti lua notite: de exemplu, studiile au dovedit faptul ca activitatea fizica stimuleaza producerea de neuroni. Cu o singura conditie: sa nu fie un antrenament de rutina, ci unul cu exercitii diversificate. De asemenea, cind te orientezi in spatiu, interactionezi cu persoane straine, cind inveti sa rezolvi probleme noi, sa operezi cu lucruri necunoscute sau cind faci exercitii de brainfitness, in tot acest timp „produci” practic noi neuroni. Insa la fel de important e si ce faci cu ei dupa asta, caci tot studiile demonstreaza ca noii neuroni mor daca nu sint folositi. Deci degeaba-i avem, daca nu stim sa-i folosim.

Marimea conteaza

Acest mit a intrat in stiinta in secolul al XIX-lea, cind oamenii au inceput sa faca masuratori si sa creada ca un cap mare sau anumite protuberante indica o inteligenta crescuta. Dragos Cirneci spune ca diferentele dintre oameni sint foarte subtile – la nivel de sinapse, nicidecum la nivel de marime a capului – si ca in nici un caz nu se pot vedea cu ochiul liber. (De tinut minte pentru urmatorul interviu la care mergi!) Iar dr. Horatiu Ioani, medic neurochirurg, explica despre anatomia creierului ca aceasta difera la fiecare om: „Nu exista doua creiere identice, asta e o alta legenda. E ca la amprente. Si nu exista doua creiere cu functiile in aceleasi zone. Aproximativ da, in aceleasi zone, dar spatierea poate varia pe arii de 2-3 centimetri patrati”. Iar pentru identificari precise, neurologia si neurochirurgia dispun de diferite tehnici. „Bineinteles ca anatomia respecta ce e scris in carti, dar fiecare creier e putin altfel.” Genii literare precum Turgheniev, cu un creier sub media populatiei, ca volum, sint o dovada a faptului ca zicala „Nu conteaza cit e de mare, ci cum se foloseste” se aplica si in cazul creierului. „Asta, spre deosebire de omul de Neanderthal, care avea un cap mult mai mare decit omul de rind”, spune Cirneci. Si exemplele pot continua: veverita are cel mai mare creier in ra­port cu restul corpului. Sau casalotul (un soi de balena) are cel mai mare creier dintre toate animalele cunoscute astazi. Adica de vreo opt ori mai voluminos decit al omului. Ceea ce nu il face deloc mai destept.

Folosim doar 10% din creier

Demolind cu convingere si acest mit, dr. Ioani isi aminteste de o pacienta care spunea ca „nu prea conteaza daca si-a scos tumora si jumatate din lobul temporal, din moment ce oricum foloseste doar 10% din creier”. Ceea ce ma face sa ma gindesc ca poate de aici ar fi trebuit sa incep articolul... Batalia miturilor: care e mai mare. Dar nici aici nu stiu cit e de relevant. De ce ne-ar fi inzestrat natura cu un asemenea creier, daca am fi folosit doar o asa mica parte din el? Acest mit a pornit din presa, de la un anumit psiholog american, William James, care a declarat pe la 1890 ca „in medie, o persoana isi atinge rar si doar o foarte mica parte din potential”. Ceea ce s-a transformat in „folosim doar 10% din creier”. Mai tirziu, dintr-o pura eroare jurnalistica, citatul i-a fost atribuit lui Albert Einstein. Acesta ar fi declarat ca, pentru a fi un geniu intr-ale fizicii, trebuie sa-ti folosesti tot creierul. „De unde miscarea New Age a inceput sa promoveze consumul de LSD si alte droguri pentru activarea intregului creier si crearea de genii”, spune Cirneci, care povesteste si cum Einstein a dez­mintit ulterior faptul ca ar fi spus asa ceva, motivind ca el este fizician, nu neuro­chirurg si deloc in masura sa faca astfel de afirmatii. Atunci sa dam cuvintul inapoi specialistului: „Totul e folosit din creier: de la neuroni la celule gliale, vase de singe, tot”, spune dr. Ioani. „O zona care nu e folosita se atrofiaza. La un pacient cu dementa Alzheimer, de exemplu, lobii frontali se vad imagistic ca o pruna uscata.” Iar acest lucru se mai evidentiaza la copiii care se nasc orbi si al caror cortex occipital (specializat in vedere) nu se dezvolta. Pentru ca pur si simplu nu primeste stimuli luminosi. Singurul adevar din aceasta poveste cu 10% este ca parti diferite ale creierului nostru se acti­vea­za in momente diferite. Situatie: citesti acest articol. Iti fo­lo­sesti vazul, deci cel mai probabil aria unde se proie­cteaza vederea e puternic activata. Dar oare insea­mna asta ca nu iti folosesti si picioarele? Chiar da­ca stai pe scaun, picioarele tale simt si misca, ele sint integrate in relatia cu mediul. Doar ca nu sint activa­te la fel ca atunci cind faci jogging. De altfel, cele mai multe boli psihice (anxietatile, depresia) sint re­zul­tatul unui deficit de inhibitie, nu de excitare la ni­velul creierului. In schizofrenie, de exemplu, se acti­veaza prea mult din creier si atunci apar halucinatiile.

Emisfera dreapta vs. cea stin­ga sau lupta dintre ratiune si simtire

Dragos Cirneci explica faptul ca dominanta emis­ferelor e un fapt real, insa strict din punct de vedere motor. Dreptacii sint dominati de emisfera stinga, iar stingacii de cea dreapta. „Ambele emi­sfere se ocupa in egala masura de emotii, doar ca de emotii diferite. A crede ca stinga e pur rationala si dreapta pur emotionala e o mare bazaconie”, declara el. Emisfera dreapta e responsabila mai degraba cu emotii de tipul anxietate, stres, panica, iar stinga de relaxare, bucurie, anticipare sau sex. |nsa si in emisfera stinga se regasesc anumite emotii negative, precum furia sau frustrarea. „E aceeasi zona care se activeaza cind te bucuri ca primesti ceva, de exemplu, si se stinge cind nu mai primesti, lasind loc furiei si frustrarii”, spune Dragos Cirneci. „E foarte complicat creierul. Si nu se judeca in termeni de umflaturi, volume, stinga, dreapta. Important e intregul. Nu se poate imparti nici macar in lucruri mai clasice, cum ar fi sediul vorbirii. Se asociaza emisfera stinga cu limbajul si dreapta cu spatialul. Ei bine, nu e chiar asa. Anumite elemente ale limbajului sint localizate in emisfera stinga, dar timbrul si inaltimea vocii sint in emisfera dreapta. La fel si aspecte care tin de partea emotionala a vorbitului.” Deci lucrurile sint interdependente si legate intre ele. A le privi in mod separat e o mare greseala.

Ca neuronii nu se pot regenera, ca o frunte lata denota inteligenta, ca doar geniile folosesc mai mult de 15% din creier sint doar citeva dintre cele mai celebre neuromituri ale vremurilor noastre. ELLE demoleaza legenda si restabileste adevarul...

Frunte lata = minte de geniu?

La fel cum se spune ca oamenii buni au urechi mari si cei rai le au mici, se mai spune si ca oamenii cu frunte lata sint mai inteligenti decit cei cu frunte ingusta. Dar ce inseamna lat si ingust cind vine vorba de frunte? Dimensiunile se refera la proportiile fetei, la etajele figurii, dupa anumite repere: limita inferioara de insertie a parului, punctul median dintre sprincene, punctul de sub nas si cel de sub barbie. Acestea delimiteaza intre ele trei etaje, care se masoara si se compara. Diferentele in functie de amplitudine se traduc in „lat” sau „ingust”. Exista tendinta de a crede ca o frunte mai lata e semn al unei bune dezvoltari intelectuale, insa pina acum nu exista studii care sa confirme aceast lucru. Exista doar studii care arata ca dimensiunea creierului nu are nici o legatura cu functia pe care el o poate indeplini, dupa cum tocmai am demolat doua mituri mai sus. Marian Stelian, director ge­ne­ral la Synergon Consulting­ (o companie care se ocu­pa de neruomarketing si cercetare), subliniaza ca nu e vorba nici de frunte, nici de marime, nici de numarul circumvolutiunilor. „Ceea ce face diferenta e conectivitatea dintre neuroni. Noi, ca specie, avem cel mai mare numar de conexiuni neuronale.” Insa ipoteza ca o frunte lata ascunde o minte mai isteata ramine deschisa, iar pina la noi descoperiri, sa ne ocupam si de alte mituri.

Sintem manipulati subliminal

Ideea de manipulare subliminala hraneste teoria conspiratiei si asaza masele intr-o solidaritate ciudata si o resemnare muta. Filozofia „ce sa fac, nu-i vina mea” serveste drept scuza foarte buna cind nu te poti opri din rontait alune, fumat tigari sau mincat pufuleti. Ce inseamna, de fapt, „subliminal”? Mesaje inserate in imagini si sunete, mesaje pe care mintea noastra le percepe, trecind insa nedepistate de filtrul constientei. Primul care a vor­bit despre „mesaje subliminale” a fost cer­cetatorul James Vicary. Omul a facut urmatorul experiment: la un cinema­to­graf, in timpul unui film, a proiectat timp de 1/3.000 secunde cuvintele „Coca-Cola” si „popcorn” si a observat comportamentul celor din sala. In con­se­cinta, vinzarea la cola a crescut cu 18%, iar la popcorn cu 57%. Apoi, gata, subiectul „subliminal” a explodat! De la inceputul anilor ’50 pina in anii ’70 s-au publicat carti despre tehnici de manipulare subliminala, interzise ulterior de Comisia Federala de Comunicatii a Statelor Unite (FCC). Ulterior, s-a repetat experimentul si s-a dovedit ca singurul lucru indus era senzatia de foame sau sete. Daca erau mai multe bauturi, oamenii nu le ale­geau in functie de mesajul proiectat, ci dupa pro­priul gust. Iar alte studii din anii ’70-’80 au confirmat ca reclamele subliminale influenteaza numai daca nu exista o preferinta personala anterioara in do­meniul respectiv. Deci Vicary se inselase, lucru confirmat si de Dragos Cirneci: „Eu mi-am facut masteratul pe liminal si spun ca nu e asa cum se crede. Mi-a luat doua luni sa stabilesc la 15 oameni pragul la care ei percep subliminalul. E diferit la fiecare, iar stabilirea acestui prag e un proces foar­te complicat...”. O alta poveste „celebra” legata de subliminal dateaza din 1990, cind a avut loc procesul Judas Priest. Atunci s-a iscat un scandal, in care parintii celor doi baieti care se sinucisesera sustineau ca versurile unei anumite melodii a trupei i-au determinat sa-si ia viata. La final, judecatorul a decis ca nu exista nici un fel de dovada stiintifica pentru a sustine acuzatia si cazul a fost inchis. Totusi, exista in continuare sustinatori ai ideii ca sintem bombardati de aceste mesaje subliminale prin publicitate si media, in general. Dar sa nu confundam casetele motivationale si cartile despre cum sa ne lasam de fumat cu ceea ce inseamna subliminal. Reclamele „la vedere” si-au dovedit eficienta prin sute sau mii de studii de marketing si nu au nimic de ascuns. Teoretic.

Scleroza vine la pachet cu batrinetea

Aici adevarul e mult mai trist decit mitul, fiindca involutia neuronilor incepe sa se manifeste cu mult inainte de batrinete. „Functia intretine organul” este o mare vorba, de care ar trebui sa tinem cont, incercind sa preintimpinam orice degenera­re a aptitudinilor noastre cerebrale. Tehnologia care a venit in ultimul timp sa ne faca viata mai usoara ne transforma in niste lenesi intelectuali, care apeleaza la calculator pentru orice inmultire cu doua cifre. Un scolar de 9 ani iti poate da clasa. Sau chiar si bunicii, dat fiind ca-n era lor era mai folosit capul decit tehnologia. Nu stiu altii cum sint, dar mie uneori mi-e greu sa tin minte ce date transfer dintr-o fereastra in alta, incit trebuie sa lucrez cu amindoua in paralel. Ca sa nu mai zic ce binecuvintare mi se pare functia de „reminder” a telefonului mobil! Care telefon nu e nici prea destept din fabricatie, ca nu-mi place concurenta. Iar prea multe butoane si aplicatii ma incurca din start. Revenind la mit, virsta aduce incetinirea tuturor proceselor din organism, iar creierul nu e deloc scutit de asta. Insa important de retinut e ca nu trebuie sa fii batrin ca sa fii uituc. Asta se poate intimpla la orice virsta. Ce putem face? Exista exercitii speciale de antrenare a atentiei, de crestere a memoriei, de stimulare in­telectuala, in general. Dragos Cirneci mentioneaza alt experiment: sub ob­servatie RMN, un copil, un adult si o persoana mai in virsta au de rezolvat aceeasi problema. Cine obtine cele mai bune rezultate in cel mai scurt timp? Adultul, bineinteles. Cine si-a solicitat cel mai mult creierul? Copilul si batrinul. Te-ai fi gindit? E logic intr-un fel, dar si o mica paca­lea­la la mijloc. Sa nu traim cu impresia ca, fiind oameni activi, ocupati si chiar cu rezultate bune la serviciu, ne folosim intregul potential. De fapt, atunci cind efectuam activitati cu care sintem obisnuiti, care ne sint la-ndemina (oricit de solici­tante pentru altii), lasam de fapt creierul sa leneveasca. Si Doamne fereste sa se obisnuiasca!

Creierul e ca un computer

Sau ca un burete. Adica, dupa ce isi atinge pragul de saturatie, nu mai poate fi adaugat nici un strop de informatie. Ca un hard disk care s-a umplut. Nu e asa. Puterea de stocare a creierului nostru e nelimitata. „Dar sa tinem cont ca avem si o functie de delete”, spune dr. Ioani. Intr-adevar, manifestindu-se ca un fel de inhibitie de protectie, creierul nu inregistreaza toate informatiile care ajung la noi. Le trece prin­tr-un filtru si le sorteaza in functie de importanta personala, emotionala, profesionala, sociala etc. Informatia ramine undeva, de unde poate fi accesata prin diverse tehnici. Cel mai reprezentativ exemplu e la un examen, cind stii ca ai invatat ceva anume, dar parca nu gasesti sertarul din care sa scoti datele respective. Asemanator e si cu sertarasele memoriei: unele sint mai la-ndemina si deschise mai des, altele doar din cind in cind. Spatiul nostru de stocare nu e, insa, limitat, iar potentialul e enorm. Memoria e si ea o functie, care poate fi antrenata, dupa cum spuneam. Imi amintesc de tocilarii de la scoala. Si de un profesor din facultate, care mi-a zis la un moment dat: „|ntotdeauna am apreciat oamenii care gindesc, ca pentru restul s-au inventat calculatoarele”. Mi-a spus ca e pacat de orice minte irosita, dar si de orice informatie nestocata, care contribuie la irosirea mintii. Fiindca pentru a gindi n-ai nevoie doar de cap, ci si de termeni. Nu stiu ce-o fi vrut sa zica, dar nota mi-a dat-o mai mare decit as fi meritat pentru ce scrisesem. Asta nu-i mit, e realitate. E un om care a avut incredere in mine. De asta zic: sa ne ingrijim mintea, caci e singura pe care o avem.

Miruna Siminel
Data publicarii: 08.02.2011
Sursa: http://www.elle.ro/Sanatate-Dieta/Health/Legendele-creierului-nostru

DE CE TIPA OAMENII UNII LA ALŢII ?

"Intr-o zi, un înţelept din India puse următoarea întrebare discipolilor sai:
- De ce tipa oamenii cand sunt supăraţi?
- Tipam deoarece ne pierdem calmul, zise unul dintre ei.
- Dar de ce sa tipi, atunci cînd cealaltă persoana e chiar lînga tine ? întreabă din nou înţeleptul.
- Pai, tipam ca sa fim siguri ca celălalt ne aude, încearcă un alt discipol.
Maestrul întreba din nou:
- Totuşi, nu s-ar putea sa vorbim mai încet, cu voce joasă?
Nici unul dintre raspunsurile primite nu-l multumi pe intelept. Atunci el ii lamuri:
- Stiti de ce tipam unul la altul cand suntem suparati ? Adevarul e ca, atunci cand doua persoane se cearta, inimile lor se distanteaza foarte mult. Pentru a acoperi aceasta distanta, ei trebuie sa strige, ca sa se poata auzi unul pe celalalt. Cu cat sunt mai suparati, cu atat mai tare trebuie sa strige, din cauza distantei si mai mari. Pe de alta parte, ce se petrece atunci cand doua fiinte sunt indragostite ? Ele nu tipa deloc. Vorbesc incetisor, suav. De ce ? Fiindca inimile lor sunt foarte apropiate. Distanta dintre ele este foarte mica. Uneori, inimile lor sunt atat de aproape, ca nici nu mai vorbesc, doar soptesc, murmura. Iar atunci cand iubirea e si mai intensa, nu mai e nevoie nici macar sa sopteasca, ajunge doar sa se priveasca si inimile lor se inteleg. Asta se petrece atunci cand doua fiinte care se iubesc, au inimile apropiate.
In final, inteleptul concluziona, zicand :
- Cand discutati, nu lasati ca inimile voastre sa se separe una de cealalta, nu rostiti cuvinte care sa va indeparteze si mai mult, caci va veni o zi in care distanta va fi atat de mare, incat inimile voastre nu vor mai gasi drumul de intoarcere."
Mahatma Ghandi.

Modelul Balanta - PPT

Rugaciunea seninatatii

"Doamne, da-mi seninatate sa accept lucrurile pe care nu le pot schimba,
Curaj sa le schimb pe acelea pe care le pot schimba
Si intelepciune sa le deosebesc pe unele de altele."

Reinhold Niebuhr

Scoala de Vara de Psihoterapie Pozitiva editia IV “Conflictele noastre interioare – resurse pentru schimbare” 13 – 18 iunie 2011, Cincis