„Prima convingere a unui terapeut de familie e aceasta: dacă vrei să înţelegi ceea ce face o persoană, nu te uita în interiorul ei, ci la sistemul din care face parte.”
Patrick Sweeney
Spre deosebire de celelalte modalităţi psihoterapeutice, Terapia familială nu are un „tată fondator” sau o „mamă fondatoare”. Diferiţi terapeuţi în diferite părţi ale lumii, dar în special în Marea Britanie şi Statele Unite, au început, aproximativ în aceeaşi perioadă, să invite familiile pacienţilor la şedinţe. Gregory Bateson, deşi nu a fost terapeut, a jucat un rol major în traducerea ideilor abstracte sistemice şi cibernetice în practica terapeutică. Astfel, el poate fi considerat unul dintre părinţii fondatori ai TFS.
Toate terapiile de familie pot fi considerate sistemice, având în vedere că ele încearcă să înţeleagă problemele în contextul sistemului familial, iar metoda de lucru constă în implicarea acestui sistem în terapie. În sensul cel mai restrâns, terapia sistemică se referă la terapia sistemică Milano, o şcoală de terapie familială dezvoltată de o echipă de terapeuţi din acest oraş italian.
Terapia sistemică este o psihoterapie care se bazează în mare parte pe principiile Şcolii de la Milano, în special pe orientarea reprezentată de doi membri ai acestei şcoli, Gianfranco Cecchin şi Luigi Boscolo, şi care încorporează idei şi practici din alte orientări, în special cea centrată pe soluţie, cea colaborativă şi terapia narativă. În cadrul acestui ghid, ca şi în activitatea noastră zilnică, utilizăm mai ales această ultimă definiţie.
Virginia Satir (una din figurile cheie ale psihoterapiei de familie) spunea ca parintii sunt arhitectii familiei. Fiecare partener aduce cu sine ce-a invatat din familia lui despre a fi parinte, la care se adauga experienta personala de viata. Asadar, fiecare membru al cuplului vine in viata de cuplu si in noua familie, cu modele comportamentale dezvoltate din copilarie pana in prezent. Ce se intampla atunci cand credintele despre ce inseamna sa fii parinte sunt extrem de diferite in noua familie? Cand tatal are o metoda de disciplina, iar mama cu totul alta... si asa se ajunge la circularitate, cand oricum ar face, zice unul sau altul rezultatul e mereu acelasi: un copil cu probleme la scoala sau mereu bolnav, o casnicie resimtita ca fiind neimplinita, dificultati de relationare, distantare emotionala etc.
.jpg)
In ceea ce priveste terapia copilului, am sa va las placerea sa parcurgeti randurile de mai jos, pentru a intelege de ce un copil are probleme si care este cea mai usoara metoda de interventie.
„Peste tot în lume, clinicienii care lucrează cu copii au ajuns să recunoască tot mai clar faptul că problema concretă pentru care un copil e adus la clinică nu reprezintă problema reală; de regulă, problema pe care trebuie să o rezolvăm e tensiunea existentă între diferiţi membri ai familiei.” John Bowlby (1949)
Pe parcursul terapiei, familia va avea sansa de a invata cum sa-si gaseasca o modalitate functionala pentru a creste si a merge mai departe. Parintii vor descoperi ca ei sunt cei care au puterea de a mentine armonia in familie. Nu povestile si nici sfaturile vor transforma un copil intr-un adult sanatos, ci ceea ce fac parintii sub ochii lui.
Lipsa increderii in celalalt conduce la probleme in cuplu, fiecare partener avand nevoie de o sesiune de terapie de cuplu. Terapeutul poate oferi, intr-un mediu securizant, posibilitatea fiecarui partener sa descopere si sa transforme experientele negative in experiente pozitive. Rolul terapeutului este de a identifica resursele cuplului si de a-i ajuta sa inteleaga ce capacitati ale celor doi conduc la conflicte, in asa fel incat acestea sa devina teme pentru terapia de cuplu.
Iata cateva motive pentru care partenerii acceseaza terapia de cuplu:
- Nu mai comunicam, pur si simplu nu mai rezonam unul cu altul
- Sunt gelos(a), am impresia ca partenera(ul) ma insala
- Am senzatia ca toata relatia depinde de mine
- Avem dificultati in relatia sexuala, aproape ca nu mai facem sex
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu