Dementa Alzheimer

Dementa Alzheimer este o boala a sistemului nervos, caracterizata prin atrofiere cerebrala, diminuarea semnificativa a numerului de neuroni si prezenta placilor senile.

De asemenea, o caracteristica semnificativa este aceea ca persoana nu mai are capacitatea de a retine informatiile recente, nu mai are memoria de scurta durata ci doar cea de lunga durata. De aceea, persoanele cu boala Alzheimer isi amintesc mai degraba amintiri din copilarie, din adolescenta si tinerete decat ceea ce a mancat cu o ora inainte sau ceea ce a facut in acea dimineata.

Prevalenta bolii creste dupa varsta de 65 de ani, de obicei dupa pensionare. De obicei boala se instaleaza mai degraba la persoanele cu studii superioare si care pe perioada profesionala au avut o viata activa (aceste persoane au fost creative, au citit multe carti, etc.). Boala se instaleaza odata cu pensionarea la persoanele cu studii superioare, indata ce creierul nu mai primeste cantitatea de informatii cu care era obisnuit. Nemai fiind activ, regreseaza. Cum se manifesta la nivel comportamental? Prin amnezie, lipsa orietarii temporo-spatiale, afazie, agnozie, apraxie.
Disfunctiile cognitive care apar sunt: tulburari de limbaj, tulburari de memorie, tulburari de comportament, tulburari de recunostere a fetelor.

Evolutia bolii este lenta. In faza cea mai avansata a bolii pacientul isi pierde total autonomia, avand nevoie de asistenta permanenta. Pacientul cu boala Alzheimer se orienteaza mai usor intr-un spatiu delimitat de culori (puteti zugravi in culori diferite incaperile din casa, in asa fel incat sa ajutati bolnavul sa se orienteze).

Exista foarte multe teorii care doresc sa justifice cauzele aparitiei bolii Alzheimer. Deocamdata nu este una mai valida decat cealalta. Ipotezele apartitiei bolii se refera la indicatori neurochimici, genetici, chiar si virali, vasculari, metabolici, etc.

Utimele studii au ajuns la concluzia ca fumatul, depresia, diabetul favorizeaza instalarea bolii Alzheimer.

Criza economica si instabilitatea emotionala

"Cand bogatii plang si saracii tac..."

Bogat sau sarac, lovit in plin de criza economica, cu veniturile afectate si stabilitatea economica pierduta, ne indreptam spre nevroza. Situatiile anxiogene din ultima pirioada favorizeaza depresia, anxietatea, nivelul crescut de distres.

Criza economica este factor favorizant pentru instabilitatea emotionala.

Cea mai periculoasa forma de instabilitate o reprezinta depresia mascata. Aceasta poate conduce la idei suicidare fara ca familia sau cei apropiati sa sesizeze o schimbare in comportament.

Cele mai multe cazuri de suicid din ultima perioada au avut ca antecendent fie neimplinirea unei iubiri fie instabilitatea economica.

ADHD

ADHD este o tulburare de dezvoltare caracterizată prin disfuncţii la nivelul atenţiei, al inhibiţiei comportamentale şi al controlului activităţii (Barkley, 1991). Tulburarea comprimă trei simptome esenţiale: inatenţie, impulsivitate şi hiperactivitate, simptome ce apar relativ devreme în copilărie, înaintea vârstei de şapte ani şi persistă de-a lungul dezvoltării.
• Deficitul atenţional se referă la incapacitatea copilului de a-şi concentra atenţia pentru o perioadă mai lungă de timp. Acest deficit apare atât în sarcinile şcolare cât şi în timpul perioadei de joc.
• Hiperactivitatea se referă la tempoul crescut al activităţii fizice. Copilul este “neastâmpărat”, are dificultăţi în a sta liniştit, se mişcă prin sala de clasă sau îşi mişcă rapid membrele.
• Impulsivitatea se referă la rapiditatea de acţiune a acestor copii, fără a se gândi la consecinţe. În unele cazuri aceasta ia forma unor comportamente periculoase (ex. alergatul pe stradă).
În funcţie de principala disfuncţionalitate se descriu 3 subtipuri ale acestei tulburări
• tipul cu predominanţa neatenţiei
• tipul cu predominanţa hiperactivităţii/impulsivităţii
• tipul combinat, tulburarea se manifestă de regulă în mai multe situaţii ( acasă, la şcoală, în situaţii sociale), însă cu intensităţi diferite, iar la unii copii poate să apară predominant într-un anumit mediu. De aceea de exemplu, chiar dacă profesorul observă indici ai acestei tulburări în timpul orelor de clasa, părerea părinţilor poate fi diferită.
Multe din cazurile de copii cu ADHD sunt diagnosticate greşit, fiind incluse în categoria deficienţei mentale şi a tulburărilor de învăţare. Aceşti copii sunt apoi orientaţi spre şcoli ajutătoare, fapt care reduce semnificativ şansa lor de a se trata eficient şi de a se dezvolta normal. Este foarte important ca învăţătorul să depisteze corect posibilele cazuri de ADHD pentru ca apoi aceşti copii să beneficieze de cea mai bună modalitate de intervenţie.
Copilul cu deficit atenţional prezintă mai multe simptome, unele din acestea fiind mai uşor de observat chiar în activitatea din timpul orelor sau în pauze:
Simptome ale neatenţiei
1. nu acordă atenţie detaliilor şi face greşeli frecvente
2. are frecvent dificultăţi în a-şi menţine atenţie în timpul orelor sau la diferite sarcini
3. are frecvent dificultăţi în a-şi menţine atenţie în timpul orelor sau la diferite sarcini
4. îşi menţine greu atenţia în timpul jocurilor( le schimbă frecvent)
5. nu urmăreşte instrucţiunile şi nu reuşeşte să finalizeze activităţile
6. are frecvent greutăţi în a-şi organiza sarcinile
7. evită , îi displace şi are reţineri în a se angaja în activităţi care solicită efort mental susţinut
8. pierde frecvent lucruri care îi sunt necesare în diferite activităţi (jucării, caiete, creioane, liniar,etc.)
9. este foarte uşor distras de stimuli
10. este de multe ori uituc,dezordonat
Simptome ale hiperactivităţii
1. îşi mişca frecvent mâinile şi picioarele şi se foieşte pe scaun
2. îşi părăseşte locul din bancă în situaţii în care ar trebui să rămână aşezat
3. agitat excesiv în situaţii în care un astfel de comportament este necorespunzător
4. are dificultăţi în a se juca în linişte
5. vorbeşte deseori excesiv de mult
Simptome ale impulsivităţii
1. răspunde frecvent fără să aştepte ca învăţătorul să-şi termine întrebarea
2. are dificultăţi în a-şi aştepta rândul
3. întrerupe în mod frecvent conversaţiile sau activităţile altora
Este important de reţinut că aceste simptome indică prezenţa unei tulburări numai când frecvenţa lor este semnificativă în comportamentul copilului. De asemenea, comportamentele disfuncţionale trebuie să se manifeste în cel puţin 2 situaţii din următoarele: la şcoală/acasă/la locul de joacă şi să persiste de mai mult de 6 luni.

Interviu cu d-nul Prof. Nossrat Peseschkian

Prof. Dr. Nossrat Peseschkian, fondatorul psihoterapiei pozitive, aflat in studioul HotNews.ro, a explicat principiile de baza ale terapiei folosite de el, o terapie adaptata provocarilor globalizarii, adica urbanizarea, cresterea populatiei, schimburile transculturale si specializarea. "Cuvantul pozitiv vine din latinescul positum care se refera la a vedea toate aspectele, nu numai ce este in neregula, bolile, problemele legate de stres, conflictele, dar a vedea toate calitatile si oportunitatile fiecarei persoane", explica Peseschkian.

HotNews.ro: De ce va aflati in Romania?

Prof. Dr. Nossrat Peseschkian: Avem centre de psihoterapie pozitiva in Romania. Ma aflu aici pentru a oferi mai multe informatii despre cercetarea culturala, informatii pe care le-am obtinut in urma studiilor din 33 de tari si cum putem folosi aceste informatii in programele educationale, in auto-management, in terapie si pentru intelegere transculturala. Potrivit intelepciunii orientale, daca muncesti de unul singur poti doar sa adaugi, daca muncesti impreuna cu altii, poti sa multiplici.

HotNews.ro: Ce este psihoterapia pozitiva?

Prof. Dr. Nossrat Peseschkian: Cuvantul pozitiv nu inseamna doar a privi lumea din punctul de vedere al +. Cuvantul pozitiv vine din latinescul positum care se refera la a vedea toate aspectele, nu numai ce este in neregula, bolile, problemele legate de stres, conflictele, dar a vedea toate calitatile si oportunitatile fiecarei persoane. Toate acestea inseamna pozitiv. Punctul + inseamna progres, rezolvarea problemei inseamna regres. Scopul nostru este de a explica fiecarui doctor, fiecarui psiholog, ca nu trebuie sa vada doar ceea ce nu este in neregula cu pacientul lui, toate tulburarile, conflictele pacientului, ci sa-si faca pacientul sa inteleaga ca daca isi doreste ceva ce n-a avut niciodata, trebuie sa faca ceva ce n-a facut niciodata, potrivit intelepciunii orientale. Acest model contine 3 aspecte importante: momentul prezent, trecutul si viitorul.

Prezentul si trecutul ocupa fiecare 25% in acest model, viitorul ocupand 50%, mai ales in aceste timpuri ale globalizarii.

HotNews.ro: Cum poti sa faci posibil ceva ce n-ai avut niciodata facand ceva ce n-ai facut niciodata?

Prof. Dr. Nossrat Peseschkian: Sigmund Freud a scris extraordinar despre subconstient. A explicat ca subconstientul este locul agresiunii, oprimarii, anxietatii, identificarii, proiectiei si al conflictelor si problemelor. Astazi explicam ca subconstientul nu este doar locul acestor tulburari, poti sa gasesti extraordinare resurse, oportunitati, abilitati ale pacientului acolo. In urma studiilor pe care le-am efectuat in 33 de tari, explicam care sunt aceste resurse: abilitati de baza si abilitati efective pe care le detine fiecare individ in functie de cultura careia ii apartine, familie, educatie, care il fac diferit fata de celalalt. De exemplu: in Germania intrebi pe cineva "ce mai face?" Raspunsul este "multumesc bine, sunt foarte bine. Am fost in concediu si ma simt foarte bine". El gandeste ca daca el se simte bine, totul este in regula.

In tarile din Orient, cand intalnesti o persoana, o intrebi ce mai face, ce-i mai face familia, ce-i fac copiii, ce-i fac nepotii, este ca in Romania intr-un fel. Ceea ce inseamna ca daca familia mea este bine, eu ma simt bine.

In China, cand intalnesti o persoana, o intrebi ce a mancat astazi. Mancarea este foarte importanta acolo. In Rusia, intrebi "ce stiri ai citit astazi?" Aspectul politic este foarte important acolo. In Papua Noua Guinee, nu intrebi toate aceste lucruri, ci ii spui persoanei pe care o intalnesti: "Sper ca vitele tale sunt bine", deoarece vitele joaca un rol esential in viata locuitorilor de acolo. Incercam sa gasim in spatele acestor lucruri conceptele culturale, familiale, subculturale si sa lucram cu clientul pe baza acestor lucruri. Traim niste vremuri in care, pentru a intelege un invidid, trebuie sa intelegem problemele lui individuale si problemele transculturale. Ambele aspecte sunt foarte importante si constituie telul psihoterapiei pozitive. Cum putem folosi intelepciunea orientala in comunicarea de zi cu zi pentru dezvoltarea emisferei drepte a creierului.

HotNews.ro: Intr-una din cartile dumneavoastra, vorbiti despre faptul ca 80% din boli au cauze psihice, nu fizice. Cum explicati acest lucru?

Prof. Dr. Nossrat Peseschkian: In ultimii 90 de ani, 4 lucruri s-au schimbat in societatea noastra: problemele legate de numarul populatiei, urbanizarea (80% din populatia globului locuieste in asezari urbane), ultraspecializarea (numai persoanele cu specializari pot avea slujbe bune) si ultimul, schimbarile transculturale. Pentru prima data in istoria omenirii, vedem o societate globala interconectata care se dezvolta: oameni din tari diferite, cu teluri si obiceiuri diferite, traiesc impreuna si au o multime de probleme si de noi posibilitati. Trebuie sa ne intrebam oare ce au acesti oameni in comun si prin ce se deosebesc ei?

Trebuie sa vedem dincolo de individ, toti oamenii sunt importanti. Intrebarea urmatoare este ce au toate culturile in comun si prin ce se deosebesc, ce au religiile in comun si care este diferenta dintre ele? Ce au masurile terapeutice in comun in functie de persoane, si care sunt diferentele? Educatia este foarte importanta pentru mine. Am crescut intr-o familie baha'i, parintii intr-o astfel de familie dau informatii diferite despre religii diferite.

In copilaria mea, am avut informatii despre 9 religii si asta mi-a oferit o alta perspectiva asupra religiei si o alta intelegere. Aceasta m-a ajutat sa inteleg oamenii si sa-i tratez altfel prin prisma religiei lor si a perspectivei asupra vietii pe care fiecare o are. Astazi aceasta parte este neglijata, nu se vorbeste despre religie. In acest model, un rol important il joaca religia pe care o ai, daca esti ateu, daca esti comunist, evreu, catolic sau protestant. Sunt diferite concepte si este bine sa iei in calcul aceste concepte in terapia pacientului si pentru o intelegere culturala mai buna. Foarte multe probleme si puncte pozitive reies din felul in care privesti lumea: religia, viziunea asupra omului.

HotNews.ro: Din punct de vedere terapeutic, care ar fi sfaturile dumneavoastra pentru cineva care trece prin foarte multe schimbari, printr-o perioada prelungita a tranzitiei, prin schimbari dese de joburi, cum se intampla in cazul romanilor?

Prof. Dr. Nossrat Peseschkian: In primul rand, conteaza sa observi ceea ce pacientul iti comunica. In al doilea rand intrebam care sunt aspectele pozitive ale schimbarilor prin care trece. Trebuie sa le explici oamenilor care sunt aspectele pozitive ale globalizarii, ale perioadei pe care o traiesc. Deschidem usa catre fantezie, intuitie, partea dreapta a creierului si poate vedea problemele cu care se confrunta nu ca pe niste probleme, ci ca pe provocari, noi posibilitati. In primul rand discuti despre aceste aspecte pozitive care conteaza in dezvoltarea personalitatii si sunt importante in cultura individului.

REFERINŢE
Prof. Dr. Nossrat Peseschkian, fondatorul psihoterapiei pozitive: Exista patru probleme mari cu impact asupra psihicului - cresterea populatiei, urbanizarea, supra-specializarea si problemele transculturale

de Magda Barascu HotNews.ro
Joi, 22 octombrie 2009, 17:54 DoctorH - DoctorH Actualitate

Tulburarea de personalitate Borderline

Cei care sufera de tulburare de personalitate borderline prezinta simptome de instabilitate emotionala, impulsivitate, imagine de sine clatinata, manie greu controlata, sentimente intense de respingere/abandonare, si foarte des de automutilare. Ei se mai lupta cu sentimente de depresie, tulburari de mancare si/sau substanta de abuz. Bolnavii cu TPB se taie sau se ard frecvent. Multi, in special in primii ani, au ganduri chiunuitoare de suicid sau incercari repetate de a se sinucide.

Comportamentul lor conduce la relatii instabile cu ceilalti. Aceasta instabilitate intensifica sentimentul de goliciune, manie, deznadejde si vinovatie. Un bolnav de Borderline poate avea temporar perioade de sentimente de suspiciune fata de altii fara motiv (paranoia). Alte trasaturi intalnite pot fi manifestari de acces de manie si batalii psihice.

Un bolnav de aceasta tulburare, spunea: “Fiind borderline te simti ca intr-un iad vesnic. Nimic mai putin. Chin, manie, confuzie, rana, niciodata nu stii cum te vei simti de la un minut la altul. Ranit, pentru ca ii ranesti pe cei pe care ii iubesti. Te simti inteles gresit. Analizezi orice. Nimic nu-ti aduce placere. Din cand in cand sunt “prea fericit” si atunci - ingrijorat de aceasta. Atunci ma tratez cu alcool, dar ma ranesc psihic. Apoi ma simt vinovat de ceea ce am facut. Mi-e rusine. Vreau sa mor, dar nu sunt in stare s-o fac fiindca ma simt prea vinovat fata de cei pe care i-am ranit; de aceea ma umplu de manie incat ma tai ca sa dispara toate sentimentele. Stres!”

Tratamentul consta in interventie psihiatrica si sedinte de psihoterapie pentru cresterea compliantei la tratament si pentru optimizare personala si ameliorare simptomatica.

Reactia la boala si reactia la doliu

Oamenii reactioneaza diferit la aflarea vestii unei boli terminale. In general aceste reactii sunt influentate de cum persoana face fata stresului aflarii vestii, este in concordanta cu varsta pacientului, cu resursele sale de a depasi socul aflarii vestii, de cat de mult este sustinut de familie, etc.
Reactiile cel mai des intalnite in urma aflarii diagnosticului de cancer, fie din partea bolnavului fie, din partea familiei sunt:
• Senzaţie de amorteala
• Blocaj emotional (nu pot sa-si exprime emotia)
• Furie
• Dorinta de a obtine mai multe informatii cu privire la diagnostic (de obicei se apeleaza si la alti medici, incercand sa afle mai multe pareri de specialitate)
• Neacceptarea informatiilor primite
• Soc
• Nevoia de a vorbi despre alte lucruri decat despre boala
• Negarea
• Mahnire, tristete
• Frica
• Depresie

Ca si in reactia la doliu, in reactia aflarii bolii exista 5 pasi, pe care toti bolnavii ii parcurg:
1. Negarea - "Nu se poate sa mor!"
2. Furia - " De ce eu? Cu ce am gresit sa am aceasta boala? Nu merit sa am aceasta boala!"
3. Disperarea - "Daca sunt mai bun, daca renunt la anumite lucruri sau obiceiuri, poate ca am sa traiesc!" - este faza in care majoritatea devin mai credinciosi in D-zeu, incearca sa fie mai buni, mai curati sufleteste...
4. Depresia - "Ce sens mai are sa continui tratamentul, sau sa lupt?"
5. Acceptarea - " Stiu ca mor si acum ma simt pregatit!..."

Complexul Oedip si complexul Electra

Complexul Oedip este un concept teoretic central în Psihanaliză. Sigmund Freud (1856-1939) a descris această noţiune referindu-se la o legendă a Greciei antice, în care Oedip, fiul regelui din Teba, fără să ştie, ucide pe propriul lui tată, Laios, şi se căsătoreşte cu mama lui, Iocasta. În psihanaliză, complexul Oedip simbolizează legătura erotică inconştientă cu părintele de sex opus şi rivalitatea faţă de părintele de acelaşi sex, care se dezvoltă încă din copilărie şi provoacă sentimente de vinovăţie şi teamă în cadrul unei stări nevrotice.

În primele sale lucrări, Freud foloseşte expresiile "complex nuclear" sau "complex matern", termenul de "complex Oedip" (Ödipuskomplex) apare pentru prima dată în lucrarea "Zur Psychologie des Sexuallebens" ("Psihologia vieţii sexuale", 1910). După Freud, elaborarea unui "complex Oedip" constituie o etapă normală în dezvoltarea copiilor de sex masculin, mama fiind percepută din primul stadiu de dezvoltare drept aceea care îi oferă sânul pentru a se nutri, fapt care declanşează o primă senzaţie elementară de plăcere ("faza orală" a vieţii sexuale). Acest impuls iniţial de tandreţe este la originea complexului Oedip, care apoi evoluează în trei faze:

* Faza falică. Copilul de sex masculin începe să aibă intuiţia compotamentului sexual al părinţilor, între care ar exista o complicitate din care el este exclus. Sentimentul de frustraţie îi provoacă reacţii tipice, încercând să se interpună între tată şi mamă (de ex. intră în camera părinţilor fără să bată la uşă). Dezvoltă o rivalitate faţă de tată şi îşi exhibează penisul în prezenţa mamei.

* Teama de castrare. Tatăl capătă în reprezentarea fiului statura unei figuri autoritare susceptibilă să-l pedepsească. Fiul îşi imaginează castrarea fie ca o sancţiune din partea tatălui, în situaţia de rivalitate (complex Oedip "pozitiv"), fie ca o identificare cu mama, în dorinţa inversă de a-şi seduce tatăl (complex Oedip "inversat", care demonstrează ambivalenţa şi bisexualitatea umană potenţială). Impulsurile sexuale sunt în această fază refulate şi pot genera traume psihice şi stări nevrotice.

* Faza rezolutivă sau de identificare. Refularea impulsurilor sexuale durează până la adolescenţă, vârstă la care fiul se eliberează treptat de complexul Oedip şi îşi caută parteneri sexuali în afara părinţilor, construindu-şi propria personalitate cu elemente ce provin atât de la mamă, cât şi de la tată.

Freud susţinea universalitatea complexului Oedip. El a încercat să demonstreze că cea mai mare parte a tulburărilor nevrotice ale bărbaţilor la vârstă adultă ar proveni dintr-un complex Oedip oprit în evoluţie, înainte de faza rezolutivă sau de identificare. Acest punct de vedere a fost amplu criticat.

Acest complex apare la copii în jurul vârstei de 3 ani şi se manifestă comportamental prin atracţia faţă de părintele de sex opus şi respingerea celui de acelasi sex, prin afirmatii de tipul “vreau să mă însor/mărit cu mama/tata”, dorinţa de contact sexual cu părintele de sex opus, fantezii în legătură cu moartea părintelui de acelaşi sex "dacă aş băga cuţitul în mama", "dacă tata ar băga cuţitul în mama, eu aş rămane cu tata şi aş avea relaţii sexuale cu el" etc…

Este foarte important să stabilim limita, graniţa între normal şi patologic.

Din punct de vedere psihologic, când există un abuz sexual care să determine tulburari de dinamică sexuală, problema este mai lesne de rezolvat. Dacă nu există un abuz sexual şi nu există elemente de care sa ne legam atunci când există o asemenea simptomatologie, este foarte importanta evaluarea psihiatrică a copilul.