Copilul tau isi roade unghiile si nu stii de ce?
Cauzele pentru care un copil isi roade unghiile pot fi multe, mai ales de origine psihologica. La inceput, motivul pentru care copilul isi roade unghiile este pentru ca ii vede pe ceilalti copii si preia acest model. Ulterior, copilul gaseste in rosul unghiilor un de confort psihologic si apeleaza la acest comportament atunci cand este anxios si stresat.
Este bine sa stiti ca in general copiii nu-si rod unghiile sub varsta de 3 ani.
Rosul unghiilor este un obicei relativ fecvent intalnit in randul copiilor, dar si al adolescentilor si adultilor. Numarul copiilor care au acest obicei creste proportional cu varsta, majoritatea fiind scolari.
Incercati sa identificati ce anume s-a intalmplat in ultima perioada in familia d-voastra, ce ar fi putut determina un dezechilibrul emotional la copilul d-voastra, soldat cu acest comportament.
Evitati bataia si mustrarea. Straduiti-va sa-i explicati copilului d-voastra care sunt consecintele rosului unghiilor, apelati la igiena si la aspect (vor creste urat si forma li se va schimba).
Pe de alta parte, nu uitati ca daca o trauma emotionala a determinat acest comportament, afectivitatea d-voastra si timpul pe care il acordati copilului d-voastra poate diminua sau chiar elimina acest comportament.
Copilul manifesta foarte mult non-verbal. El exprima prin mimica si gestica foarte mult ceea ce este sau nu in regula cu el. Este un semnal de alarma pentru voi parainti! De aceea puteti sa-i aratati si d-voastra mai mult nonverbal (de exemplu, pana sa-i spuneti copilului d-voastra cat de mult il iubiti, mai bine aratati-i).
Iubiti-va copilul! Sansele ca el sa dezvolte comportamente alarmante se diminueaza sau chiar nu apar!
sâmbătă, 21 noiembrie 2009
Abuzul sexual la copil
Abuzul sexual este atragerea si implicarea unui copil de catre o alta persoana (adult sau minor de o varsta mai mare si care are discernamant) intr-o activitate sexuala impotriva vointei copilului.
Abuzul sexual reprezinta nu doar actul sexual propriu-zis ci si povestirea actelor pornografice, atingerile cu tenta sexuala, exhibitionismul precum si obligarea copilului la vizionarea de materiale cu caracter pornografic.
Actul sexual reprezinta un act de violenta, chiar daca uneori este doar de natura psihologica, adesea insa sunt implicate mai multe tipuri de abuz.
Abuzatorul sexual este cel mai adesea un personaj din apropierea copilului: ruda biologica sau vitrega (frate, sora, tata, unchi, matusa, etc.) sau o persoana in contact direct cu copilul (baby - sitter, educator, asistent social, profesor de sport, etc.).
Metodele folosite de abuzator nu fac parte intotdeauna din sfera violentei si a constrangerii fizice. La fel de bine poate fi utilizat capitalul de incredere deja format pana la acea data, seductia, santajul precum si promisiunea unor favoruri ulterioare.
Exista doua tipuri de consecinte a abuzului sexual:
1. Copilul abuzat sexual poate dezvolte comportament sexual, respectiv sa cocheteze cu ideea de sexualitate, sa inceapa relatii sexuale din proprie initiativa.
2. Copilul abuzat sexual poate dezvolta inhibare sexuala, aceasta manifestandu-se predominant la varsta adulta prin reactii de respingere a sexului opus si a actului sexual.
Atunci cand se intampla sa sesizati schimbari nejustificate in comportamentul sexual la copilul d-voastra, apelati la specialisti si nu amanati!
Abuzul sexual reprezinta nu doar actul sexual propriu-zis ci si povestirea actelor pornografice, atingerile cu tenta sexuala, exhibitionismul precum si obligarea copilului la vizionarea de materiale cu caracter pornografic.
Actul sexual reprezinta un act de violenta, chiar daca uneori este doar de natura psihologica, adesea insa sunt implicate mai multe tipuri de abuz.
Abuzatorul sexual este cel mai adesea un personaj din apropierea copilului: ruda biologica sau vitrega (frate, sora, tata, unchi, matusa, etc.) sau o persoana in contact direct cu copilul (baby - sitter, educator, asistent social, profesor de sport, etc.).
Metodele folosite de abuzator nu fac parte intotdeauna din sfera violentei si a constrangerii fizice. La fel de bine poate fi utilizat capitalul de incredere deja format pana la acea data, seductia, santajul precum si promisiunea unor favoruri ulterioare.
Exista doua tipuri de consecinte a abuzului sexual:
1. Copilul abuzat sexual poate dezvolte comportament sexual, respectiv sa cocheteze cu ideea de sexualitate, sa inceapa relatii sexuale din proprie initiativa.
2. Copilul abuzat sexual poate dezvolta inhibare sexuala, aceasta manifestandu-se predominant la varsta adulta prin reactii de respingere a sexului opus si a actului sexual.
Atunci cand se intampla sa sesizati schimbari nejustificate in comportamentul sexual la copilul d-voastra, apelati la specialisti si nu amanati!
Despre encoprezis
Encoprezisul cu constipaţie funcţională este forma cea mai frecventă. Textul referitor la predispoziţiile fiziologice la constipaţie a fost actualizat si extins.
Tulburările de eliminare. Această grupare include encoprezisul, eliminarea de fecale in locuri inadecvate, si enurezisul, eliminarea repetată de urină in locuri inadecvate.
Tulburările de Eliminare
Encoprezisul
Elemente de diagnostic
Elementul esenţial al encoprezisului il constituie eliminarea repetată de fecale in locuri inadecvate (de ex, in pantaloni sau pe ps) (criteriul A) Cel mai adesea, aceasta este involuntară, dar, ocazional, poate fi si intenţionată. Evenimentul trebuie să survină cel puţin odată pe lună, timp de cel puţin 3 luni (criteriul B), iar etatea cronologică a copilului trebuie să fie de cel puţin 4 ani (sau pentru copiii cu intarzieri in dezvoltare, o etate mentală de cel puţin 4 ani) (criteriul C) Incontinenţa de fecale nu trebuie să se datoreze exclusiv defectelor fiziologice ale unei substanţe (de ex laxativelor) sau unei condiţii medicale generale, cu excepţia celei printr–un mecanism implicand constipatia (criteriul D)
Cand eliminarea de fecale este mai curand involuntară decat intenţională, ea este adesea in legătură cu constipatia, impactarea si retenţia cu preaplin consecutiv
Constipaţia poate apare din motive de ordin psihologic (de ex, anxietate in legătură cu faptul de a defeca intr-un anumit loc on un pattern mai general de comportament anxios sau opoziţionist) care duc la evitarea defecării
Predispoziţiile fiziologice la constipaţie includ scremutul ineficace sau mişcările de defecaţie paradoxale, cu contracţia mai curand decat cu relaxarea sfincterului extern sau a planşeului pelvin in cursul sforţării de a defeca. Deshidratarea asociată cu o maladie febrilă, hipotiroidismul sau efectele secundare ale unui medicament pot, de asemenea, induce constipaţia . Odată ce constipaţia a apărut, aceasta poate fi complicată de o fisură anală, de defecaţie dureroasă si retenţie de fecale consecutivă. Consistenţa scaunului poate varia. La unii indivizi, scaunul poate fi de consistenţă normală sau aproape normală. La alţi indivizi, care au incontinenţă prin preaplin, secundară retenţiei de fecale, scaunul poate fi lichid.
Subtipuri
Encoprezisul se codifică in conformitate cu subtipul care caracterizează tabloul clinic:
Cu constipatie si incontinenţă prin preaplin. Există semne de constipatie la examenul somatic (adică, prezenţa unei mari mase de fecale la examenul abdominal sau rectal) sau un istoric de frecvenţă a scaunelor de mai puţin de trei pe săptămană. Fecalele in incontinenta prin prea plin sunt de regulă (dar nu in mod constant) puţin formate, iar pierderea de fecale poate merge de la rară, la continuă, survenind cel mai adesea in cursul zilei si mai rar in somn. Numai o mică parte din fecale este eliminată prin mersul la toaletă, iar incontinenţa se rezolvă după tratarea constipaţiei.
Fără constipatie şi incontinenţă prin preaplin. Nu există probe de constipatie la examenul somatic sau din istoric. Fecalele sunt, după cat se pare, normale ca formă şi consistenţă, iar pierderea de fecale este intermitentă. Fecalele pot fi depozitate intr-un loc uşor de remarcat. Acest tip este asociat de regulă cu prezenţa tulburării opoziţionismul provocator sau a tulburării de conduită, sau poate fi consecinţa masturbării anale. Pierderea de fecale fără constipatie pare a fi mai puţin frecventă decat pierderea de fecale cu constipatie.
Elemente si tulburări asociate
Copilul cu encoprezis se simte adesea ruşinat şi poate dori să evite situaţiile care pot duce la punerea in dificultate (de ex., mersul in tabără ori la şcoală).
Severitatea deteriorării este in funcţie de efectul asupra stimei de sine a copilului, de gradul de ostracism social din partea egalilor, şi de indignarea, pedeapsa şi rejecţia din partea infirmierilor. Pătarea cu fecale poate fi deliberată sau accidentală, rezultand din incercarea copilului de a se curăţa de fecale sau de a ascunde fecalele eliminate involuntar. Cand incontinenţa este clar deliberată, pot fi, de asemenea, prezente elemente ale tulburării opoziţionismul provocator sau ale tulburării de conduită. Mulţi copii cu encoprezis si constipatie cronică sunt enuretici şi pot avea asociate refluxul vezico-ureteral şi infecţii cronice ale tractului urinar care se pot remite cu tratament.
Prevalentă
Se estimează că aproximativ l % dintre copiii in etate de 5 ani au encoprezis, iar tulburarea este mai frecventă la bărbaţi decat la femei.
Tulburările diagnosticate de regulă pentru prima dată in Perioada de Sugar, in Copilărie sau in Adolescenţă
Evoluţie
Encoprezisul nu se diagnostichează pană ce copilul nu a atins etatea cronologică de cel puţin 4 ani (pentru copiii cu intarzieri in dezvoltare, o etate mentală de cel puţin 4 ani). Antrenamentul inadecvat si inconsecvent al mersului la toaletă si stresul psihosocial (de ex., intrarea la scoală sau naşterea unui frate) pot fi factori predispozanţi. Au fost descrise două tipuri de evoluţie: un tip „primar", in care individul nu a stabilit niciodată continenţa de fecale, si un tip „secundar", in care perturbarea se dezvoltă după o perioadă de continenţa de fecale stabilită. Encoprezisul poate persista cu exacerbări intermitente timp de ani.
Diagnostic diferenţial
Un diagnostic de encoprezis, in prezenţa unei condiţii medicale generale, este justificat numai dacă mecanismul implică constipaţa. Incontinenţa de fecale in legătură cu alte condiţii medicale generale, (de ex., diareea cronică, spina bifida, stenoza anală) nu trebuie să justifice un diagnostic DSM-IV de encoprezis.
Criteriile de diagnostic pentru Encoprezis
A. Eliminarea repetată de fecale in locuri inadecvate (de ex., in pantaloni ori pe jos), fie că este involuntară sau intenţională.
B. Un astfel de eveniment cel puţin odată pe lună, timp de cel puţin 3 luni.
C. Etatea cronologică este de cel puţin 4 ani (sau nivelul de dezvoltare echivalent).
D. Comportamentul nu se datorează exclusiv efectelor fizilogice directe ale unei substanţe (de ex., laxativelor) ori unei condiţii medicale generale, exceptand cazul unui mecanism care implică constipaţia.
Conform DSM IV
Tulburările de eliminare. Această grupare include encoprezisul, eliminarea de fecale in locuri inadecvate, si enurezisul, eliminarea repetată de urină in locuri inadecvate.
Tulburările de Eliminare
Encoprezisul
Elemente de diagnostic
Elementul esenţial al encoprezisului il constituie eliminarea repetată de fecale in locuri inadecvate (de ex, in pantaloni sau pe ps) (criteriul A) Cel mai adesea, aceasta este involuntară, dar, ocazional, poate fi si intenţionată. Evenimentul trebuie să survină cel puţin odată pe lună, timp de cel puţin 3 luni (criteriul B), iar etatea cronologică a copilului trebuie să fie de cel puţin 4 ani (sau pentru copiii cu intarzieri in dezvoltare, o etate mentală de cel puţin 4 ani) (criteriul C) Incontinenţa de fecale nu trebuie să se datoreze exclusiv defectelor fiziologice ale unei substanţe (de ex laxativelor) sau unei condiţii medicale generale, cu excepţia celei printr–un mecanism implicand constipatia (criteriul D)
Cand eliminarea de fecale este mai curand involuntară decat intenţională, ea este adesea in legătură cu constipatia, impactarea si retenţia cu preaplin consecutiv
Constipaţia poate apare din motive de ordin psihologic (de ex, anxietate in legătură cu faptul de a defeca intr-un anumit loc on un pattern mai general de comportament anxios sau opoziţionist) care duc la evitarea defecării
Predispoziţiile fiziologice la constipaţie includ scremutul ineficace sau mişcările de defecaţie paradoxale, cu contracţia mai curand decat cu relaxarea sfincterului extern sau a planşeului pelvin in cursul sforţării de a defeca. Deshidratarea asociată cu o maladie febrilă, hipotiroidismul sau efectele secundare ale unui medicament pot, de asemenea, induce constipaţia . Odată ce constipaţia a apărut, aceasta poate fi complicată de o fisură anală, de defecaţie dureroasă si retenţie de fecale consecutivă. Consistenţa scaunului poate varia. La unii indivizi, scaunul poate fi de consistenţă normală sau aproape normală. La alţi indivizi, care au incontinenţă prin preaplin, secundară retenţiei de fecale, scaunul poate fi lichid.
Subtipuri
Encoprezisul se codifică in conformitate cu subtipul care caracterizează tabloul clinic:
Cu constipatie si incontinenţă prin preaplin. Există semne de constipatie la examenul somatic (adică, prezenţa unei mari mase de fecale la examenul abdominal sau rectal) sau un istoric de frecvenţă a scaunelor de mai puţin de trei pe săptămană. Fecalele in incontinenta prin prea plin sunt de regulă (dar nu in mod constant) puţin formate, iar pierderea de fecale poate merge de la rară, la continuă, survenind cel mai adesea in cursul zilei si mai rar in somn. Numai o mică parte din fecale este eliminată prin mersul la toaletă, iar incontinenţa se rezolvă după tratarea constipaţiei.
Fără constipatie şi incontinenţă prin preaplin. Nu există probe de constipatie la examenul somatic sau din istoric. Fecalele sunt, după cat se pare, normale ca formă şi consistenţă, iar pierderea de fecale este intermitentă. Fecalele pot fi depozitate intr-un loc uşor de remarcat. Acest tip este asociat de regulă cu prezenţa tulburării opoziţionismul provocator sau a tulburării de conduită, sau poate fi consecinţa masturbării anale. Pierderea de fecale fără constipatie pare a fi mai puţin frecventă decat pierderea de fecale cu constipatie.
Elemente si tulburări asociate
Copilul cu encoprezis se simte adesea ruşinat şi poate dori să evite situaţiile care pot duce la punerea in dificultate (de ex., mersul in tabără ori la şcoală).
Severitatea deteriorării este in funcţie de efectul asupra stimei de sine a copilului, de gradul de ostracism social din partea egalilor, şi de indignarea, pedeapsa şi rejecţia din partea infirmierilor. Pătarea cu fecale poate fi deliberată sau accidentală, rezultand din incercarea copilului de a se curăţa de fecale sau de a ascunde fecalele eliminate involuntar. Cand incontinenţa este clar deliberată, pot fi, de asemenea, prezente elemente ale tulburării opoziţionismul provocator sau ale tulburării de conduită. Mulţi copii cu encoprezis si constipatie cronică sunt enuretici şi pot avea asociate refluxul vezico-ureteral şi infecţii cronice ale tractului urinar care se pot remite cu tratament.
Prevalentă
Se estimează că aproximativ l % dintre copiii in etate de 5 ani au encoprezis, iar tulburarea este mai frecventă la bărbaţi decat la femei.
Tulburările diagnosticate de regulă pentru prima dată in Perioada de Sugar, in Copilărie sau in Adolescenţă
Evoluţie
Encoprezisul nu se diagnostichează pană ce copilul nu a atins etatea cronologică de cel puţin 4 ani (pentru copiii cu intarzieri in dezvoltare, o etate mentală de cel puţin 4 ani). Antrenamentul inadecvat si inconsecvent al mersului la toaletă si stresul psihosocial (de ex., intrarea la scoală sau naşterea unui frate) pot fi factori predispozanţi. Au fost descrise două tipuri de evoluţie: un tip „primar", in care individul nu a stabilit niciodată continenţa de fecale, si un tip „secundar", in care perturbarea se dezvoltă după o perioadă de continenţa de fecale stabilită. Encoprezisul poate persista cu exacerbări intermitente timp de ani.
Diagnostic diferenţial
Un diagnostic de encoprezis, in prezenţa unei condiţii medicale generale, este justificat numai dacă mecanismul implică constipaţa. Incontinenţa de fecale in legătură cu alte condiţii medicale generale, (de ex., diareea cronică, spina bifida, stenoza anală) nu trebuie să justifice un diagnostic DSM-IV de encoprezis.
Criteriile de diagnostic pentru Encoprezis
A. Eliminarea repetată de fecale in locuri inadecvate (de ex., in pantaloni ori pe jos), fie că este involuntară sau intenţională.
B. Un astfel de eveniment cel puţin odată pe lună, timp de cel puţin 3 luni.
C. Etatea cronologică este de cel puţin 4 ani (sau nivelul de dezvoltare echivalent).
D. Comportamentul nu se datorează exclusiv efectelor fizilogice directe ale unei substanţe (de ex., laxativelor) ori unei condiţii medicale generale, exceptand cazul unui mecanism care implică constipaţia.
Conform DSM IV
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Pentru orice problema exista solutie!
